Acasă Politic Persoanele condamnate definitiv, nu vor mai putea candida la alegerile prezidenţiale, propunerea legislativă a fost aprobată de Camera Deputaților

Persoanele condamnate definitiv, nu vor mai putea candida la alegerile prezidenţiale, propunerea legislativă a fost aprobată de Camera Deputaților

0
0
444

Persoanele condamnate definitiv, nu vor mai putea candida la alegerile prezidenţiale. Astfel, persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu se pot înscrie la alegerile prezidențiale, după ce propunerea legislativă a fost aprobată miercuri de Camera Deputaților.

Deputaţii au adoptat, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au suferit, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive, transmite Agerpres.

Votul dat miercuri pe acest proiect a fost de 223 „pentru”, unul împotrivă şi 22 de abţineri.

Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz.

Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea„, scrie în proiectul de lege.

Proiectul a fost înregistrat la Parlament în 2017 de Alina Gorghiu și propune modificarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, pentru a adăuga condiția suplimentară candidaților la cea mai importantă poziție în stat.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017, iar Guvernul a susţinut în punctul de vedere transmis că Parlamentul este cel care decide asupra oportunităţii adoptării acesteia.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că acest proiect important a fost respins de Senat în 2017, pentru că „în epoca aceea nu era de închipuit că va trece o astfel de iniţiativă”, şi a solicitat preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, „să scoată din sertare” şi să supună la vot iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, pentru a se declanşa revizuirea Constituţiei.

După ce societatea românească a dat un semnal foarte clar în sensul în care nu-şi mai doreşte penali în funcţii publice, prin faptul că aproape un milion de români au semnat iniţiativa de revizuire a Constituţiei ‘Fără penali în funcţii publice’, toate partidele s-au repliat. Această idee este venită de jos în sus, de la baza societăţii către partidele politice. (…) Ce avem astăzi, e un mic pas înainte.„, a explicat acesta.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…