Acasă Război Moscova recunoaşte că, a suferit cea mai mare pierdere de la începutul războiului din Ucraina: ”63 de morţi în atacul ucrainean de la Makiivka”

Moscova recunoaşte că, a suferit cea mai mare pierdere de la începutul războiului din Ucraina: ”63 de morţi în atacul ucrainean de la Makiivka”

0
0
242

Ministerul rus al Apărării, a anunţat luni, că 63 de soldaţi au fost ucişi într-un bombardament ucrainean asupra unei şcoli în care aceştia erau cazaţi, în apropierea oraşului Makiivka, din regiunea ucraineană Doneţk ocupată de Rusia, un anunţ care a stârnit imediat furia bloggerilor ruşi naţionalişti şi a adepţilor lor, relatează Reuters.

Cazarma improvizată în şcoală a fost în noaptea de Anul Nou ţinta a şase rachete sol-sol lansate de un sistem HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) de fabricaţie americană. Două dintre rachete au fost doborâte, a precizat ministerul rus.

Anunţul oficial de la Moscova vine în condiţiile în care pe reţelele sociale se vorbea încă de duminică despre atacul mortal din Makiivka, dar bilanţurile vehiculate de diverse surse variau. Ucraina, la rândul ei, a susţinut că atacul s-a soldat cu 400 de morţi, dar oficialii pro-ruşi din regiune spun că este o exagerare.

Cei mai mulţi ar fi fost recruţi ruşi, iar amploarea victimelor ar fi atât de mare pentru că în respectiva şcoală ar fi fost depozitate şi muniţii, care au explodat, la rândul lor, în momentul atacului.

Imediat, bloggerii naţionalişti ruşi care relatează despre război şi care au sute de mii de adepţi au cerut să fie pedepsiţi comandanţii, pentru că au cazat soldaţii în aceeaşi clădire cu un depozit de muniţie, deşi ştiau că se află în raza de acţiune a rachetelor ucrainene.

Imagini neverificate postate online cu urmările atacului de la Makiivka asupra cazărmii ruseşti arată o clădire imensă redusă la o grămadă de moloz fumegând.

Igor Ghirkin, un fost comandant al trupelor pro-ruse din estul Ucrainei, care a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri militari ruşi, a declarat iniţial că numărul morţilor este de ordinul sutelor, ulterior editându-şi postarea pentru a include şi răniţii în acest bilanţ. Muniţia fusese depozitată la faţa locului, iar echipamentul militar rusesc de acolo era necamuflat, a precizat el.

Un alt blogger naţionalist, Ribar, a declarat că aproape 70 de soldaţi au fost confirmaţi morţi şi peste 100 sunt răniţi.

Ceea ce s-a întâmplat la Makiivka este oribil”, a scris Arhanghelul Spetznaz Z, un alt blogger militar rus cu peste 700.000 de urmăritori pe Telegram. „Cui i-a venit ideea de a plasa personal, în număr mare, într-o singură clădire, unde chiar şi un prost înţelege că dacă vor lovi cu artileria, vor fi mulţi răniţi sau morţi?”, a scris el revoltat. Comandanţilor „nu le pasă deloc” de muniţia depozitată neglijent în teatrul de luptă, a acuzat el. „Fiecare greşeală poartă un nume„, a adăugat bloggerul.

Faptul că Rusia a recunoscut că are zeci de morţi într-un singur incident este aproape fără precedent. Moscova rareori face publice cifrele privind victimele sale, iar atunci când o face, cifrele sunt de obicei mici. De pildă, a recunoscut doar un singur deces dintr-un echipaj de sute de persoane atunci când Ucraina a scufundat nava sa amiral, crucişătorul Moskva, în aprilie.

Rusia a reluat atacurile cu drone asupra Ucrainei. Cel puțin 20 de aparate de zbor au fost doborâte în timpul nopții deasupra Kievului de către sistemul de apărare aeriană. Instalațiile de infrastructură energetică au fost avariate în timpul atacului, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică și căldură. Resturile unei rachete au rănit o persoană. Armata ucraineană susţine că a provocat pierderi grele trupelor ruse în Bahmut, un orăşel din estul Ucrainei care este scena unor bătălii aprige de luni de zile. Ucrainenii au atacat și în Makiivka, unde au distrus cu rachete HIMARS clădirea unei școli în care se adăposteau soldați ruși. Bilanțul victimelor ar putea fi unul de proporții, potrivit unor surse pro-ruse.

Încarcă mai mult
Load More In Război
Comments are closed.

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 88 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…