Acasă Politic România urmează să primească 10 milioane de euro compensații pentru fermieri, Daea ar putea fi demis de la conducerea Ministerului Agricultorii

România urmează să primească 10 milioane de euro compensații pentru fermieri, Daea ar putea fi demis de la conducerea Ministerului Agricultorii

0
0
452

Petre Daea, ar putea fi demis de la conducerea Ministerului Agricultorii. România urmează să primească doar 10 milioane de euro compensații pentru fermieri.

Conducerea Partidului Social Democrat îi reproșează lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, că a trimis cu întârziere Comisiei Europene datele despre situaţia creată de cerealele ieftine ucrainene ajunse pe teritoriul nostru.

În prezent, ministrul Agriculturii se află la Bruxelles, unde încearcă să schimbe decizia Comisiei Europene. România urmează să primească doar 10 milioane de euro compensații pentru fermierii români, mult mai puțini bani decât Bulgaria, spre exemplu, care, deși are un teritoriu mai mic și mult mai puțini fermieri, va primi de la comisie 16 milioane de euro drept compensații.

Conform unor surse din PSD, este puțin probabil ca Petre Daea să reușească să schimbe în vreun fel decizia CE.

Petre Daea e acuzat că a trimis târziu către Bruxelles dosarele de daună, iar Comisia Europeană nu a avut suficiente date pentru a acorda compensații fermierilor români.

Liderii PSD s-au reunit în şedinţă pentru a discuta inclusiv despre susţinerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, cu condiţia ca Marcel Ciolacu să conducă guvernul.

România primește de la Comisia Europeană despăgubiri de doar 10,5 milioane de euro, mult mai puțin față de cei 200 milioane de euro estimați de fermieri pentru a-și acoperi pierderile.

România a primit despăgubiri în valoare de 10,5 milioane de euro, finanțat din rezerva agricolă, pentru a sprijini fermierii afectați de conflictul din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene. În total, Comisia Europeană a oferit despăgubiri de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi și români.

Săptămâna trecută fermierii români solicitau Comisiei Europene un mecanism real de sprijin al fermierilor, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, în condiţiile în care suma de 10 milioane de euro, compensaţie de la Comisie, nu acoperă prejudiciul cauzat. Fermierii români au calculat o pierdere de 200 de milioane de euro, potrivit cifrelor prezentate public și preluate miercuri de europarlamentarul Rareș Bogdan. Cauza pierderii e dată de prețul mult mai mic cu care sunt vândute cerealele din Ucraina, care sunt produse cu costuri mult mai mici.

Potrivit comunicatului, fermierii din țările învecinate cu Ucraina și-au exprimat îngrijorarea cu privire la efectele importurilor crescute de cereale și semințe oleaginoase ucrainene asupra piețelor locale. Perturbările comerciale cauzate de agresiunea rusă nu ar trebui să aibă loc în detrimentul agricultorilor din țările vecine.

Pe baza evaluării trimise de statele membre afectate, Comisia a analizat situația, examinând oferta excesivă de produse la nivel național și regional, precum și posibilul impact asupra prețurilor pentru producția internă. A fost luată în considerare, de asemenea, presiunea asupra lanțurilor logistice, care influențează prețurile și oportunitățile de piață pentru fermierii din apropierea frontierei, în special pentru România. Ajutorul financiar va fi distribuit celor trei state membre, care îl vor repartiza fermierilor în cel mai scurt timp posibil. Comisia propune alocarea a 29,5 milioane de euro pentru Polonia, 16,75 milioane de euro pentru Bulgaria și 10,05 milioane de euro pentru România. Cele trei țări pot completa acest sprijin UE în proporție de până la 100% cu fonduri naționale, ceea ce ar însemna un ajutor financiar total de 112,6 milioane euro pentru fermierii afectați”, se menționează în comunicat.

Comisia transmite că se așteaptă ca plățile să fie efectuate către agricultori până la 30 septembrie 2023, iar cele trei țări să notifice Comisiei, printre altele, modul în care au fost distribuite fondurile și cum au ajutat agricultorii.

Conform documentului, proiectul de măsură al Comisiei, sub forma unui regulament de punere în aplicare, este discutat în prezent cu statele membre, care îl vor vota în cadrul reuniunii comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole, programată pentru 30 martie. În cazul în care măsura va fi aprobată, aceasta va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la începutul lunii aprilie și va intra în vigoare în ziua următoare publicării, astfel încât Bulgaria, Polonia și România să o poată pune în aplicare fără întârziere.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a explicat că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri, după ce Comisia Europeană a decis să aloce României doar 10,05 milioane euro, din rezerva UE, drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mai puţin decât Bulgaria şi Polonia. El a adăugat că suma de la CE se va dubla cu suma care va fi alocată de la bugetul statului, „în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.

Timpul meu este rezervat muncii şi acţiunii permanente. Sumele nu sunt stabilite. Ele vor fi validate în Comitetul din data de 30, unde România este prezentă. Voi vedea ce informaţii îmi dau colegii după întâlnirea care se desfăşoară la această oră. Indiferent de sumă, sprijinul nostru pentru fermieri este tot timpul constant. Suma pe care o vom primi se va dubla cu suma de la bugetul statului în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale. Am fost primul ministru din Consiliul de miniştri care am ridicat problema la comisari privind intervenţia urgentă astfel încât fermierii să fie ajutaţi cu ajutoare financiare”, a mai precizat Daea, în conferinţa de presă de marţi.

Ministrul Agriculturii a mai spus că a putut consta că formula de calcul a Comisiei Europene pentru alocarea sumelor celor trei state deformează realitatea.

Am putut să constant o serie întreagă de elemente care m-au determinat să spun foarte clar – că formula pe care a ales-o ascunde adevărul şi deformează realitatea. Această formulă prelucrată înainte de a ajunge la Bruxelles, pe care a dat-o Comisia Europeană, e pur şi simplu opera pe care au realizat-o pe documentele pe care le aveau la dispoziţie şi să reţineţi: România a dat toate datele la timp şi fără echivoc”, a explicat Daea.

De fiecare dată când am plecat la Bruxelles, seara târziu, după terminarea şedinţei, pe site-ul Ministerului Agriculturii au fost postate intervenţiile mele în aşa fel încât să fie cunoscute şi interpretate pentru a avea documentarul necesar şi comunicarea directă cu populaţia privind activitatea ministrul atunci când participă la aceste întâlniri de lucru la nivelul Consiliului de miniştri. Am făcut tot timpul ceea ce a trebuit pentru ţară, am făcut tot timpul ce trebuie pentru fermieri”, a afirmat Petre Daea, marţi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a adăugat că întâlnirire sale cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură, pentru a discuta şi negocia aceste fonduri au început încă din luna septembrie a anului trecut.

M-am dus mai devreme să lucrez efectiv împreună cu echipa tehnică de la Bruxelles pentru a susţine cât mai bine interesele fermierilor ţării. În 26 septembrie a fost prima mea întâlnire cu comisarul european pe probleme de agricultori, Janusz Wojciechowski. În acea întâlnire am avut două obiective importante pe care le-am discutat, folosindu-mă de acceptul domniei sale de a ne întâlni. Timp de o oră am rezervat timp dezbaterii celor două probleme extrem de importante şi anume Ucraina. Cu alte cuvinte, impactul războiului asupra fermierilor români, ştiindu-se măsurile care le-a luat ţara, într-un context extrem de dificil. O decizie corectă pe care a luat-o România, în consonanţă cu ţările UE, ştiindu-se că suntem în acest cuplaj, în acest fagure politic şi economic cu interese şi în acelaşi timp şi cu obligaţii”, a mai precizat Daea.

Pe 17 octombrie 2022, în consiliul de miniştri, am prezentat din nou situaţia grea în care se află fermierii români şi nevoia de intervenţie urgentă.vPe 30 ianuarie am convenit cu Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Bulgaria, să prezentăm o informare prin care să aducem date şi argumente privind situaţia dificilă din ţările aflate în proximitatea războiului. Din rezerva de criză, ţări importante au ridicat în cuvântul lor necesitatea de a păstra sume în aşa fel încât să nu pună la dispoziţie întreagă sumă, întrucât situaţia pe piaţă este delicată şi că aceste sume sunt necesare pentru intervenţii atunci când situaţia o impune. În data de 14 martie eram în Hunedoara, împreună cu ministrul Agriculturii din Iordania, primesc un telefon de la Achim Irimescu care îmi spune că a aflat pe surse că există o împărţire a sumei care este foarte mică. În momentul respectiv având informaţia că România avea o sumă foarte mult sub solicitările noastre, am luat legătura cu directorul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene de aici şi am rugat-o să îmi pregătească rapid un material pentru a veni cu o solicitare la delegaţia permanentă a Comisiei la Bucureşti şi să transmită imediat prin email observaţiile noastre, urmând ca apoi să transmit oficial cu semnătură aceste observaţii. La ora 15.39 am anunţat pe dl premier care imediat a ordonat intrarea în dispozitul de lucru a dnei Iulia Matei, ambasadorul la Bruxelles. Consider analiza nedreaptă faţă de situaţia concretă a României. Am sunat europarlamentari, am vorbit cu Adina Vălean, Mihai Tudose, Rareş Bogdan nu mi-a răspuns”, a completat ministrul Daea.

Comisia Europeană a anunţat, luni, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Prin urmare, CE a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.

Europarlamentarul şi liderul REPER Dacian Cioloş a precizat că România va primi doar 10 milioane euro din rezerva UE drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, lucru confirmat de comisarul pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski. Astfel, ţara noastră primeşte mai puţin bani decât Bulgaria şi Polonia, chiar dacă România este principala rută de tranzit şi depozitare a grânelor din Ucraina.

Liderul REPER i-a cerut preşedintelui PSD Marcel Ciolacu retragerea sprijinului politic lui Petre Daea „pentru această umilinţă provocată fermierilor români şi României”.

De azi înainte, Marcel Ciolacu este responsabil pentru această umilinţă, pentru că ţine încă în funcţie oameni care nu pot apăra interesele cetăţenilor români în negocieri la Bruxelles. Se vor întoarce în ţară şi vor spune că UE e rea şi nu vrea să ne ajute. Aceleaşi minciuni ca să ascundă incompetenţa miniştrilor PSD. UE trage de noi să ne dea bani şi ai noştri nu înţeleg ce au de făcut, ăsta e adevărul dureros”, a precizat Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat de presă al partidului REPER.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…