Facebook a lansat în România mecanismul anti fake-news! ”Ziariști” autorizați vor verifica informațiile postate, adică se va instaura cenzura, postările cu știrile care nu vor fi pe placul ”ziariștii examinatori” (care doar imparțiali nu vor fi), vor fi eliminate, un fel de sită a opoziției jurnalistice, care va filtra și va elimina chiar și mai mult din puțina critică rămasă la adresa ”autorităților”.
Facebook împreună cu agenția de știri AFP, examinator de informaţii certificat prin Reţeaua Internaţională de Verificare a Faptelor, a lansat marţi în România programul de verificare independentă a informaţiilor postate pe platforma de socializare.
Facebook a anunțat marți că lansează în premieră, și în România, un program de verificare a știrilor, în parteneriat cu agenția franceză de știri AFP, într-o încercare de a limita răspândirea știrilor false ( fake news) pe platformele de socializare.
„Lansarea programului de verificare independentă a informaţiei AFP survine la două luni din momentul în care am iniţiat verificarea digitală în limba germană. Aceasta subliniază angajamentul agenţiei de a contracara dezinformarea în mediul online şi validează încă odată expertiza noastră în domeniu. Odată cu lansarea programului în România, programul va cuprinde 18 limbi la nivel global, dintre care 15 ţări europene” a spus Christine Buhagiar, director regional pentru Europa la AFP.
Astfel, atunci când un examinator al informaţiei din cadrul AFP evaluează o postare ca fiind falsă, Facebook o va prezenta mai jos în News Feed, limitând semnificativ distribuţia acesteia.
Acest lucru va împiedica răspândirea informaţiei false şi va reduce numărul de oameni care o pot vedea. În plus, paginilor şi domeniilor care distribuie în mod repetat ştiri false, li se va reduce activitatea de distribuire şi li se va elimina opțiunea de a genera bani şi de a face publicitate.
Atunci când o știre va fi marcată ca fiind falsă, Facebook va averiza persoanele care văd postarea sau încearcă să o distribuie.
Utilizatorii vor putea contesta deciziile Facebook, iar rețeaua de socializare îi va pune în legătură cu verificatorii independenți care au marcat respectivele postări ca încălcând termenii și condiții de utilizare a rețelei.
„Suntem încântaţi să lansăm în România, alături de AFP, programul nostru de verificare independentă a informaţiei. Lupta împotriva ştirilor false este o responsabilitate pe care o luăm în serios, de aceea lucrăm constant la modalităţi de stopare a răspândirii dezinformării pe platforma noastră. AFP este partenerul nostru cheie pentru verificarea informaţiei, având jurnaliştii în teren în întreaga lume. Aşteptăm cu nerăbdare ca parteneriatul nostru să continue pe măsură ce ne extindem în România„, a declarat Jakub Turowski, head of Public Policy pentru Polonia, Statele Baltice, România şi Bulgaria.
Prin intermediul acestei măsuri, Facebook își dorește să elimină conturile şi conţinutul care încalcă Standardele de Comunitate sau politicile publicitare, să reducă distribuirea de ştiri false şi conţinut inadecvat şi să ofere utilizatrilor de mai multe informaţii despre conținutul postărilor pe care le văd.