Acasă Declarații După ce MAE a postat pe contul de X al lui Musk, Ciolacu îl ameninţă pe Hurezeanu cu demiterea: „Îl anunț că face parte din Guvernul României, va pleca acasă”

După ce MAE a postat pe contul de X al lui Musk, Ciolacu îl ameninţă pe Hurezeanu cu demiterea: „Îl anunț că face parte din Guvernul României, va pleca acasă”

0
0
333

După ce MAE a postat pe contul de X al lui Musk, Ciolacu îl ameninţă pe Hurezeanu cu demiterea: „Îl anunț că face parte din Guvernul României, va pleca acasă”.

Premierul Marcel Ciolacu îi transmite ministrului de Externe Emil Hurezeanu că în cazul în care va continua așa comunicarea și nu îl va anunța pe premier ce comunică în extern, atunci va pleca acasă.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, la un post TV, joi seara, despre modul în care au fost lăsați să plece frații Tate și a spus că cei doi trebuie să se întoarcă în luna martie, iar dacă nu o fac există niște tratate de respectat chiar și cu Statele Unite.

Marcel Ciolacu, atac dur la adresa lui Emil Hurezeanu

Despre intervenția externă în cazul celor doi frați, premierul spune că nu a fost o discuție într-un cadru diplomatic. În acest context, Ciolacu l-a avertizat pe Hurezeanu, după ce ministrul de externe l-a atacat, pe X, pe Elon Musk.

„Am văzut și eu ceea ce a spus domnul Hurezeanu. Am văzut că domnul Hurezeanu a ieșit odată și l-a certat pe domnul Elon Musk. Îl văd a doua oară. A ieșit, cred că astăzi, iarăși. L-a certat pe domnul Elon Musk. Îl anunț că de acum când iese pe X sau pe Twitter, în România este o administrație așezată, iar dânsul reprezintă Guvernul României. Iar Guvernul României este condus de Marcel Ciolacu.

Îl anunț ca din acest moment, chiar dacă politica externă este coordonată de președintele României, conform constituției, dânsul face parte din Guvernul României. Înainte de a mai face comentarii și de a mai da răspunsuri unor persoane – până la urmă domnul Elon Musk este o persoană privată – să întrebe întâi și primul ministru și hotărâm împreună”, spune Ciolacu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Hurezeanu nu va ține cont de acest anunț, Ciolacu a spus: „Atunci domnul Hurezeanu va pleca acasă, cum este normal în orice stat democratic”.

MAE îi răspunde neonazistului Elon Musk, pe platforma X: ”Justiția din România este independentă și nimeni nu este mai presus de lege”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe i-a răspuns lui Elon Musk la postările acestuia despre ancheta începută de procurori împotriva lui Călin Georgescu. Andrei Țărnea a scris, drept comentariu la postarea lui Musk, că ”justiția din România este independentă și nimeni nu este mai presus de lege”.

Miliardarul american a scris eronat în unul dintre mesaje că fostul candidat independent la alegerile prezidenţiale „a fost arestat”, deşi, el a fost adus la audieri şi, ulterior, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Andrei Țărnea, purtător de cuvânt al MAE, a publicat mesajul-răspuns pe contul său de pe X, platforma deţinută de Elon Musk.

„Justiția română este independentă și nimeni nu este mai presus de lege. Sistemul de justiție ar trebui să funcționeze fără presiuni și interferențe. România este o democrație bazată pe statul de drept, iar autoritățile române se concentrează pe asigurarea unor alegeri libere, corecte și transparente”, a scris Andrei Țărnea pe contul său oficial de pe X.

Magnatul Elon Musk a avut trei reacţii ieri pe celebra reţea de socializare pe care o deţine. La scurt timp după ce a scris că, de fapt, Călin Georgescu a fost arestat şi nu dus la noi audieri, miliardarul american a repostat pe contul său de pe X mesajul unui internaut care vorbea situaţia lui Călin Georgescu.

Acesta din urmă a notat câteva declaraţii acide la adresa autorităților române. Ulterior, Elon Musk a distribuit postarea făcută de Mario Nawfal.

Astăzi, la o zi după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a fost plasat sub control judiciar, a apărut un val de mesaje de susținere pentru România de la Franța, Germania, Spania și Olanda.


Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Scandal de proporții în AUR, Claudiu Târziu îl acuză pe jupuitorul Simion, de trădare: ”Așteptăm salvarea de la un cuplet binecuvântat de Georgescu”

Facebook 264 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Scandal de proporții în AUR. Târzi…