Acasă Sport Argentina lui Messi, învinge Franța și câștigă Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar, după o finală de infarct

Argentina lui Messi, învinge Franța și câștigă Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar, după o finală de infarct

0
0
392

Argentina lui Messi, se impune în fața Franței și câştigă Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar, după o finală de infarct. Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani.

Argentinienii mai au în palmares două titluri de campioni mondiali, obţinute în 1978 şi 1986. În 1990 şi 2014, Argentina s-a clasat pe locul doi la Campionatul Mondial.

Argentina s-a încoronat campioana lumii după un meci cum rar s-a văzut la un turneu final. Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Sud-americanii au început tare, au presat puternic, au intrat la limita regulamentului și, după 20 de minute, efectele s-au văzut și pe tabelă: Ousmane Dembele i-a pus piedică prostește lui Di Maria în propriul careu și arbitrul a acordat penalty pentru Argentina! Prilej pentru Messi să-și scrie numele în istorie și să puncteze pentru 1-0.

Franța nu s-a trezit din pumni după gol și și-a continuat evoluția ca-n curtea școlii. După 15 minute, un contraatac declanșat de Lionel Messi și finalizat perfect de Angel Di Maria, cu piciorul stâng, a dus scorul la 2-0! Deschamps n-a mai suportat umilința și a încercat să schimbe sistemul de joc, înlocuindu-i încă din minutul 40 pe Giroud și Dembele cu Thuram și Kolo Muani.

Leo Messi, din penalty, și Angel Di Maria au marcat în prima repriză, iar Kylian Mbappe a redus mai întâi din diferență, de la 11 metri, cu 10 minute înainte de final, apoi a făcut dubla și a trimis meciul în prelungiri. În minutul 108, Messi a mai înscris o dată, dar Mbappe a egalat din nou și totul s-a decis la penalty-uri. Sud-americanii au avut nervii mai tari și naționala Argentinei a câștigat din nou Cupa Mondială, după ce mai reușise acest lucru în 1978 și 1986.

Argentina și-a început parcursul la Cupa Mondială cu un rezultat surprinzător, un 1-2 cu Arabia Saudită, dar victoriile cu Mexic și Polonia, 2-0, au fost suficiente pentru a câștiga Grupa C.

În optimi, echipa lui Lionel Scaloni a trecut cu 2-1 de Australia, în timp ce în sferturi Argentina a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Olanda. Calificarea în finală a fost obținută după, probabil, cel mai bun meci de la această ediție de Cupă Mondială, un convingător 3-0 în fața Croației.

Franța, în schimb, și-a câștigat primele două meciuri, 4-1 cu Australia și 2-1 cu Danemarca, ceea ce a făcut ca eșecul cu Tunisia, 0-1, din ultima rundă a fazei grupelor să nu-i pună în pericol statutul de câștigătoare a Grupei D.

Campioana mondială en-titre a reușit o prestație convingătoare în optimi, unde s-a impus cu 3-1 în fața Poloniei, dar în sferturi a ”tremurat” în fața Angliei, însă a reușit să se impună cu 2-1.

În semifinale, echipa lui Didier Deschamps a reușit să o învingă pe Maroc, marea surpriză a acestei ediții de Cupă Mondială, cu 2-0.

Loviturile de departajare: Kylian Mbappe 0-1 (gol)
Lionel Messi 1-1 (gol)
Kingsley Coman 1-1 (ratare – apără Emiliano Martinez)
Paulo Dybala 2-1 (gol)
Aurelien Tchouameni 2-1 (ratare – pe lângă poartă)
Leandro Paredes 3-1 (gol)
Randal Kolo Muani 3-2 (gol)
Gonzalo Montiel 4-2 (gol).

Franţa era campioana mondială din 2018 şi a mai câştigat titlul mondial în 1998.

În 2006, francezii s-au clasat la Campionatul Mondial pe locul doi, iar în 1986 au fost pe locul trei.

Finala Campionatului Mondial de fotbal. Argentina – Franţa, scor 3-3 la finalul prelungirilor.

Finala Cupei Mondiale de fotbal dintre Argentina și Franța a înregistrat iniţial un rezultat de egalitate, 3-3.

Jucătorul argentinian de fotbal Lionel Messi a primit trofeul de cel mai bun jucător al turneului final 2022 din Qatar.

La începutul festivității de premiere de după finala Argentina – Franța, scor 3-3, 4-2 la loviturile de departarjare, au fost acordate și premiile individuale pentru cei mai buni jucători.

Acolo, portarul Argentinei Martinez a primit trofeul de cel mai bun portar, Enzo Fernandez a cucerit titlul de cel mai bun tânăr jucător, Kylian Mbappe a primit Gheata de Aur drept golgheterul competiției, cu 7 goluri marcate, iar, apoteotic, Leo Messi primea Balonul de Aur drept jucătorul întregului turneu.

Este pentru a doua oară când Messi primește acest trofeu individual, după cel din 2014, când Argentina pierdea finala cu Germania, 0-1.

Încarcă mai mult
Load More In Sport
Comments are closed.

Vezi Și

”Victorie” pentru România, Tricolorii câștigă la ”masa verde” meciul cu Kosovo, FRF sancționată și următorul meci de pe teren propriu cu porțile închise, Lucescu indignat

Facebook 11 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Victorie pentru România, Tricolorii…