Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a transmis un nou mesaj referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență și la pensiile românilor, inclusiv indemnizațiile, pensiile de serviciu și pensiile militare de stat. Ministrul precizează că România a reușit să economisească 2,5 milioane de euro.
”Am semnat Acordul de Finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanță cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane și ținte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro, astfel că, începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziția României.
În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR și eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizațiile, cele de serviciu și militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070.”, a scris Marius Budăi pe Facebook.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a băgat și el capul în poză și a declarat, că Guvernului trebuie să facă reforma pensiilor pentru a putea elimina inechitățile din sistem.
Pensii 2022. Dan Vîlceanu a vorbit despre eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii, precizând că sunt multe situaţii în care un pensionar care a ieşit la pensie anul acesta are pensia mult mai mare faţă de cel care a ieşit la pensie în urmă cu patru ani.
”În ce privește sistemul de pensii și reforma pensiilor, eu cred și toți românii ar considera că reforma pe care trebuie să o facem este foarte utilă. Vorbim de eliminarea inechităților din sistem. Sunt multe situații în care un pensionar a ieșit la pensie anul acesta și are pensia mai mare cu 30-40% față de alt pensionar care a ieșit la pensie acum 3-4 ani, ceea ce este o inechitate crasă și nimeni nu-și dorește să se mai întâmple acest lucru.
În al doilea rând, creșterea pensiilor mici. În România acum nu există posibilitatea de a crește pensiile mici, poți crește doar punctul de pensie și când crești punctul de pensie, crești la toți și inechitățile devin și mai mari. Reforma pensiilor aduce echitate în sistem și nu cred că trebuie să schimbăm ceva aici” , a declarat ministrul Investiţiilor într-o conferinţă de presă.
Referitor la renegocierea PNRR, Dan Vîlceanu a precizat că nu există niciun document din care să poată să reiasă posibilitatea unei renegocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene, însă a admis că legal există totuși posibilitatea de a modifica planul.
”Discuțiile pe care le-am avut cu membrii PSD pe tema asta s-au întâmplat ieri la Parlament. Am participat la o discuție cu colegii din Comisia de afaceri europene din Camera Deputaților și acolo, într-adevăr, colegii de la PSD au ridicat această problemă a unei posibile renegocieri.
Așa cum am spus și ieri, spun și astăzi: nu există niciun document din care să poată să reiasă posibilitatea unei renegocieri. Există, într-adevăr, posibilitatea de a modifica, care e cu totul altceva.
Renegocierea se referă la tot Planul Național de Reziliență și nu se pune problema de a începe o renegociere, pentru că atunci când începi renegociere pe tot planul înseamnă că toți banii despre care vorbeam că intră în România nu mai există.
Deci nu mai vorbim de reforme, de investiții, se termină tot. Or, nu cred că cineva își dorește ca noi să pierdem banii ăștia. Gândiți-vă că pentru a renegocia tot planul îți trebuie timp. Acest fond de redresare și reziliență funcționează până în 2026. Dacă ne apucăm acum să renegociem totul, pentru încă câteva luni, poate chiar un an, s-ar putea să ajungem la concluzia că renegociem degeaba, pentru că nu mai ai când să pui în valoare tot ceea ce scrie în acest plan.
Din punctul meu de vedere, trebuie să rămânem concentrați pe implementare, pentru că e foarte puțin timp. Și așa e probmlema când facem anumite investiții să le terminăm până ăn 2026, pentru că trebuie făcute call-uri de proiecte, semnate contracte , licitații, care necesită timp”, a explicat ministrul ministrul Investiţiilor.