”Preşedintele” Klaus Iohannis, i-a transmis felicitări generalului Petr Pavel, pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Cehiei. Şeful statutului român a menţionat că se aşteaptă la o întărire a relaţiilor bilaterale şi o coordonarea în cadrul UE şi al NATO.
”Felicitări preşedintelui nou ales al Republicii Cehe, Petr Pavel. Sunt nerăbdător să lucrăm împreună pentru a întări relaţiile bilaterale între România şi Cehia şi să ne coordonăm în cadrul UE şi al NATO”, a scris Iohannis pe Twitter.
Generalul Petr Pavel, un fost şef al Comitetului Militar al NATO şi un susţinător al ajutării militare a Ucrainei, a fost ales sâmbătă preşedinte al Cehiei, înfrângându-l pe fostul premier, miliardarul Andrej Babis, la succesiunea lui Milos Zeman, care a întreţinut legături ambigue cu Moscova, relatează AFP.
Petr Pavel, care conducea în sondajele de opinie dinaintea alegerilor prezidenţiale, a obţinut o victorie în turul doi cu 57,4% dintre voturile exprimate, iar Babis a obţinut un scor de 42,6%, potrivit unor rezultate parţiale, după numărarea a 93% dintre buletinele de vot exprimate
Nivelul prezenţei la urne în acest stat membru al Uniunii Europene (UE) şi NATO, cu 10,5 milioane de locuitori, a fost de 70%, în urma unei campanii dure, marcată de controverse, inclusiv pe tema Ucrainei.
Campania între cele dpuă tururi a fost dură, cu un val de dezinformare care l-a vizatv în mare parte pe Pavel şi cu ameninţări cu moartea la adresa lui Babis şi a familiei acestuia.
Preşedintele în exerciţiu Milos Zeman, un politician controversat, a întreţinut relaţii strânse cu Rusia, după care s-a răzgândit, la invazia Ucrainei, în februarie 2022.
Andrej Babis, în vârstă de 68 de ani, ale cărui bogăţie şi probleme judiciare au făcut din el un personaj clivant, a catalogat acest scrutin drept un ”referendum asupra lui Babis”.
Miliardarul a încercat să atragă alegătorii îngrijoraţi de consecinţele invaziei ruse a Ucrainei şi a sugerat că asversarul său ar putea antrena Cehia în acest război.
Acest deputat populist a declarat că nu va trimite trupe cehe în ajutorul Poloniei sau altor ţări baltice, în cadrul apărării colective a NATO – declaraţii care au provocat întrebări în străinătate şi asupra cărora acesta a revenit.
Şeful statului ceh, în pofida faptului că are o funţcie onorifică, alcătuieşte Guvernul, îl alege pe guvernatorul Băncii centrale, pe judecătorii constituţionali şi este comandantul suprem al forţelor armate.
Fostul paraşutist de elită Petr Pavel devine al patrulea preşedinte al Republicii cehe, de când aceasta a devenit un stat independent, după scindarea paşnică de Slovacia, în 1993, la patru ani după ce Cehoslovacia şi-a abandonat regimul comunist totalitar şi a ieşit de pe orbita Moscovei.
Predecesorii săi au fost Vaclav Havel, un dramaturg disident anticomunist care a condus ţara în perioada 1993-2003, economistul Vaclav Klaus (2003-2013) şi Milos Zeman, al căruia mandat se încheieîn martie.
Pavel, în vârstă de 61 de ani, este un erou al Războiului din fosta Iugoslavie, în care a ajutat la eliberarea unor militari francezi.
El a devenit apoi şeful Statului Major ceh şi a deţinut, în perioada 2015-2019, postul de preşedinte al Comitetului militar al NATO – cel mai înalt post responsabilitate militară în Alianţa Nord-Atlantică.
Cei doi rivali au fost membri ai Partidului Comunist, în anii ’80, când Cehoslovacia se adfla sub tutela Moscovei.
Însă fostul paraşutist cu o barbă albă atent tăiată şi cu părul alb a devenit, între timp, un apărător fervent al apartenenţei ţăării sale la UE şi NATO.
El a promis să fie un preşedinte independent, neinfluenţat de politica partidelor, să continue să susţină ajutarea Ucrainei sfâşiate de războiul rus şi să susţină candidatura Kievului la aderarea la UE.
”Bineînţeles, Ucraina este necesar să îndeplinească, mai întâi, toate condiţiile pentru a deveni stat membru UE, de exemplu să înregistreze progrese în lupta împotriva corupţiei. Însă eu cred că ea are dreptul să aibă aceleaşi şanse pe care le-am avut noi în trecut”, a declarat el.
Pavel a susţinut căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţiile de către cupluri gay.