Aroganță și sfidare, Iohannis zboară în vizitele oficiale în America de Sud cu acelaşi avion de lux cu care a fost în Japonia, închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet, relatează Boarding Pass, site specializat în ştiri din domeniul aviatic, precizând că decolarea de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” a avut loc luni, la ora 10:15.
Primul turist al Statului Eșuat, Klaus Iohannis va face vizite ”oficiale” în Brazilia, Chile şi Argentina, în perioada 18 – 26 aprilie, obiectivul fiind, conform Administraţiei Prezidenţiale, ”relansarea dialogului la nivel înalt cu statele Americii Latine şi redinamizarea interacţiunilor bilaterale la nivel politico-diplomatic, respectiv sectorial”. Vizita în Brazilia este prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, iar cea în Argentina este prima vizită la acest nivel în ultimii 30 de ani. În Chile, Iohannis va dona Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum ăi copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni evacuaţi de autorităţile române şi primiţi în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria ţării.
”Preşedintele României zboară în Brazilia, Argentina şi Chile tot cu un avion închiriat de la compania aeriană luxemburgheză Global Jet. Avionul este acelaşi cu care a delegaţia oficială a călătorit în martie 2023 din România în vizitele oficiale din Japonia şi Singapore, fiind vorba despre un Boeing 737-900ER în configuraţie BBJ”, relatează Boarding Pass, prezentând şi imagini din interiorul aeronavei.
Decolarea de pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanţa a avut loc luni, la ora 10:15.
”Autonomia acestui avion este insuficientă pentru un zbor fără escală operat din Constanţa până în Brazilia. Aşadar, cel mai probabil, zborul va fi efectuat cu o oprire pentru realimentare în Spania (Insulele Canare) sau o ţară din nord-vestul Africii”, precizează sursa citată.
La începutul lunii martie, acelaşi site a publicat imagini cu aeronava privată cu care preşedintele Klaus Iohannis a mers în vizita în Japonia şi Singapore.
”Acesta este interiorul Boeingului 737-900ER(BBJ) Global Jet cu care preşedintele României călătoreşte în Japonia şi Singapore. Capacitatea sa de transport este de numai 19 pasageri. Cu acest avion, preşedintele ţării a călătorit pe ruta Bucureşti – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023. Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloţii au efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan). Durata zborului dintre Bucureşti şi Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu şi Baku a fost de două ore şi 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore”, a scris Boarding Pass în postare.
Ulterior, la solicitarea News.ro, Administraţia Prezidenţială a oferit explicaţii cu privire la deplasarea preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia cu o aeronavă privată şi a precizat cum s-a ajuns la o astfel de decizie. ”Lipsa unei aeronave dedicate transportului aerian al demnitarilor de nivel înalt generează probleme operaţionale, ineficienţă economică şi mai ales prejudicii de imagine pe plan extern”, afirmă instituţia.
”Precizăm că această activitate se realizează în baza unui contract de prestări servicii pentru executarea zborurilor speciale, încheiat în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea, pregătirea şi executarea zborurilor speciale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 755/1998, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis atunci Administraţia Prezidenţială, explicând că detaliile zborului, costul acestuia şi ruta sunt clasificate, potrivit legislaţiei în vigoare.