Producătorul american de vaccinuri Moderna a anunţat miercuri că a semnat un protocol şi un acord de colaborare în vederea găsirii unor oportunităţi de cercetare, dezvoltare şi producţie de medicamente pe bază de ARN mesager (ARNm) în China.
”Orice medicament produs în cadrul acestui acord va fi destinat exclusiv poporului chinez şi nu va fi exportat”, a declarat un purtător de cuvânt.
El a refuzat să comenteze valoarea sau alte date ale acordului şi nu a oferit imediat alte detalii.
Media chineză a relatat marţi că grupul american ar urma să facă prima sa investiţie în China, care ar putea valora aproximativ 1 miliard de dolari, şi că directorul general al companiei, Stéphane Bancel, se afla în vizită la Shanghai.
Grupul a declarat în luna mai că se află în căutare de oportunităţi în China, după ce a înregistrat o entitate juridică în cea de-a doua cea mai mare economie a lumii.
Înainte de această mişcare, compania nu avea nicio prezenţă în China continentală, deschiderea unui birou în Hong Kong anul trecut, făcând parte dintr-o strategie de extindere pe continentul asiatic.
Experţii comentează faptul că extindere în China continentală are loc în condiţiile în care creşterea veniturilor grupului a încetinit brusc din cauza scăderii cererii globale pentru vaccinul său împotriva Covid-19, singurul produs aprobat al companiei.
În februarie, grupul a prognozat o posibilă pierdere netă pentru 2023, numindu-l un an de tranziţie înainte de a începe să înregistreze vânzări de la vaccinurile experimentale pentru virusul respirator sinciţial (VRS) şi gripă.
Pentru aceste vaccinuri, bazate pe aceeaşi platformă ARNm ca şi serul său împotriva Covid, nu au fost încă depuse documentaţiile necesare pentru o decizie a autorităţilor de reglementare.
În timpul pandemiei de Covid-19, Moderna a declarat că este dornică să vândă vaccinul său cu ARNm în China, dar atât compania americană cât şi rivalii săi străini au fost până acum ţinuţi pe dinafară, întrucât Beijingul a insistat să folosească pentru populaţia sa doar vaccinurile fabricate în China.