Ministrul propus pentru portofoliul muncii și protecției sociale în guvernul Cîțu, Violeta Alexandru a primit un nou aviz negativ în comisiile de specialitate din parlament.
S-au înregistrat 11 voturi pentru și 28 de voturi împotrivă.
„Împreună cu Ministerul Finanţelor, am creat posibilitatea ca, între instituţiile din coordonarea Ministerului Muncii şi baza de date din Ministerul Finanţelor în vederea obţinerii adeverinţei de venit, accesul să se facă direct. Ce voi face în continuare este să continui măsurile şi să urmăresc aplicarea lor, motiv pentru care vă informez în continuare. Cinci noi judeţe, şi în lunile următoare mă voi ocupa de acest lucru, vor avea, printr-o decizie semnată de preşedintele Casei Naţionale de Pensii, arhivele în reorganizare. Vom căuta să se întâmple acest lucru în cel mai scurt timp, şi imediat ce lucrurile vor intra pe un făgaş bun vom suplimenta acest număr cu încă cinci, în perioada lunilor următoare. Cu alte cuvinte, una dintre priorităţile pentru următoarele luni de mandat va fi legată de reamenajarea spaţiilor de depozitare la nivelul documentelor depuse de persoane în vederea calculării dreptului de pensie„, a declarat Violeta Alexandru.