Acasă Politic Coaliția PSD PNL un nou eșec în negocieri, amână din nou decizia comasării alegerilor, o nouă şedinţă va avea loc duminică

Coaliția PSD PNL un nou eșec în negocieri, amână din nou decizia comasării alegerilor, o nouă şedinţă va avea loc duminică

0
0
212

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat, vineri, că încă nu s-a luat o decizie în coaliţia de guvernare cu privire la comasarea alegerilor. O nouă şedinţă a fost stabilită pentru duminică.

Tudose a fost întrebat dacă s-a luat o decizie în şedinţa coaliţiei cu privire la comasarea alegerilor.

”Nu încă”, a răspuns el.

”Să nu credeţi că şedinţele astea lungi de coaliţie au un singur punct pe ordinea de zi, adică noi am vorbit două ore astăzi doar despre acest subiect. Sunt o mulţime de subiecte de discutat, cum ar fi stadiul implementării construcţiei de autostrăzi, cum ar fi execuţia bugetară”, a menţionat social-democratul.

Mihai Tudose a afirmat că sunt argumente şi în favoarea şi împotriva comasării alegerilor.

”Din păcate sau din fericire, toate aceste zbateri vor trebui să se finalizeze cât de rapid, fiindcă legal, la un moment dat, nu mai ai când să le faci. Teoretic în prima decadă a lunii martie ar trebui să fie gata. PSD îşi doreşte cea mai bună cale, pe care, recunosc, încă nu am găsit-o”, a explicat el.

Eurodeputatul PSD Mihai Tudose l-a atacat, din nou, pe Mircea Geoană și se joacă alba-neagra cu așa-zisa candidatură a lui Marcel Ciolacu la prezidențiale.

Dar înainte de a lansa atacul furibund la adresa secretarului general adjunct al NATO, presărat cu tot felul de glumițe, Mihai Tudose a vorbit despre candidatura Gabrielei Firea la Primăria București.

Social-democratul a subliniat că primul pas pentru cineva să devină candidat la alegeri este să-și manifeste dorința, iar Gabriela Firea a făcut acest lucru. El a precizat că pasul doi constă în desemnarea sa de către organizația București. Pasul trei, a zis el, presupune validarea candidaturii de către Forul Central al Partidului.

Apoi, în cadrul aceleiași emisiuni, câteva minute mai târziu, Mihai Tudose a zis că Marcel Ciolacu este candidatul PSD la președinție. Doar că…Marcel Ciolacu nu și-a anunțat candidatura, a subliniat jurnalistul Val Vâlcu.

Dacă este să ne luăm după explicațiile lui Mihai Tudose privind candidatura Gabrielei Firea – cu cei trei pași, în cazul lui Marcel Ciolacu nu s-a făcut primul pas, adică Marcel Ciolacu nu și-a anunțat intenția de a candida.

Tudose, care îl împinge pe Ciolacu la candidatură arată că-l preocupă, de fapt, Geoană.

De asemenea, Mihai Tudose a lansat niște atacuri la adresa lui Mircea Geoană, spunând, printre altele, că nu este în stare nici măcar să strângă semnături.

Tudose, despre o posibilă candidatură a lui Geoană la prezidențiale: ”Nu și-a asumat o candidatură, dar umblă cu toporul în mână, dar zice că el vrea să gătească găluște”.

”Ceea ce mă înspăimântă pe mine este altceva. Ca să fii secretar general adjunct la NATO, într-o epocă complicată pentru NATO. Mai e complicată ca de obicei și să ai timp pentru tot felul de alte proiecte personale, care e un proiect personal la el, cu simpozioane, cu atelier de, am mai spus eu, de făcut șifoniere, de dresat broaște țestoase, de ce vreți dumneavoastră. Nu vi se pare că are cam mult timp liber? Nu o să fie președinte. Nu o strângă semnături”, a zis Mihai Tudose.

Să exporți conflictul intern, cu glumițe la adresa lui Mircea Geoană, nu are sens. Lui Mihai Tudose pare că îi este frică de o potențială candidatură a lui Mircea Geoană. Este exagerat de strident când este întrebat de el, mai zis jurnalistul Val Vâlcu. Vineri seară, după cum ați văzut, a lansat încă un atac disperat la adresa lui.

Dacă Mircea Geoană nu contează, după cum spune Mihai Tudose, de ce atâta înverșunare? Exportă subiectul și la nivel internațional. Practic îi face „reclamație” la NATO pe ideea că „Nu vi se pare că are cam mult timp liber?”

Dacă Mircea Geoană nu are șanse la prezidențiale, de ce Mihai Tudose ridică discuția la nivel de NATO? Mai ales dacă spui că nici nu strânge semnături… Aceste atacuri în rafală arată o temere.

Tudose: Astăzi, când stăm de vorbă, candidatul PSD la prezidențiale, este Marcel Ciolacu.

Ciolacu nu a zis că va candida, doar Tudose îl tot propulsează spre Cotroceni. Această idee este susținută, în acest moment, doar de Tudose.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Prima victimă a tsunamiului electoral, ”Ostașul” Nicolae Ciucă nu a mai aşteptat dimineaţa şi şi-a dat demisia de la șefia PNL, se pregătește un interimar

Facebook 130 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Prima victimă a tsunamiului electo…