Noul sezon din Campionatul Mondial de Formula 1 va începe în această săptămână, cu Marele Premiu din Bahrain, și va cuprinde în premieră 24 de curse.
Noul sezon din Formula 1 va putea fi urmărit anul acesta și în România. Ce televiziuni vor difuza sezonul 2024 al Marelui Circ?
Începând cu acest sezon, timp de trei ani, Antena este casa Formula 1 în România. Cel mai spectaculos sezon din istoria legendară a acestui sport va avea 24 de curse şi va fi transmis integral de posturile Antena şi platforma AntenaPLAY.
Chiar dacă situația părea incertă în urmă cu câteva săptămâni, Formula 1 se va putea vedea pe Antena începând cu 2024. Trustul a încheiat un contract de difuzare pentru următorii 3 ani. Astfel, cele 24 de etape ale sezonului 2024 vor putea fi urmărite pe posturile Antena și pe Antena Play.
Potrivit Antena Sport, posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3 CNN vor transmite în România calificările şi cursele de Formula 1, începând de vineri, 1 martie, când sunt programate calificările din primul mare premiu al anului 2024. Prima etapă se va desfășura în Bahrain, cu un weekend de cursă ușor atipic, care va începe joi, ci nu vineri.
Formula 1 va fi transmisă pe Antena 1 și Antena 3 CNN
Antena 1 va începe transmisiile vineri, 1 martie, la ora 18.00 cu calificările din Bahrain, iar sâmbătă va transmite în direct…
Drepturile de televizare în România au fost cumpărate de posturile Antena pentru următorii trei ani de zile.
Calificările și cursa din Bahrain vor fi transmise de Antena 1, în timp ce următoarea etapă, cea din Arabia Saudită, va fi difuzată de Antena 3. Rămâne de văzut pe care dintre posturile trustului vor putea fi vizionate următoarele runde.
Totodată, sezonul poate fi urmărit integral pe aplicația AntenaPLAY, inclusiv antrenamentele și conținutul suplimentar.
Potrivit Antena Sport, posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3 CNN vor transmite în România calificările şi cursele de Formula 1, începând de vineri, 1 martie, când sunt programate calificările din primul mare premiu al anului 2024. Prima etapă se va desfășura în Bahrain, cu un weekend de cursă ușor atipic, care va începe joi, ci nu vineri.
Sezonul 2024 se anunță a fi unul de record, grație numărului mare de etape. Pentru prima dată în istoria competiției, Formula 1 va avea 24 de etape, ceea ce va oferi atât piloților, cât și echipelor o provocare suplimentară în ceea ce anunță un sezon aprins.
Campionul mondial en titre, Max Verstappen, țintește către cel de-al patrulea titlu consecutiv, după victoriile din 2021, 2022 și 2023, un sezon în care a dominat, câștigând 19 dintre cele 22 de etape ce au avut loc anul trecut. Cu Ferrari care vrea să redevină o echipă cu prezență constantă la vârful clasamentului și cu Mercedes, care a creat o mașină cu o filosofie complet nouă, Red Bull ar putea avea concurență în 2024.
Joi, 29 martie, la ora 13:30 va avea loc primul antrenament liber, iar de la ora 17:00 cel de-al doilea antrenament.
Vineri, 1 martie, de la ora 14:30 va avea loc al treilea antrenament liber, iar de la ora 18:00 se vor difuza calificările.
Cursa Marelui Premiu din Bahrain 2024 va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, pe canalele Antena1 și în AntenaPLAY.
Săptămâna viitoare, Antena 3 CNN va transmite calificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite, vineri, 8 martie, de la ora 19:00 şi apoi cursa, sâmbătă, 9 martie, de la ora 19:00. Antrenamentele de pe 7 şi 8 martie pot fi urmărite integral pe AntenaPLAY.
Deși cele mai multe pole positions pe acest circuit le sunt atribuite lui Lewis Hamilton și lui Sebastian Vettel, amândurora atribuindu-li-se câte trei, iar cele mai multe victorii îi aparțin pilotului britanic Lewis Hamilton, în număr de cinci, este foarte probabil ca și în acest an pilotul Red Bull Max Verstappen să lupte pentru primul loc.
Cătălin Cedric Ghigea va fi comentator al noului sezon din Formula 1.
”Voi comenta Formula 1 la Antena începând cu acest weekend. Am vorbit, ne-am înțeles, am bătut palma”, spune Cătălin Cedric Ghigea, cel care mai apoi vine cu câteva detalii personale pentru cei care-l vor asculta de-a lungul sezonului 2024.
”Am început să merg la curse, ca pilot, din 2012. Vreo 8 ani la coastă, 4 la raliu, 3 la viteză pe circuit, 3 la anduranță. Am curse și titluri câștigate în toate cele 4 discipline atât cu mașini clasice de curse (MGC GT, Abarth 124 Group 4, Detomaso Pantera Group 4, Alfa Romeo GTV 2000 Group 2, Alfa Romeo GTv Turbodelta Group 4) dar și cu prototipuri (Ligier JS51 si Funyo SP05 Evo). Am o firmă de restaurări automobile clasice.
De 3 ani și jumătate am început și comentariul de motorsport. Am multe sute de ore de comentariu la Eurosport și Sport Extra în competiții ca: WEC (anduranță mondială), 24H Le Mans, DTM, Indycar, NASCAR, Porsche Supercup, GT World Challenge.
Am fost invitat și la Digi pentru câteva curse de F1 dar acum 2-3 ani.
Acum o lună am început un canal YT (Catalin Ghigea) despre motorsport. Filmez singur, montez singur, etc. De 8 ani organizez Romanian Retro Racing, singurul campionat de viteză pe circuit pentru automobile istorice de curse.
Ca voi, am fost telespectator al F1 pentru cel puțin 25 de ani și nu am ratat nicio cursă (unele le-am vazut înregistrate). De mulți ani am și abonament la F1TV. În fiecare zi citesc cel puțin 1.5 ore despre F1”, spune Cătălin Cedric Ghigea.
Sezonul 2024 al Formulei 1 se anunță a fi unul istoric, cu un număr record de 24 de curse înscrise în calendar. Este un început de sezon în care are loc un fenomen rar.
Toate echipele și-au păstrat piloții cu care au concurat sezonul anterior, așa că grila de start va fi neschimbată la Marele Premiu al Bahrainului care va deschide balul în februarie.
Și, pe măsură ce ne apropiem de start, iată ce trebuie să știți înaintea viitorului sezon de F1.
Calendarul curselor de F1 din 2024:
29 februarie – 2 martie: Marele Premiu al Bahrainului, Sakhir
7-9 martie: Marele Premiu al Arabiei Saudite, Jeddah
22-24 martie: Marele Premiu al Australiei, Melbourne
5-7 aprilie: Marele Premiu al Japoniei, Suzuka
19-21 aprilie: Marele Premiu al Chinei, Shanghai, Sprint.
3-5 mai: Marele Premiu de la Miami, Miami, Sprint.
17-19 mai: Marele Premiu Emilia Romagna, Imola
24-26 mai: Marele Premiu al Principatului Monaco, Monaco
7-9 iunie: Marele Premiu al Canadei, Montreal
21-23 iunie: Marele Premiu al Spaniei, Barcelona
28-30 iunie: Marele Premiu al Austriei, Spielberg, Sprint.
5-7 iulie: Marele Premiu al Marii Britanii, Silverstone
19-21 iulie: Marele Premiu al Ungariei, Budapesta
26-28 iulie: Marele Premiu al Belgiei, Spa-Francorchamps
23-25 august: Marele Premiu al Olandei, Zandvoort
30 august – 1 septembrie: Marele Premiu al Italiei, Monza
13-15 septembrie: Marele Premiu al Azerbaidjanului, Baku
20-22 septembrie: Marele Premiu de la Singapore, Marina Bay
18-20 octombrie: Marele Premiu al Statelor Unite, Austin, Sprint.
25-27 octombrie: Marele Premiu al Mexicului, Mexico City
1-3 noiembrie: Marele Premiu al Braziliei, Interlagos, Sprint.
21-23 noiembrie: Marele Premiu al Las Vegasului, Las Vegas
29 noiembrie – 1 decembrie: Marele Premiu al Qatarului, Lusail, Sprint.
6-8 decembrie: Marele Premiu Abu Dhabi, Yas Marina
Testele de pre-sezon pentru campania din 2024 vor începe pe 21 februarie în Bahrain și se vor desfășura pe parcursul a trei zile. Sesiunile din fiecare zi se vor desfășura între orele 10:00, ora locală (08:00 CET) și 19:00 (17:00 CET).
Echipele și piloții F1 2024:
Red Bull: Max Verstappen și Sergio Perez
Mercedes: George Russell și Lewis Hamilton
Ferrari: Charles Leclerc și Carlos Sainz
McLaren: Oscar Piastri și Lando Norris
Aston Martin: Lance Stroll și Fernando Alonso
Alpine: Esteban Ocon și Pierre Gasly
Williams: Alexander Albon și Logan Sargeant
Racing Bulls (AlphaTauri): Daniel Ricciardo și Yuki Tsunoda
Stake F1 Team (Sauber): Valtteri Bottas și Zhou Guanyu
Haas: Kevin Magnussen și Nico Hulkenberg
Grila de 20 de piloți pentru 2024 pentru weekendul de deschidere din Bahrain, pe 2 martie, este neschimbată față de cea care a luat startul în cursa de închidere a sezonului 2023, la Abu Dhabi.
Alfa Romeo și-a schimbat numele în Sauber și va purta numele de Stake F1 Team Kick Sauber, în timp ce AlphaTauri este Visa Cash App RB.
Datele de lansare a echipelor de F1 din 2024:
Williams: 5 februarie
Stake F1 Team (Sauber): 5 februarie
Alpine: 7 februarie
Racing Bulls: 8 februarie
Haas: 11 februarie
Aston Martin: 12 februarie
Ferrari: 13 februarie
McLaren: 14 februarie
Mercedes: 14 februarie
Red Bull: 15 februarie
Cine a câștigat titlul în F1 în sezonul trecut?
Max Verstappen de la Red Bull a câștigat Campionatul Mondial al Piloților de Formula 1 din 2023, obținând al treilea titlu consecutiv.
Olandezul în vârstă de 26 de ani a fost de neoprit pe parcursul campaniei, obținând un număr record de 19 victorii – dintre care 10 consecutive.
Red Bull a obținut al șaselea titlu de campion mondial al constructorilor după ce a câștigat 21 din cele 22 de Mari Premii ale sezonului.
Liberty Media a anunțat 5 mari schimbări pentru sezonul 2024 al Formulei 1. Compania americană continuă să găsească noi metode prin care să atragă tot mai mulți spectatori, crescând nivelul de spectacol în Marele Circ.
1. Cel mai lung calendar din istorie
Sezonul 2023 a fost cel mai lung de până acum, cu 22 de curse, dar următoarea stagiune va găzdui nu mai puțin de 24 de Mari Premii. Astfel, se va bate recordul celui mai lung sezon, dacă toate cursele se vor desfășura.
Se intenționează reintegrarea unor circuite obișnuite cu Formula 1. Primul este Marele Premiu al Chinei, care nu s-a mai organizat de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Ultima cursă de la Shanghai a avut loc în 2019. Cursa de la Imola va reveni și ea în calendar după ce desfășurarea evenimentului a fost imposibilă în 2023, din cauza inundațiilor din regiune.
Odată cu extinderea calendarului de curse, Liberty Media a anunțat că vor fi două mari pauze pentru piloți. Pe lângă bine-cunoscuta perioadă de odihnă din vară, va mai apărea una între septembrie și octombrie. Astfel, echipele vor avea șansa de a-și dezvolta monoposturile pentru finalul sezonului.
2. Formatul curselor de sprint se schimbă
Modificările formatului curselor de sprint sunt discutate de mai multă vreme, iar FIA alături de Liberty Media sunt aproape de a ajunge la o variantă finală pentru sezonul 2024. În primul rând, calificările pentru cursele de sprint vor avea loc vineri, iar sprinturile se vor desfășura sâmbătă, înaintea calificărilor pentru cursa propriu-ziă.
Numărul curselor scurte ar putea să rămână la 6, după ce în primul sezon de la introducerea acestui nou format au avut loc doar 3 astfel de curse. Se ia în calcul și o inversare a grilei pentru cursele de sprint, dar asta doar în cazul în care nu se vor acorda puncte în clasamentul Cupei Mondiale.
3. Vor avea loc 3 curse sâmbăta
Dacă în sezonul recent încheiat Liberty Media a programat pentru prima dată după 38 de ani o cursă într-o zi de sâmbătă, anul 2024 va aduce alte două astfel de întreceri. Primul Mare Premiu din Las Vegas s-a desfășurat sâmbătă seara și a fost un real succes. Pe acest model vor apărea alte două Mari Premii care își vor afla deznodământul mai repede.
Este vorba de primele două curse ale sezonului, din Bahrain, respectiv Arabia Saudită. În aceste cazuri s-a luat în considerare factorul religios, având în vedere faprul că Ramadanul va începe duminică, 10 martie. Astfel, cursa de la Jeddah va avea loc sâmbătă, pe 9, iar Marele Premiu al Bahrainului va fi mutat cu o zi mai devreme, ca piloții să aibă 7 zile de odihnă între întreceri.
4. „Filming-day” se dublează
În ziua în care echipele își scot mașinile pe circuit înainte de testările oficiale, acestea vor putea rula 200 de kilometri în locul a 100. Aceasta este o veste foarte așteptată de echipele din Formula 1, care vor să fie sigure că monoposturile funcționează la parametri optimi înainte de presezon.
5. Presezon mai scurt
O consecință a măririi numărului de kilometri pentru „filming-day” este faptul că se va pierde câte o jumătate de oră din fiecare dintre cele trei zile ale presezonului, revenind la situația din 2022.