Acasă Politic Funcțiile confortabile la Strasbourg sau la Bruxelles care implică Gulfstream cu piscină, care s-au negociat astăzi la Congresul PPE pentru Iohannis

Funcțiile confortabile la Strasbourg sau la Bruxelles care implică Gulfstream cu piscină, care s-au negociat astăzi la Congresul PPE pentru Iohannis

0
0
277

Funcțiile confortabile la Strasbourg sau la Bruxelles care implică Gulfstream cu piscină și care s-au negociat astăzi la Congresul PPE de la București pentru arogantul rânjitor, Iohannis.

„Klaus Iohannis este un om cu experiență internațională foarte mare. Poate ocupa mai multe poziții și le spun pe toate. Este, indiscutabil, omul cu cea mai mare experiență în Consiliul Europei. Este omul care are 9 ani și jumătate în Consiliul Europei, deci ar putea fi oricând un excepțional președinte al Consiliului Europei. Este un om care și-a dovedit clar virtuțiile, dar și calitățile în zona de politică externă și de apărare, poate să fie un vicepreședinte al Comisiei Europene sau poate să fie oricând un prim secretar general al NATO. În ceea ce se negociază contează scorul pe care îl vor obține partidele pro democratice. Mai contează ceva, noi avem 13 șefi de stat și de guvern din 26, socialiștii au 5, cei de la Renew au 4. Viitoarea coaliție de guvernare a Europei va fi una în care PPE, din care face parte PNL, alături de S&D, din care face parte PSD, va avea majoritate împreună cu partidul domnului Macron. Important este că PPE poate obține 2 poziții din cele 4 top jobs, iar S&D poate să obțină o poziție. Noi nu negociem, domnia sa negociază pentru domnia sa. Noi nu ne permitem să negociem”, a spus Rareș Bogdan.

Decizii extrem de importante pentru România luate la congresul celui mai mare partid din Parlamentul European, care are loc la Bucureşti. Peste 2.000 de politicieni, printre care şi 13 şefi de state şi guverne din Europa, discută despre integrarea deplină a ţării noastre în Schengen. În culise s-a vorbit şi de funcţii la nivel înalt, în Europa, pentru preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis este în prezent propunerea României pentru şefia NATO. Dar şansele de a fi ales sunt mici. SUA şi Germania îl susţin deja pe premierul olandez Mark Rutte. Şi preşedinţia Consiliului European este greu de obţinut, după ce actualul preşedinte, Charles Michel, a anunţat că va candida din nou.

Are ca argumente de negociere apropierea geografică de conflictul din Ucraina. De asemenea, preşedintele României îndeplineşte criteriile pentru portofoliul de Extindere şi Vecinătate, care aduce automat şi postul de vicepreşedinte al Comisiei Europene. Funcţia nu poate fi ocupată decât de un fost premier sau preşedinte.

Manfred Weber, preşedintele PPE: Situaţia actuală, în care nimeni din ţările central şi est-europene nu este într-o funcţie de conducere în instituţiile europene, nu este deloc acceptabilă în viitorul mandat. Deci sprijin decizia de a avea pe cineva din ţările centrale şi est-europene la conducerea Europei.

E mai mult decât evident. Klaus Iohannis ar viza o nouă funcție după terminarea mandatului său. Surse politice spun că negocierile se poartă chiar acum în contextul congresului PPE.

Noua funcție a lui Klaus Iohannis! S-a aflat ce se discută în spatele ușilor închise chiar acum (SURSE)

Negocierileintense ale liberalilor vizează propulsarea președintelui Klaus Iohannis în fruntea Consiliului European, funcție ocupată în prezent de belgianul Charles Michel. Congresul Partidului Popular European desfășurat la București reprezintă o oportunitate strategică în această direcție, conform unor surse politice.

Klaus Iohannis vizează funcția de președinte al Consiliului European.

Alianța PSD-PNL are un rol important în aceste negocieri, iar PNL mizează pe consolidarea influenței lor în viitorul Parlament European după alegerile europarlamentare. Acest lucru ar putea mobiliza voturile grupului PPE în sprijinul lui Klaus Iohannis pentru preluarea funcției de șef al Consiliului European.

Potrivit informațiilor furnizate de surse politice, actualul președinte al Consiliului European, Charles Michel, ar urma să preia președinția Parlamentului European după Roberta Metsola, ceea ce ar deschide calea pentru Klaus Iohannis în fruntea Consiliului European.

Anunțul privind aceste negocieri ar putea fi făcut la finalul Congresului PPE de la București, în funcție de evoluția discuțiilor.

Pe lângă aceasta, președintele Klaus Iohannis vizează și funcția de Secretar General al NATO, pentru care România a notificat deja partenerii din Alianța Nord-Atlantică. Cu toate acestea, șansele sale în această competiție sunt reduse, având în vedere că principalul său contracandidat este Mark Rutte, fostul premier al Olandei, pentru care și-au exprimat deja susținerea SUA, Marea Britanie și Germania.

Cine participă la congresul PPE de la București?

Congresul Partidului Popular European (PPE) are loc la București în perioada 6-7 martie 2024. La eveniment participă toţi şefii de state şi de guverne şi preşedinţii de partide din partea PPE, alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi toţi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE.

Cei 11 şefi de stat şi de guvern din UE care vor lua cuvântul la congres sunt preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul finlandez Petteri Orpo, premierul luxemburghez Luc Frieden, premierul suedez Ulf Kristersson, premierul cipriot Nikos Christodoulides, cancelarul austriac Karl Nehammer, premierul irlandez Leo Varadkar, premierul croat Andrej Plenkovic, premierul polonez Donald Tusk, premierul elen Kyriakos Mitsotakis şi şefa guvernului lituanian, Ingrida Simonyte.

La eveniment participă şi lideri europeni din afara UE, membri ai PPE, cum ar fi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, sau preşedinta Elveţiei, Viola Amherd.

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, luni seară, că a negociat cu propria familie politică două funcții-cheie la nivel european. Prim-ministrul a afirmat că este convins că și liderul liberalilor Nicolae Ciucă va avea o abordare similară, în contextul Congresului PPE

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat că la nivel european există în acest moment o înțelegere între Partidul Popular European și Partidul Social European, cu privire la modul în care se va alcătui administrația UE.

”Categoric da. Dar ea a fost și acum patru ani. Nici popularii, nici socialiștii nu au singuri 50%. În Europa se vorbește foarte des, și mai ales la nivelul liderilor europeni de acel coridor sanitar care să se facă pentru populiști și pentru extremiști. Asta înseamnă că forțele democratice, inclusiv Renew, să se unească și să facă acest coridor sanitar ca la decizie extremiștii să nu poată ajunge. Și eu cred că este o decizie înțeleaptă, o decizie corectă, mai ales în contextul european actual”, a declarat premierul, la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă există în acest moment o înțelegere la nivelul UE, între cele două familii politice rivale, motiv pentru care coaliția de guvernare a decis o listă comună la europarlamentare.

Prim-ministrul a susținut că a discutat cu liderul partenerilor de coaliție, Nicolae Ciucă, pentru a avea o abordare comună comună cu privire la pozițiile pe care le țintește România la nivel european.

”Eu înainte să plec la Roma am vorbit cu președinte (al Senatului n.r.) Nicolae Ciucă de a avea o abordare comună în ceea ce privește România și unde se găsește România în structurile europene în viitor. Și dl. Nicolae Ciucă, acum, înainte de a veni popularii, familia europeană din care face parte, am stat de vorbă și împreună am transmis liderilor și socialiștilor și popularilor, ce poziții și unde dorește România să se regăsească. Este o abordare corectă. Este pentru prima oară când cele două mari partide din România au aceiași poziție și aceiași voce, depășind orice fel de orgoliu”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă a negociat poziții pentru România în viitoarea Comisie, premierul a răspuns: ”Categoric că da”.

Liderul PSD a precizat că își dorește ca țara noastră să fie reprezentată și la nivel de vicepreședinte al Comisiei și la nivel de vicepreședinte al Parlamentului European, menționând că a insistat pentru un mandat de comisar în zona Economică sau unul de comisar pentru Vecinătăți.

”Da, eu cred că România trebuie să se găsească reprezentată și la nivel de vicepreședinte al Comisiei și la nivel de vicepreședinte al Parlamentului European. Politica înseamnă negociere. Am spus foarte clar care sunt solicitările noastre. Sunt ferm convins că și dl. Nicolae Ciucă va negocia și dânsul tot în aceiași direcție. Ca să fii vicepreședinte de exemplu al Comisiei, trebuie să fi fost două mandate de Comisar, fost prim-ministru sau fost președinte de stat. Să nu iasă breaking news că o să iasă dl. Iohannis, că nu am avut această discuție. Ce am insistat eu foarte mult, pentru un comisar în zona Economică, o să fie foarte importantă în perioada următoare și Comisarul pentru Vecinătăți. Aici ținând cont și de contextul cu Republica Moldova, cu Balcanii de Vest și cu Ucraina. Vor fi două portofolii foarte importante. Dacă va apărea din nou va fi și portofoliul de apărare la european”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat dacă a obținut un răspuns la cerințele menționate.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ciucă ”Ostașul”, și-a lansat programul prezidențial: ”România are nevoie de un președinte adevărat, nu mai există niciun fel de încredere în PSD”

Facebook 146 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ciucă ”Ostașul”, și-a lansat progr…