Acasă Politic Obediența PSD în era Ciolacu, mai păguboasă decât incompetența PNL în orice eră

Obediența PSD în era Ciolacu, mai păguboasă decât incompetența PNL în orice eră

0
0
841

Rar mi-a fost dat să văd un PSD mai molâu, mai șleampăt, mai obedient, mai slugarnic, mai aservit și mai afiliat intereselor, dorințelor, ambițiilor și agendei președintelui Klaus Werner Iohannis și a actualului partid de la guvernare, insuportabil de urmărit chiar și pentru cei cu stomacul mai puțin senssibil!

De când a preluat interimatul preșidenției PSD, tot ce a făcut Marcel Ciolacu, a fost să se subsumeze pe el și pe partidul pe care ”îl conduce” spre prăpastia pierzaniei, să se predaea necondiționat intereselor și voinței actualei puteri ”Iohannis-PNL-Orban”!

De ce se întâmplă așa ceva? De ce permite zarzavatul ăla de CEX, să fie purtați pe un astfel de drum al pierzaniei, doar ei știu, par ca loviți de o criză de spasmofilie, fără vlagă, fără reacție, disfuncționali, letargici, apatici, dezorientați, amorțiți, constipați…! Tot ce au făcut în ultimii ani, a fost să se războiască și să se decimeze între ei, de parcă decimarea la care îi supunea Iohannis, nu era suficientă, trebuia ceva suplimentar!

Ce au de câștigat dacă acționează, sau nonacționează altfel? Că electoral cu siguranță nu câștigă nimic! De abia au recuperat cu greu, 3 puncte electorale anemice și volatile și asta stând pe loc și nefăcând nimic, chiar nimic! Dacă PSD are impresia că astfel va recâștiga puterea, se înșeală amarnic, înseamnă că nu își cunoaște deloc electoratul!

Electoratul PSD are nevoie de un partid puternic, de politicieni puternici, integri, inteligenți, școliți, incisivi, coerenți, care să se lupte pentru ei, să le reprezinte interesele, nicidecum nu are nevoie de lași, de trădători, de aserviți vânduți, de interese mici purtate prin cârciumi la ceas de seară, electoratul are nevoie de verticalitate, de coerență, de împlinirea și consumarea votului dat, într-o rezultantă palpabilă! Vezi Ponta, când la 15 minute după ce a primit 60% din voturi cu USL-ul în 2012, curtau UDMR-ul ca să facă 66%, de parcă 60% nu era suficient pentru trădarea și dezastrul ce urma să vină!

De genul acesta de trădări și bâlbâieli fac vorbire, istoria PSD-ului e plină de ele și nu pare că au învățat ceva din asta până acum, iar un partid care tot tinde să își repete greșelile în buclă și pe cicluri electorale, e sortit pieirii!

De ce continuă PSD-ul să promoveze în fruntea partidului, doar oameni fără potențial, iar un Liviu Pleșoianu, un Șerban Nicolae, un Codrin Ștefănescu, un Daniel Zamfir, o Gabriela Zoană, o Claudia Țapardel, etc…care au avut reacții, dizidență, au combătut, au dat dovadă că au stamină să se lupte, aceștia de ce nu sunt promovați, de ce sunt ținuți în stază, pe banca de rezerve, de ce nu sunt angrenați în aparatul decizional? De ce, când aveți astfel de oameni, voi promovați și îmbrățișași doar nonvalorile, hienele bătrâne și pervertite…doar un Ciolacu și un Stănescu, atât mai aveți? Îngrozitoare perspectiva!

Poate tocmai pentru că se vrea un PSD mic, fragmentat, tocat, obedient, decredibilizat, patetic, fără vlagă!? Poate ăsta e unul dintre motive, poate mai sunt și altele pe care noi nu le cunoaștem încă, viitorul o să vorbească!

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…