De la Formula 1, MotoGP, Giro D’Italia, Euro 2020, Olimpiada de vară din Japonia, Turneul celor șase Națiuni, toate marile competiții sportive sunt puse sub semnul întrebării din cauza coronavirusului în 2020!
După ce marele premiu al Chinei a fost amânat, Formula 1 pare că își va amâna și alte curse imporante din debutul sezonului. Mai exact, marile premii ale Australiei, Bahrainului și Vietnamului. Ferrari a anunțat deja că suspendă accesul în fabricile din Maranello.
Giro d’Italia, sau turul Italiei la ciclism, are cele mai mari șanse să fie amânat. Competiția ar trebui să înceapă în 9 mai la Budapesta, să traverseze zonele cele mai afectate de coronavirus din Italia și să se încheie la Milano în 31 mai. Organizatorii și-au manifestat deja îngrijorarea și au lăsat să se înțeleagă că evenimentul va fi suspendat:
„Actuala stare de fapt a lucrurilor are consecințe asupra organizării competițiilor sportive și culturale în diferite părți ale lumii. Momentan nu putem prezice dacă Giro d’Italia se va mai disputa, dat fiind nivelul ridicat de răspândire al virusului în Italia”.
Euro 2020 este cel mai așteptat eveniment al anului, însă UEFA se gândește serios cum să organizeze acest turneu final. Momentan, oficialii forului european se mulțumesc să strângă informații vitale înainte de a lua o decizie radicală în acest sens.
De asemenea, Olimpiada de vară de la Tokyo are șanse mari să fie mutată într-un alt oraș, cel mai probabil în Europa.
Meciurile Irlandei contra Italiei la rugby, atât la masculin cât și la feminin, au fost amânate deja la recomandarea ministrului sănătății din Irlanda. Există riscul ca Turneul celor Șase Națiuni să nu se poată juca pentru prima oară din 1972.
Și cel mai probabil, multe alte competiții sportive vor urma aceleași recomandări la precauție, amânare, anulare sau restrângere în acest an!