Imparțialitatea, obiectivitatea, respectarea literei legii, neaservirea și refuzarea de a se lăsa intimidată, nu e deloc pe placul actualei coaliții de guwernare. Pe principiul ”dacă nu e cu noi,, e împotriva noastră”, Renate Weber trebuie înlocuită cu orice cost!
Comisiile juridice din Senat și Camera Deputaților, s-au reunit astăzi în ședință comună, pentru a discuta raportul de activitate al Avocatului Poporului Renate Weber, pe 2019 și 2020. PSD și AUR au părăsit șala de ședință.
Prima dată, au plecat deputaţii şi senatorii PSD, iar apoi cei de la AUR. În sală, au rămas doar parlamentarii de la PNL, USR şi UDMR.
Sunt pe ordinea de zi rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului, ale CNSAS şi raportul de activitate, pe 2019, al Consiliului Legislativ. Sunt prezenţi atât Renate Weber, Avocatul Poporului, cât şi Florin Iordache, preşedintele Consiliului Legislativ. Au venit să susţină rapoartele de activitate.
Actuala coaliţie de guvernare îşi doreşte să o revoce din funcţie pe Renate Weber. Un prim pas este să respingă rapoartele de activitate ale acestei instituţii, acelaș gest să fie făcut şi mâine în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.
Social-democraţii şi cei de la AUR au spus că timpul de dezbatere al acestor rapoarte este unul mult prea scurt. Au fost alocate doar trei minute pentru prezentarea raportului. Ei au cerut să fie un timp mult mai îndelungat şi să aibă loc o dezbatere pe marginea acestor rapoarte. Preşedinţii de comisii au refuzat acest lucru. Prin urmare, cei de la PSD şi de la AUR au părăsit sala, potrivit Antena 3.
Procedura de revocare a Avocatului Poporului a fost demarată anul trecut, când liberalii au depus proiectul în Parlament, și trebuie finalizată printr-un vot în plen. Pe 18 mai, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că obiectivul coaliţiei de guvernare este alegerea unui nou Avocat al Poporului până la finalul sesiunii parlamentare. Ludovic Orban a precizat, însă, că, în cadrul coaliţiei, nu s-a luat încă o decizie în privinţa candidatului pentru această demnitate.
“Întâi trebuie să finalizăm procedura de demitere a Avocatului Poporului. (…) Nu am luat încă o decizie şi noi avem propunerea noastră în cadrul coaliţiei. Vedem dacă USR PLUS vine cu o propunere, vom decide. Am decis ieri în coaliţie să solicităm reprezentanţilor noştri în Comisiile juridice să finalizeze raportul, astfel încât, la prima reuniune a plenului, să putem să dezbatem acest punct”, a declarat Ludovic Orban.