Acasă Alegeri Cu 5% intenție de vot, iepurele neocomunistului Georgescu, ”suveranistul” Victor Ponta, a anunțat oficial că, va candida la președinția României

Cu 5% intenție de vot, iepurele neocomunistului Georgescu, ”suveranistul” Victor Ponta, a anunțat oficial că, va candida la președinția României

0
0
89

Cu 5% intenție de vot, iepurele lui Georgescu, ”suveranistul” Victor Ponta a anunțat oficial că va candida la președinția României: ”Schimbarea nu poate fi adusă doar de candidatura lui Georgescu”.

După mai multe săptămâni în care a sugerat că va candida la alegerile prezidențiale, Victor Ponta a confirmat miercuri, în Parlament, că se va înscrie în competiția electorală din primăvară. Deputatul PSD a spus că indiferent de deciziile conducerii PSD, partid care în prezent a validat susținerea pentru Crin Antonescu, el face ce este „bine” pentru votanții social-democrați.

Întrebat dacă a luat o decizie în privinţa candidaturii sale la Preşedinţie, Ponta a spus: ”Binenţeles că am luat decizia”. Întrebat dacă va candida, el a răspuns: ”Bineînţeles”.

”Conducerea PSD va decide ceea ce e bine pentru conducere, eu fac ceea ce e bine pentru votanţii PSD”.

Întrebat dacă confirmă cu subiect şi predicat că îşi va depune candidatura, Victor Ponta a adăugat: ”Vă confirm că nu voi lăsa votanţii fără candidat”.

”Nu ştiu ce vor face (cei din conducerea PSD – n.r). Este treaba lor ce fac. Eu cred, încă o dată, că votanţii, şi cei ai PSD şi cei ai PNL şi cei care nu votează PSD şi PNL, au dreptul să aleagă dintre mai mulţi candidaţi şi eu cred că în acest moment schimbarea în România nu poate fi adusă doar de candidatura domnului Georgescu şi e bine să avem mai mulţi candidaţi care să vrem schimbarea sistemului”, a arătat el.

De asemenea, Victor Ponta a evitat să spună dacă va candida în calitate de independent, dar a subliniat că nu va candida ”cu siguranță din partea PSD-PNL”.

Ponta a mai menţionat că votanţii au dreptul să aleagă dintre mai mulţi candidaţi, iar, în acest moment, ”schimbarea în România nu poate fi adusă doar de candidatura lui Georgescu”.

”Opinia mea este foarte clară: în România trebuie să candideze oricine are drepturi şi nu încalcă Constituţia. Şi asta cred eu că ar trebui să candideze toată lumea şi ar trebui să-şi aleagă oamenii preşedintele, ceea ce, probabil, se va întâmpla în luna mai, dacă nu se reia turul al doilea”, a afirmat Ponta, la Parlament.

”Eu cred că America exercită o influenţă pozitivă asupra României. Noi suntem suverani dacă poporul decide şi dacă politicienii decid în interesul României. Până acum, în ultimii ani, liderii ţării au decis în interesul lor personal şi al altor ţări, nu în interesul României şi asta trebuie să se schimbe.

Eu cred că e foarte bun parteneriatul României cu Statele Unite ale Americii şi cred că democraţia care a învins în America trebuie să învingă şi în România. Da, în America este democraţie, în România nu şi va fi şi în România”, a menţionat Ponta.

Întrebat dacă sunt elemente care să ducă la invalidarea candidaturii lui Georgescu, acesta a spus: ”Nu sunt judecător la Curtea Constituţională şi nu pot să vorbesc cu numele lor”.

”Pot să spun un singur lucru: cred că românii au dreptul să-şi aleagă preşedintele dintre toţi cei care au dreptul legal de a candida”, a subliniat Ponta.

El a mai spus că este de acord că România trebuie să-şi reia suveranitatea.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu după declarațiile lui Cristian Diaconescu, cere convocarea CSAT: „O țară nu se apără cu mâinile-n sân”.

Facebook 132 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Candidatul coaliției de guvernare,…