Acasă Politic Guvernul ar putea desecretiza vineri, documentele privind litigiul ”Roşia Montană”, în care România ar putea plăti miliarde de euro

Guvernul ar putea desecretiza vineri, documentele privind litigiul ”Roşia Montană”, în care România ar putea plăti miliarde de euro

0
0
230

Guvernul ar putea desecretiza vineri documentele privind litigiul Roşia Montană, au precizat joi surse guvernamentale. Premierul Ciolacu anunţa, recent, că va face publice toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, pentru ca românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat un Memorandum privind aprobarea împuternicirii Ministerului Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în această cauză.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa că până în data de 10 februarie va veni o decizie definitivă în cazul Roşia Montană şi că s-a obişnuit ca notele de plată să-i vină lui, ca prim-ministru, în acest context invocând şi procesul cu Pfizer.

”Vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă”, a spus el.

PSD l-a acuzat pe fostul premier Dacian Cioloş că este principalul vinovat pentru situaţia critică în care se află România în litigiul cu firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană şi la fel de vinovat este şi premierul Orban care a dispus reluarea procedurii de înscriere în Patrimoniul UNESCO, după ce Guvernul PSD solicitase întreruperea procedurii până la soluţionarea litigiului”.

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a răspuns, luni, acuzaţiilor aduse de PSD, arătând că formaţiunea ”a ales să îl apere pe Ponta pentru prejudiciile şi dezastrul Roşia Montană, unde orice om de bun-simţ vede în documente că este singurul vinovat, şi să se scufunde împreună cu el”.

Cioloş a declarat că Roşia Montană este o afacere a PSD din care social-democraţii vor să câştige bani indiferent de cum se va încheia acest proces.

”Marcel Ciolacu să îl sune de urgenţă pe consilierul său actual, Victor Ponta, sau pe fostul său şef de partid, acelaşi Victor Ponta, şi să explice de ce mereu şi mereu trebuie să plătească românii în locul lor”, mai spune fostul premier.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…