În urma dezvăluirilor pacientei Doinița Morcan în emisiunea ”Sinteza Zilei” pe Antena 3 din 13 aprilie, medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu de la Spitalul TBC ”lagărul morții” (actualmente Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19) și-a înaintat demisia astăzi, anunță Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. De asemenea, medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă, senator USR.
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a început verificările interne pe Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 (clădirea din strada Stephan Ludwig Roth) și în urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu și-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă.
Cu privire la pacienta care a decedat și ar fi rămas șase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat.
”În ceea ce privește afirmațiile referitoare la închiderea pacienților în saloane, menționăm că această procedură se aplică la nivel național și este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției. Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției.
Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat.
Referitor la ancheta derulată în cazul Secției de Medicină a Muncii cu privire la modul în care s-au realizat internările pe secție, ce s-a întâmplat cu pacienta decedată și la cum au fost tratați pacienții, vă informăm că au fost sesizate autoritățile abilitate”, se arată în comunicatul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.