Acasă Politic O altă găselniță a guvernului Ciucă, care pregătește programul ”Rabla pentru becuri”, becurile cu filament înlocuite cu cele led

O altă găselniță a guvernului Ciucă, care pregătește programul ”Rabla pentru becuri”, becurile cu filament înlocuite cu cele led

0
0
316

Guvernul Ciucă, în imensa lui inteligență și obediență față de poruncile venite de la Comisia Europeană, ia în calcul lansarea unui program prin care cetățenii și companiile vor primi subvenții pentru a-și înlocui vechile becuri cu filament, mari consumatoare de energie, cu becuri led.

Programul, similar cu ”rabla pentru electrocasnice”, ar urma să fie derulat de Agenția Fondului de Mediu (AFM).

Prin acest program, becurile cu filament ar urma să fie înlocuite cu becuri led, detaliile urmând să fie analizate până săptămâna viitoare de către Ministerul Mediului, care a discutat despre măsura de înlocuire a becurilor cu filament cu becuri led atât pentru populaţie, cât şi pentru instituţii.

De asemenea, toate ministerele cu politici pentru energie ar urma să vină cu propuneri în contextul crizei energetice.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut miercuri miniștrilor să vină cu planuri de măsuri de reducere a risipei de energie electrică în instituțiile statului. Măsurile ar trebui prezentate în ședința de Guvern de peste 2 săptămâni.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat și un exemplu de măsură care ar putea fi luată.

Am luat decizia în coaliţie ca la nivelul Ministerului Mediului să se analizeze demararea unui program de înlocuire a becurilor cu filament cu cele pe leduri. Sunt becuri cu un consum energetic redus”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Există metode prin care putem să stabilim un anumit program de funcţionare. Una dintre decizii, la nivelul Guvernului, a fost ca iluminatul mural să fie oprit la ora 12 noaptea. Măsuri de acest gen care, până la urmă, sunt măsuri pe care fiecare dintre noi le luăm şi acasă”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Totodată, Secretariatul General al Guvernului a transmis joi, 15 septembrie, la solicitarea Libertatea, că iluminatul Palatului Victoria va fi făcut seara, dar numai până la miezul nopții, pentru a ”optimiza consumul energetic”. Decizia este în conformitate cu propunerile Comisiei Europene.

Cele 27 de state membre UE, inclusiv România, vor trebui să îşi diminueze consumul net lunar de electricitate cu cel puţin 10%, dacă planul de măsuri conceput de Executivul comunitar va fi aprobat, a scris Bloomberg. Jumătate din cantitate ar trebui economisită în orele de vârf.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat și un exemplu de măsură care ar putea fi luată. ”La noi în România lucrurile se pot face… cred că avem o marjă de manevră mult mai mare decât celelalte state. Cred că la noi atât in zona casnică cât și non casnică, instituții publice cred că este loc de exemplu de schimbarea corpurilor de iluminat care nu sunt eficiente cu corpuri eficiente de iluminat, ceea ce e posibil ca în alte state membre acest lucru să fie făcut deja. Avem posibilități de a…”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, referitor la propunerile Comisiei Europene de reducere a risipei de energie electrică.

Cât privește compensarea facturilor, din 1 septembrie, noua limită de consum pentru plafonare a scăzut la 255 de kWh pe lună. Însă consumul redus, până la acest nivel, nu garantează facturi mai mici. Referinţa este consumul de anul trecut, dacă ne-am încadrat sau nu în pragul de 300 de kWh stabilit de Guvern în 2021.

În acest moment nu este decis bugetul programului.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a dat mai multe detalii despre cum ar putea funcționa programul de tip rabla pentru becurile cu filament care vor fi înlocuite cu cele economice dar și despre măsurile de economisire a energiei electrice în instituția ministerului la cârma căruia se află.

Am vorbit ieri despre posibilitatea introducerii unui astfel de program. Am primit și cererea de domnul prim-ministru să analizăm variantele unui program național pe această temă. Ar trebui să fie un program complet diferit față de celelalte, pentru că aici vorbim de foarte mulți beneficiari, probabil milioane de gospodării, iar sumele sunt foarte mici în comparație cu programele clasice derulate de AFM. Până săptămâna viitoare vom face o analiză și vom prezenta variante”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Reguli noi care vor reduce consumul nejustificat de energie.

Cel mai important este ca la sfârșitul programului toate becurile să fie stinse și să rămână numai lumina de la postul de control în clădire. Aceasta este de fapt lumina de veghe și, conform standardelor, trebuie să asigurăm protecția instituției și pe timp de noapte. Programul de lucru va fi modificat astfel încât sa trecem mai repede la programul de iarnă. Începând de ieri am redus consumul de energie prin renunțarea la echipamentele de aer condiționat. Prin aceste măsuri și eliminarea risipei suntem convinși că vom atinge ținta de reducere a consumului cu 10%”, a mai declarat Barna.

Născut la Miercurea Ciuc, oraş unde se înregistrează cele mai scăzute temperaturi din ţară, fiind cunoscută ca şi polul frigului la nivel european, Tanczos Barna a mărturisit că cel mai bine lucrează la 15-16 grade Celsius. Va impune această temperatură și în birourile ministerului?

Nu pot, pentru că nu toată lumea este obișnuită cu această temperatură și temperaturile normale nu sunt cele pe care le experimentez eu. În instituție vom avea atenție sporită în ceea ce privește consumul de energie termică. Și acolo trebuie să eliminăm risipa și dacă reușim să facem acest lucru cu siguranță și acolo putem să scădem cantitatea de energie consumată”, a adăugat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…