Dan Barna, liderul USR, se declară revoltat de protestele de luni seară din țară și-i face huligani pe protestatari, extremiști și fasciști.
Dan Barna spune că este ”revoltător și de neacceptat” ceea ce s-a întâmplat la Brașov, de exemplu.
”Cei care s-au dus în mod revoltător, aproape mi s-a făcut rău, în curtea spitalului din Brașov, strigând la medici și la ambulanțe, asasinilor- acele persoane sunt huligani, sunt persoane din zona extremismului, fascismului și faptul că am putea să avem orice toleranță față de ei este exclus. Mesajul e foarte clar, dreptul la protest pentru niște măsuri cu care o parte din cetățeni nu sunt de acord este un drept firesc, dar manifestările huliganice, de registru fascist, sunt de neacceptat și mă aștept în continuare – și aceasta va fi și este poziția Guvernului – toleranță zero față de aceste manifestări care ne aruncă ani mulți înapoi în ceea ce înseamnă o democrație în care drepturile și respectul celuilalt înseamnă foarte mult” a afirmat vicepremierul Dan Barna.
Reacții la protestele de luni seara din București și din alte orașe ale țării. Fostul consilier al liderului USR, Dan Barna, Andrei Caramitru a lansat, luni seara, o serie de jigniri la adresa protestatarilor care au ieșit în stradă nemulțumiți de restricții.
”Ăștia analfabeți funcționali tineri care sunt pe strazi. Majoritatea sunt săraci vai de capul lor. Stau cu mama și cu tata ca de unde bani de chirie. Mama și tata vor primi un cadou in seara asta când băiatul se va întoarce de la protest. Și peste 2 săptămâni nu vor avea unde sa se ducă sa se trateze. O sa se sufoce in case.
Asta e tot ce mai am de zis despre protestul hauristilor. E foarte trist ce trăim”, a scris Caramitru pe pagina sa de Facebook.
Și Vlad Mixich a avut o reacție dură.Potrivit acestuia, fiecare om ieșit la aceste proteste e doar ”un biet prostan manipulat”: ”Ce scriu în seara asta e fără mănuși pentru că mi se pare grețos, dar în bună măsură și periculos. E dreptul oricui să protesteze în stradă, chiar dacă își cere dreptul la prostie. Până la urmă prostia, în starea ei pură, e și ea un drept al omului.
Dar scandarea de „libertate” țipată în seara asta de câteva sute de oameni (mii? nici vorbă, i-am văzut cu proprii ochi, mii sunt poate dacă numeri adunații bezmetici de prin toată țara), scandarea asta în acest context este o flegmă imensă.
O flegmă pe fața sutelor de medici și asistente medicale care, de un an, își sacrifică sănătatea și timpul lor cu familia ca să salveze bolnavii grav de COVID-19. O flegmă pe fața angajaților de prin DSP-uri și alte instituții și companii esențiale (electricitate, gaze, etc.) care, așa mai bine-mai rău, muncesc enorm de vreun an de zile ca să țină sub control lucrurile, cât se poate.
O flegmă aruncată în fața miilor de oameni care lucrează în supermarketuri, în transporturi, în distribuția de mâncare, de alimente, de medicamente, etc., care se expun enorm în fața acestei boli tocmai ca să ne fie viața cât de cât normală.
Și, cel mai grețos, o flegmă imensă pe fața tuturor românilor (și a familiilor lor) care au murit în România cu adevărat pentru Libertate: în 1989, în perioada comunistă și înainte. Fiecare om ieșit astăzi la aceste proteste ridicol- grețoase nu este un român adevărat, cum își imaginează. Ci, o spun cu toată eleganța, e doar un biet prostan manipulat. Dar e un prostan care ne scuipă-n față.”
Și Nicolae Ceaușescu numea tot astfel protestatarii, respectiv huligani și fasciști.