Acasă Revoltător La umbra instabilității din societate, Licența OMV Petrom, prelungită cu 15 ani, actul este secret, resursele țării, date pe șest, în plină criză socială

La umbra instabilității din societate, Licența OMV Petrom, prelungită cu 15 ani, actul este secret, resursele țării, date pe șest, în plină criză socială

0
0
405

La umbra instabilității din societate, Licența OMV Petrom, prelungită cu 15 ani, actul este secret, resursele țării, date pe șest, în plină criză socială. Conform unor informații pe surse, în ultima ședință de Guvern a fost prelungit cu încă 15 ani acordul de concesiune pentru OMV.

Acordul de concesiune pentru explorare petrolieră cu OMV ar fi fost prelungit cu 15 ani. Documentul a fost secretizat.

Acordul inițial de concesiune a fost încheiat pe 30 de ani, începând din 1997, și avea inițial 18 perimetre de explorare, dar pentru că nu a găsit resurse, OMV Petrom a păstrat doar 29% din suprafața concesionată inițial.

Durata acestui acord de concesiune este de 30 de ani, începând cu data de 12 septembrie 1997, inclusiv perioada de explorare, și viza inițial 18 perimetre de explorare cu o suprafață de peste 57.000 de kilometri pătrați.

Pentru că în urma explorării nu a găsit resurse, OMV Petrom a returnat către ANRM anumite perimetre, astfel că în prezent, a păstrat 9 perimetre cu o suprafață de peste 16.000 de kilometri pătrați, respectiv circa 29% din suprafața inițială.

În 2 dintre cele 9 perimetre, OMV Petrom este împreună titular cu Hunt Oil Company of Romania.

Cele două companii au solicitat Guvernului prelungirea acordului de concesiune, invocând art. 27 alin (2) din Legea Petrolului nr. 238/2004 care stabilește că „durata inițială a concesiunii poate fi până la 30 de ani, cu posibilitate de prelungire de până la 15 ani”.

Prelungirea duratei concesiunii va conduce la o durată totală a acordului de concesiune de 45 de ani.

Încarcă mai mult
Load More In Revoltător
Comments are closed.

Vezi Și

Ofticată că a fost scoasă de pe lista prezidențialelor, Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: ”Blestemați să fiți tot sistemul”

Facebook 1 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ofticată că a fost scoasă de pe list…