Acasă Politic După ce a ”câștigat” alegerile parlamentare, Ludovic Orban îşi prezintă demisia din funcţia de premier al României

După ce a ”câștigat” alegerile parlamentare, Ludovic Orban îşi prezintă demisia din funcţia de premier al României

0
0
583

După eșecul răsunător de pe 6 decembrie de la alegerile parlamentare, Ludovic Orban, preşedintele PNL, ”îşi dă” demisia din funcţia de prim-ministru al României pentru a doua oară, îşi depune mandatul, iar teoretic, vicepremierul Raluca Turcan ar urma să devină premier interimar. Doar că, magraonul, kaiserul, tătucul, nu își dorește pe altcineva ca interimar. Căci desigur, totul se întâmplă la discreția acestuia în ”România Normală”.

Ludovic Orban a discutat, astăzi, cu preşedintele Klaus Iohannis, după rezultatele alegerilor parlamentare în care PNL a ieşit pe locul al doilea, după PSD.

Practic, în acel moment vorbim de un premier interimar care ar urma să îi ia locul, în cazul în care, la ora 19.00, chiar va anunţa acest lucru. Avem trei surse diferite care spun că premierul a avut o discuţie pe această temă cu preşedintele Klaus Iohannis.

De altfel, preşedintele a şi dat de înţeles că nu va mai fi premier cel care va fi desemnat să facă o echipă pe care să o supună votului de investitură în cadrul noului parlament.

Motiv pentru care premierul Ludovic Orban a spus că este dispus să îşi depună mandatul şi urmează să anunţe acest lucru. Iar ca premier interimar vorbim în momentul de faţă de vicepremierul Raluca Turcan, care va prelua responsabilităţile cu caracter limitat în condiţiile în care vorbim de un guvern interimar cu atribuţii limitate, care nu poate decât să gestioneze treburile curente, admnistrative ale ţării.

Ludovic Orban îşi dă demisia din fruntea Guvernului României.

În octombrie 2019, după căderea Guvernului Dăncilă, președintele Klaus Iohannis l-a însărcinat pe Orban să formeze un nou guvern. Cabinetul său a primit votul de încredere al Parlamentului pe 4 noiembrie, în ciuda boicotului PSD și PRO România. În seara aceleiași zile, a depus jurământul la Palatul Cotroceni.

La data de 5 februarie 2020 guvernul Orban a fost demis prin votul de neîncredere a 261 de parlamentari.

La data de 6 februarie 2020 a fost iar propus de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier.

La data de 25 februarie 2020 și-a depus mandatul de premier desemnat, după ce Curtea Constituțională a României a decis că desemnarea de la data de 6 februarie 2020 este neconstituțională.

Am decis să îmi depun mandatul de premier, după un an și o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă. Guvernul, după demisia mea, va fi condus de un membru al cabinetului care va fi desemnat de președintele României.”, a declarat Ludovic Orban.

Interimatul actualului cabinet va fi preluat, cel mai probabil, de vicepremierul Raluca Turcan.

România are nevoie de un guvern responsabil, care să reprezintă voința cetățenilor și decizia mea de astăzi vreau să arate un lucru foarte clar: nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern format din forțele de centru dreapta ca vor să utilizeze toate resursele pe care le va avea România”, a mai spus Orban.

Demisia premierului înseamnă demisia întregului Guvern. După demisie, cabinetul funcționează interimar pentru următoarele 45 de zile. Pe perioada interimatului, Guvernul are puteri reduse și poate adopta doar acte administrative.

Următorul Guvern va fi învestit după constituirea noului Parlament (20 decembrie).

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…