Acasă Politic Pluseristul Stelian Ion, atac la ”președintele” Klaus Iohannis: ”Nu a făcut nimic pentru a aplana criza, Cîțu e omul său de paie”

Pluseristul Stelian Ion, atac la ”președintele” Klaus Iohannis: ”Nu a făcut nimic pentru a aplana criza, Cîțu e omul său de paie”

0
1
1,970

Stelian Ion, 44 de ani, fostul ministru al Justiției, a lansat joi, 9 septembrie, un atac fără precedent la adresa președintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că ”poartă principala răspundere” pentru criza politică.

Într-un comunicat remis Agerpres, Ion relatează o întâlnire cu președintele din 18 mai și susține că șeful statului i-a cerut să renunțe la proiectul de desființare a Secției Speciale și să desființeze SIIJ abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiției. În ce privește numirile de procurori-șefi, Stelian Ion susține că „Iohannis vrea numiri exclusiv politice la parchete”.

Alături de Florin Cîţu, preşedintele Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliţiei. Nu doar că nu a făcut nimic pentru a aplana criza, dar a şi adâncit-o prin atacul pe care l-a pornit la adresa USR PLUS. Iar Florin Cîţu e omul său de paie. Are cineva vreo îndoială? Aceştia sunt colaboratorii care îi plac preşedintelui: oameni de paie, obedienţi până-n măduva oaselor. Iohannis are partea sa de vină şi pentru blocarea reformelor din justiţie”, spune Stelian Ion.

Potrivit acestuia, cât a fost ministru, a respectat principiul colaborării loiale între instituţii, ceea ce presupune discuţii şi cu preşedintele, nu doar cu Guvernul şi Parlamentul.

Mi-a transmis clar că ar fi o idee bună să renunț la proiectul de desființare a SIIJ”. ”La singura întâlnire de la Cotroceni pe care am avut-o cu preşedintele pe tema reformei din justiţie, pe 18 mai, acesta a ţinut să-mi transmită cât se poate de clar că ar fi o idee bună să renunţ la proiectul de desfiinţare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o ”strategie mai bună”: să desfiinţăm secţia abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiţiei.

Nu exista niciun argument convingător pentru o astfel de „strategie”. Tot ceea ce a făcut de atunci a fost exact în direcţia tergiversării deciziei privind desfiinţarea SIIJ. S-a văzut acest lucru inclusiv în răzgândirea lui Florin Cîţu faţă de proiectul pe care l-a aprobat în Guvern şi care a fost validat de Comisia de la Veneţia”, declară fostul ministru.

Nici cu procedura de numire a procurorilor de rang înalt cu avizul conform al Secţiei pentru procurori a CSM preşedintele nu a fost de acord, adaugă fostul ministru, deşi aceasta este în conformitate cu recomandările GRECO şi cu raportul MCV şi a fost trecută în programul de guvernare.

Chiar a ieşit public şi m-a criticat pentru această propunere. La Cotroceni, discuţiile pe care le-am purtat cu consiliera sa au fost total neproductive. Se dorea orice altceva numai să nu intervină un element exterior factorului politic în mecanismul decizional (ministru al Justiţiei – preşedinte). Am venit cu variante alternative, dar li se găsea tuturor câte un nod în papură. Adevărul este că domnul preşedinte vrea numiri exclusiv politice pentru a se asigura că între politicieni nu interferează un factor extern, perturbator… Am sperat până în ultima clipă că preşedintele Iohannis va renunţa la aceste strategii neinspirate. S-a ales praful până acum de capitolul Justiţie din programul de guvernare şi din cauza poziţiilor preşedintelui.”, precizează Ion.

Criza guvernamentală s-a declanșat miercurea trecută, după ce premierul Florin Cîțu care l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat de ”un șantaj” după ce a refuzat să avizeze Programul național de investiții Anghel Saligny.

În replică, USR-PLUS i-a retras sprijinul politic premierului și i-a cerut demisia. Vinera trecută, formațiunea a depus moțiune de cenzură cu sprijinul parlamentarilor AUR.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…