Acasă Politic Deloc grăbiți, PSD și PNL încep marţi prima rundă de negocieri pentru formarea noului guvern, până la 1 decembrie

Deloc grăbiți, PSD și PNL încep marţi prima rundă de negocieri pentru formarea noului guvern, până la 1 decembrie

0
0
433

Liberalii şi social-democraţii încep marţi, negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, care să ducă la învestirea unui nou guvern, PNL sperând ca acest lucru să se întâmple până la 1 decembrie.

Florin Cîţu a declarat, la intrarea în sala de şedinţă, că se discută despre programul de guvernare. Întrebaţi dacă echipa de negociere a votat în şedinţa PNL începerea negocierilor cu PSD, Iulian Dumitrescu a spus: ”Toţi pentru!”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, că echipele de negociere ale PSD şi PNL vor începe să discute despre uniformizarea programelor de guvernare, alături de UDMR şi reprezentanţii minorităţilor. Întrebat dacă PSD ar putea renunţa şi la funcţia de premier şi la Ministerul Finanţelor, Ciolacu a afirmat: ”Eu cred că nu se poate aşa ceva”.

Luni seara, Biroul Politic Naţional al PNL a decis începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi care „să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depăşită criza politică şi sanitară”. Decizia a fost luată la finalul unei ședințe, la Vila Lac, cu liderii de organizații, după aproape patru ore de discuții.

Liberalii își doresc învestirea Guvernului până la 1 decembrie și estimează că negocierile vor mai dura cel puțin două săptămâni. Anterior, în cursul zilei de luni, şi Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern.

Delegaţiile PSD și PNL se întâlnesc la ora 13.00, la Parlament, pentru prima rundă oficială de negocieri. „Echipele să înceapă să uniformizeze cele două programe de guvernare ale PNL și PSD. E o întâlnire și cu UDMR și minoritățile. Alianța este formată, dacă se reușește, din PSD, PNL, UDMR și minorități”, a spus Ciolacu înainte de şedinţă.

Întrebat despre negocieri, Ciolacu a precizat că trebuie respectată ponderea parlamentară.

”Să respectăm ponderile parlamentare, fiindcă nu există niciunde în lume o altfel de măsură”, a mai declarat Ciolacu.

PNL a precizat că sunt câteva principii pe care le va susţine, nefiind negociabile: formarea unei majorităţi în jurul formaţiunii, cu premier liberal, PNRR – un proiect naţional, asumat de România şi aprobat de Comisia Europeană, stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat faţă de CE, nicio taxă mărită, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri, continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum şi reforma administrativă, realizarea reformelor asumate pe tema justiţiei şi închiderea MCV, reforma statului şi menţinerea parcursului european şi euroatlantic şi a Parteneriatului strategic cu SUA.

Liberalii au mai spus că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis. „Respectarea parteneriatului cu preşedintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuţii să poată avea rezultate concrete”, au subliniat liberalii.

Anterior, în cursul zilei de luni, şi Consiliul Politic Naţional al PSD a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern.

”Vor fi patru echipe de negociere, o echipă la nivel politic din care va face parte preşedintele partidului, cei doi prim-vicepreşedinţi, preşedintele Consiliului Naţional, secretarul general al partidului şi vicepreşedintele Mihai Tudose, o echipă care va lucra pe un acord politic, coordonată de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, o echipă care va lucra pe programul de guvernare, coordonată de mine şi o echipă pentru revizuirea Constituţiei, coordonată de senatorul PSD Robert Cazanciuc”, a afirmat prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul PSD.

El a adăugat că PSD este deschis să negocieze „pentru urgenta rezolvare a problemelor românilor”, iar în şedinţa CPN toate discuţiile s-au concentrat pe priorităţile de guvernare şi nu au fost discuţii despre funcţiile politice.

”O să vă spun câteva dintre măsurile pe care PSD le vede pe termen scurt. Pentru gestionarea pandemiei – testare extinsă şi vaccinare, restabilirea încrederii în autorităţi prin aducerea de urgenţă în prima linie a specialiştilor în sănătate, măsuri legislative pentru combaterea pandemiei, susţinerea campaniei de vaccinare printr-o abordare onestă faţă de populaţie. Calupul legat de măsurile pentru preţurile la utilităţi – plafonarea preţurilor, compensarea facturilor la energie electrică şi gaz pentru consumatorii casnici, dar şi pentru IMM-uri (…), asigurarea subvenţiei la gigacalorie la un nivel echilibrat, astfel încât să se asigure aceeaşi pondere în factura finală cu cea avută în decembrie 2020”, a arătat acesta.

În domeniul Educaţiei, Grindeanu a menţionat printre măsuri asigurarea prin toate mijloacele a posibilităţii desfăşurării cursurilor în regim fizic, ceea ce înseamnă testare, operaţionalizarea sistemului de predare hibrid, descentralizarea reală a deciziilor privind închiderea unităţilor de învăţământ la nivelul consiliului de administraţie al şcolii, cu avizul autorităţilor de sănătate publică şi consultarea tuturor factorilor implicaţi.

”Despre pensii şi alocaţii – aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei, la 1.000 de lei pe lună, creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie la nivelul stabilit prin Legea 14/2020. Salariul minim – de la 1 ianuarie creşterea lui pentru studii generale de la 2.550 de lei la 2.600 de lei. (…) Am cerut execuţia bugetară, astfel încât tot ce am spus se susţine bugetar”, a declarat social-democratul.

Florin Cîţu nu şi-a exprimat votul dar a cerut conducerii PNL să se pronunţe în privinţa începerii negocierilor cu PSD

Mai mulţi lideri PNL nu au dorit să îşi exprime deloc opţiunea în privinţa unei guvernări cu PSD, în şedinţa de luni seara a conducerii partidului, în timp ce 48 au fost clar în favoarea unei guvernări cu PSD. Interesant este că nici preşedintele partidului, Florin Cîţu, nu şi-a exprimat votul, deşi el este cel care a cerut colegilor să se pronunţe în legătură cu o negociere cu PSD. Propunerea unui lider din teritoriu de a se da un vot uninominal pentru a se cunoaşte clar cine sunt cei responsabili pentru această decizie nu a fost supusă votului.

Potrivit surselor PNL, printre filialele care au votat pentru începerea negocierilor cu PSD se află Alba, Arad, Bacău, Buzău, Călăraşi, Cluj,Constanţa, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Sectorul 4 – singura filială de sector a PNL care a votat în favoare, Timiş, Vaslui.

Emil Boc a transmis chiar o scrisoare în care a prezentat opţiunea pro-PSD, citită în şedinţă de deputatul Sorin Moldovan. Momentul a fost însoţit de huiduieli din partea contestatarilor înţelegerii cu PSD.
S-au opus unei negocieri cu PSD Organizaţia Bucureşti, prin vocea lui Ciprian Ciucu, filiala Sector 1, prin Sebastian Burduja, Sectorul 6, Tulcea, Vrancea, Dâmboviţa, Giurgiu, Covasna, Bistriţa, Braşov, Brăila.
Au fost şi lideri care nu au dorit să se exprime, precum Marcel Vela de la Caraş-Severin, Gigel Ştirbu, de la Olt, Eugen Pîrvulescu, de la Teleorman, sau Doljul, Harghita şi Galaţiul.

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL, deşi nu a dorit să îşi exprime votul, a făcut numărătoarea voturilor. Nici preşedintele PNL, Florin Cîţu nu şi-a exprimat votul, dar a fost cel care a propus conducerii să se supună la vot începerea negocierilor cu cei de la PSD.

Liderul PNL Oradea, Florin Birta, ales în echipa de conducere a lui Florin Cîţu, la Congresul din septembrie, a propus ca votul din BPN să fie dat uninominal, pentru ca toţi să ştie cine e responsabil pentru o viitoare guvernare cu PSD. Propunerea sa nu a fost supusă la vot.

PNL a votat, luni seara, în Biroul Politic Național, în favoarea începerii negocierilor cu PSD, pentru formarea unui nou guvern de coaliție.

Raportul de voturi a fost 48 pentru începerea negocierilor cu PSD, 22 împotrivă. Printre liberalii care au votat împotriva unei alieri cu PSD se numără Ciprian Ciucu, Ilie Bolojan, Florin Birta, Dan Motreanu, Monica Anisie, Ludovic Orban, Antonel Tănase, Eugen Pârvulescu, Raluca Turcan. Nu a existat nicio abținere.

În timp ce PSD vrea majorarea pensiilor de la 1 ianuarie cu 11%, PNL este dispus să ofere doar 6-7 procente în plus. Aceleaşi discuţii sunt şi pentru pensia minimă pe care social democraţii vor să o crească la 1.000 de lei.

PSD şi PNL, ceartă pe banii românilor.

Neînţelegeri sunt şi în privinţa alocaţiilor pentru copii. PSD vrea majorarea acestor sume cu 40%, în timp ce PNL vrea să ofere doar 20 la suta în plus.

Singura creştere unde există un conses este salariul minim pe economie. Acesta ar urma să crească până la 2.550 de lei la 1 ianuarie 2022.

Încarcă mai mult
Load More In Politic
Comments are closed.

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 144 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…