”Liberalul” Gheorghe Flutur, cel care ”desena” cu oi pe dealuri pentru Băsescu zis și Petrov, este cel care îl va înlocui pe Florin Cîțu la conducerea PNL, până la Congresul din 10 aprilie, când ar urma să fie aleasă noua conducere.
Astfel, Gheorghe Flutur va asigura conducerea interimară a partidului, el fiind desemnat șef pentru că este prim-vicepreședintele PNL, cu cea mai mare vechime în partid, potrivit unor surse citate de hotnews.ro.
Florin Cîțu a demisionat, sâmbătă, de la șefia PNL, la presiunea celor care l-au instalat în funcție în urmă cu doar șase luni.
Florin Cîţu şi-a dat demisia, sâmbătă, de la conducerea PNL.
„Nu am avut șansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la ședință, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a declarat Florin Cîțu după şedinţei Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.
Cîțu a spus că ar fi vrut să își prezinte demisia în fața colegilor, dar pentru că nu au fost acolo, a înregistrat-o la partid.
Întrebat dacă demisionează și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns: ”Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”.
„Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar am înregistrat-o la partid„, a afirmat Cîţu, sâmbătă la sediul formaţiunii.
La şedinţa de Birou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.
„Nu există alte şedinţe statutare. Rolul acestei şedinţei era foarte simplu, de a avea discuţie faţă în faţă cu colegi cu care am pornit la drum acum un an de zile pentru a da un suflu nou Partidul Naţional Liberal. Era o şansă pentru a le mulţumi că am lucrat împreună şi cred că au fost şi momente bune, au fost şi momente grele. Vroiam să discutăm puţin despre acţiunile mele care au fost criticate în spaţiul public referitor la acest compromis cu PSD. Da, este adevărat, niciodată nu am fost confortabil cu acest compromis pe care l-am făcut cu PSD, nu este un secret. Întotdeauna am crezut că măsurile propuse şi care multe dintre ele au fost aprobate, vor avea un efect de bumerang„, a mai explicat Cîţu.
Dan Vîlceanu a anunţat, sâmbătă, că va discuta zilele următoare cu premierul Nicolae Ciucă pentru a îşi înainta demisia din funcţia de ministru al Investiţiilor sau Proiectelor Europene. El a adăugat că nu mai poate fi vorba de încredere în interiorul echipei guvernamentale.
Secretarul general al PNL a anunţat, încă de vineri, că sâmbătă, la şedinţa Biroului Executiv al PNL, îşi va anunţa demisia din funcţia de secretar general al partidului, el precizând că nu vrea să participe la un asemenea bâlci.