Acasă Politic După ce Dacian Cioloș a renunțat la șefia formațiunii neomarxist progresiste, aproximativ 400 de membri au demisionat din USR

După ce Dacian Cioloș a renunțat la șefia formațiunii neomarxist progresiste, aproximativ 400 de membri au demisionat din USR

0
0
801

Aproximativ 400 de membri USR, au demisionat și circa 100 de persoane au intrat în partid, din momentul în care Dacian Cioloș a renunțat la președinția partidului.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al formațiunii, Ionuț Moșteanu.

La o primă vedere pare că de la 1 februarie până astăzi (luni – n.r.) au plecat aproximativ 400 de colegi și au venit aproximativ 100 de colegi noi.

Plecarea oricărui coleg este un moment trist pentru noi și eu le mulțumesc tuturor celor care au ales să-și dea din timp o secundă, un minut, o zi din viață pentru acest partid și cred în continuare că noi suntem soluția cea mai bună pentru viitorul României.

Îi aștept pe fiecare, îl aștept pe fiecare român care crede că USR este soluția bună pentru viitorul României alături de noi.

E un moment complicat pentru partid. Așa cum am trecut de multe ori peste momente complicate, o să trecem și peste asta. Am încredere în colegii mei și în solidaritate”, spune purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuț Moșteanu.

În urmă cu o săptămână, Dacian Cioloș și-a dat demisia din fruntea partidului USR. Decizia a venit după ce Biroul Național USR a respins proiectul de reformare a partidului propus de Dacian Cioloș, cu 14 voturi la 11. Acesta amenințase că își va depune mandatul dacă propiectul său nu primește susținere.

Funcția de președinte interimar a fost preluată de către vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la Congres, adică de către Cătălin Drulă, conform statutului USR.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

În scandalul ”blatului” PSD-AUR, Simion nu dezminte ce a spus Becali, ”coincidență”, Tudose întâlnire în august cu Hrebenciuc, la un restaurant

Facebook 78 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email În scandalul ”blatului” PSD-AUR, Ge…