Ipocrizie și sfidare. Sasul Klaus Werner Iohannis, cu mâna înmănușată, acolo unde ar fi trebuit să-i bată inima românește, de Ziua Națională a României
”Preşedintele” Klaus Iohannis, mesaj de ”La mulţi ani!” de Ziua Naţională a României. Premierul Nicolae Ciucă: ”Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre”.
De Ziua Naţională a României, ”preşedintele” Klaus Iohannis, a participat la parada militară organizată la Arcul de Triumf, a decora personalităţi civile şi va participa la recepţia organizată la Palatul Cotroceni, acolo unde au fost invitate preferențial, doar personalitățile politice agreate de domnnia sa.
De Ziua Naţională, în Capitală și în marile orașe din țară s-au organizat parade militare, depuneri de coroane pentru soldații care au murit în lupta pentru unirea provinciilor istorice românești, precum şi alte ceremonii şi manifestări socio-culturale.
În urmă cu 104 ani, în 1918, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională, care a votat unirea Transilvaniei cu România și a dus la formarea României Mari.
Update 11:55 – Parada militară s-a încheiat cu Muzicile Reunite ale Garnizoanei București, pe o vreme ploioasă şi rece. În ciuda vremii urâte, au fost prezenţi peste 35.000 de persoane la parada de la 1 Decembrie.
Sărbătoarea de astăzi însă nu s-a încheiat, pentru că urmează recepţia dată de preşedintele României la Palatul Cotroceni, la ora 17:00.
Update 11:45 – A urmat defilarea tehnicii militare din înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT. Înfiinţat la 1 decembrie 2018, Regimentul 74 Patriot aniversează astăzi patru ani şi este unitatea care gestionează unul dintre cele mai importante programe de înzestrare derulate în Armata României: Programul Sisteme de Rachete Sol-Aer cu bătaie mare.
Sistemul Patriot este aflat și în dotarea armatelor altor state aliate, printre care: SUA, Germania, Olanda, Grecia, Spania și Polonia. Reprezintă o capabilitate unică, testată în luptă. De-a lungul timpului, a fost întrebuințată la interceptarea și neutralizarea platformelor aeriene cu și fără pilot, rachetelor de croazieră și rachetelor balistice în teatrele de operații din Irak și Siria. România a achiziționat cea mai nouă versiune a sistemul Patriot, beneficiind de ultimele inovații în domeniul tehnologiei.
Au fost la parada militară şi autocamioane DAF cu Instalație de Lansare Rachete Sol-Aer HAWK, aparținând Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer. Brigada 1 Rachete Sol-Aer are misiunea de a apăra spațiul aerian al municipiului Bucureşti şi al altor obiective importante. În prezent, Brigada 1 Rachete Sol-Aer parcurge o etapă de transformare, pregătire și dotare cu tehnică de rachete, comunicații și radiolocație, compatibilă cu celelalte state membre NATO. Este o structură cu o mobilitate mare, capabilă să îndeplinească misiunile specifice atât în zona de responsabilitate, cât și în cadrul Alianței Nord Atlantice.
A fost în Piața Arcului de Triumf şi blocul de tehnică al Ministerului Afacerilor Interne, deschis de Poliţia Română.
Prin faţa tribunei oficiale au fost motociclete BMW, autospeciale Audi Q5, Dacia Duster și Audi A4, aflate în dotarea polițiștilor de la Rutieră.
Au defilat joi şi mijloacele tehnice ale Jandarmeriei Române. Autospecialele prezentate sunt folosite de către structurile montane pentru executarea misiunilor de salvare a vieților omenești în zone cu teren accidentat.
Au urmat echipahele de intervenţie ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ele au fost urmate de blocul de tehnică aparținând Serviciului Român de Informații şi Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Update 11:35 – Defilează blocul de paradă alcătuit din Transportoare Blindate pentru Trupe Piranha 5. Transportorul este un vehicul de luptă blindat, pe roți, care a intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forțele Terestre Române, începând cu anul 2020.
Piranha 5 este compatibil cu transportoarele blindate pentru trupe din armatele NATO, din punct de vedere al comunicațiilor, sistemului de armament, tipurilor de muniție și al sprijinului logistic.
Produs în România, Piranha 5 oferă o protecție balistică superioară, blindaj performant. Este dotat cu diferite instalații, printre care, sistemul combinat pentru încălzire, ventilaţie, aer condiţionat şi protecţie CBRN.
Update 11:30 – Parada a continuat cu defilarea detașamentelor de tehnică ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Dispozitivul pentru defilare pe tehnică este condus de generalul-maior Cristian DAN, veteran al teatrelor de operații in Irak și Afganistan.
Update 11:15 – Parada Militară Națională a continuat cu defilarea detașamentelor reprezentative ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
A intrat în Piața Arcului de Triumf blocul de paradă cu detașamente pe jos. Divizia 2 Infanterie este o structură de elită a Forțelor Terestre, demnă continuatoare a tradițiilor de luptă ale Armatei a 2-a române.
A urmat detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale. Blocul Forţelor pentru Operaţii Speciale este alcătuit din operatori din Batalioanele 51 și 52 Operații Speciale și Batalioanul 53 Comando. Unităţile din compunerea Forţelor pentru Operaţii Speciale sunt încadrate cu luptători riguros selectaţi şi antrenaţi, având specialități multiple. Aceștia pot fi introduși în luptă atât terestru, cât și aerian, prin parașutare sau maritim, majoritatea având și specialitatea scafandri de luptă. Acești militari dispun de o pregătire ce le permite să execute misiuni specifice în medii operaționale non-permisive, sensibile din punct de vedere politico-militar.
A urmat Brigada de informaţii militare, au defilat trupe care aparțin Grupului de Luptă NATO din România, cu baza la Cincu. A defilat apoi detașamentul Forțelor Terestre Române, constituit din militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Printre cei care au mai defilat la parada militară de 1 Decembrie se numără şi blocul de paradă al Serviciului Român de Informații, detașamentul Serviciului de Telecomunicații Speciale, comandat de generalul de brigadă Remi Manda.
Update 11:00 – La parada de la Arcul de Triumf a sosit preşedintele României, Klaus Iohannis. Se intonează Imnul naţional.
Apoi, herr prezidenten a depus o coroană de flori în memoria eroilor neamului.
În tribuna oficială se află, printre alții, premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, precum și membri ai Guvernului.
Șeful statului a fost întâmpinat de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Klaus Iohannis a publicat un mesaj oficial, pe contul său de Twitter, chiar de la primele ore ale dimineții.
Este vorba despre un clip de 30 de secunde, însoțit de mesajul ” La mulți ani, România!”.
Clipul video este format din mai multe cadre ce surprind drapelul României expus în locuri cheie din Capitală.
La mulți ani, România! pic.twitter.com/muHgvwXw5Q
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) December 1, 2022