Acasă Social Asociaţia Dr. Katz, solicită în București vehicule speciale pentru transportul persoanelor cu dizabilități

Asociaţia Dr. Katz, solicită în București vehicule speciale pentru transportul persoanelor cu dizabilități

0
0
482

Reprezentanţi ai Asociaţiei pentru sprijinul copiilor cu nevoi speciale. ”Dr. Katz”, au organizat, vineri, un protest în faţa Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care solicită ca autoritatea locală să asigure vehicule special adaptate handicapului, oferind astfel asistenţa necesară pentru persoanele dependente de tehnologii de mobilitate, care sunt incompatibile cu transportul în comun.

Asociaţia noastră este formată din mai multe mame, care îşi cresc în general singure copiii şi toţi sunt cu infirmităţi locomotorii grave. Noi am cerut Primăriei să asigure asistenţa la transport şi la mobilitate pentru că nu îi mai putem transporta la etajele fără lift şi la parterul fără rampă. În plus, trebuie să ajungă şi la şcoală sau la locul de muncă şi nu au cu ce să fie transportaţi. Transportul în comun necesită o asistenţă pe care familiile nu o pot oferi. Noi nu avem obligaţia să punem la dispoziţia statului rampe sau să cumpărăm infrastructura necesară, să facem rampă la tramvai sau în diferite scări de bloc, să ne apucăm să facem construcţie de betoane, ca să ne încapă şi nouă cărucioarele”, a precizat Luminiţa Stoian, preşedintele asociaţiei.

Ea a menţionat că, deşi autorităţile statului român susţin la CEDO că asigură transportul special pentru persoanele cu deficienţe locomotorii grave, nu există vehicule speciale adaptate şi nici şoferi.

Această incapacitate şi calitate de inapt la transportul public în comun a fost constată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin nişte hotărâri ce au rămas definitive încă din 2015 şi prin care se constata discriminarea în transportul în comun, în sensul că nu erau adaptate. Sunt şi dosare pentru transportul feroviar în care se vorbeşte tot despre lipsa de adaptări şi accesibilizări la tipurile noastre de tehnologii de mobilitate. Avem şi un dosar la CEDO în care România a pretins că face transportul special pentru situaţiile acestea. Adică, în situaţia în care există o deficienţă locomotorie gravă, România pretinde că asistenţa socială ar asigura acest transport special pentru fiecare în parte. Numai că modalitatea în care se pretinde că se asigură acest transport special este fără vehicul şi fără şofer. Ceea ce, în opinia noastră, este de-a dreptul inadmisibil”, a afirmat Luminiţa Stoian.

Asociaţia are şi membri cu permise de conducere pentru maşini adaptate. Aceştia nu ar avea nevoie de asistenţă din partea familiei, dacă Registrul Auto Român ar omologa căruciorul rulant cu care se deplasează şi care devine loc în maşină.

Au avut foarte multe accidente rutiere toţi beneficiarii noştri atunci când au încercat să călătorească cu vehicule de transport care nu sunt adaptate. Alţii au vătămat cu cărucioarele alţi călători, care au protestat pe bună dreptate. În multe dintre situaţii, ei circulă doar pe carosabil, pentru că trotuarul nu este accesibil. Ori are borduri prea înalte, ori e ocupat de maşini parcate neregulamentar, ori nu este lăsat un metru lăţime. Circulăm pe carosabil. Sunt acroşaţi în cărucioare de vehicule”, a mai menţionat ea.

Încarcă mai mult
Load More In Social
Comments are closed.

Vezi Și

Pachetele de alimente 2024 de la UE înainte de sărbători, doar de ochii lumii, nu toate persoanele eligibile vor primi mult așteptatele ajutoare

Facebook 77 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Pachetele de alimente 2024 de la Un…