Acasă Politic Ciondăneală electorală, noaptea ca prezidențialii, Ciucă îl acuză pe Ciolacu că minte despre banii din PNRR, Ciolacu răspunde: ”Mi-e și jenă să vă răspund”

Ciondăneală electorală, noaptea ca prezidențialii, Ciucă îl acuză pe Ciolacu că minte despre banii din PNRR, Ciolacu răspunde: ”Mi-e și jenă să vă răspund”

0
0
72

Ciondăneală electorală, noaptea ca prezidențialii, Ciucă îl acuză pe Ciolacu că minte despre banii din PNRR, Ciolacu răspunde: ”Mi-e și jenă să vă răspund”.

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plății pentru România, în contextul celei de-a treia tranșe, pentru că țara noastră nu a atins șase jaloane.

Subiectul a aprins spiritele între liderii coaliției de guvernare, candidați la alegerile prezidențiale.

Șeful PNL, Nicolae Ciucă, sugerează că partenerul său de coaliție, premierul Marcel Ciolacu, nu ar fi fost sincer atunci când a dat asigurări că România nu va pierde bani din PNRR. Mesajul său vine în contextul în care Comisia Europeană a anunțat suspendarea parțială a plății pentru a treia cerere de finanțare a României, pentru că 6 jaloane nu au fost îndeplinite. Reacția prim-ministrului nu a întârziat să apară: „Îmi este și jenă să vă răspund”.

”Am văzut răspunsul Comisiei Europene pentru cererea de plată numărul 3 din PNRR. Ceea ce a anunțat Comisia astăzi nu este deloc similar cu ceea ce ne-a zis public domnul Ciolacu despre riscul de a pierde bani din PNRR.

Cel mai grav este că această veste ne lovește tocmai când aveam nevoie să știm cum să proiectăm bugetul pentru anul 2025.

Îi cer domnului Ciolacu să explice de urgență ce va face pentru ca România să nu piardă cele aproximativ 1,1 miliarde de euro din PNRR.

Prim-Ministrul are responsabilitatea de a prezenta un plan foarte clar despre cum îndeplinim jaloanele restante din PNRR.

Întrucât cunosc PSD-ul și pe domnul Ciolacu, mi-aș dori să nu amâne măsurile necesare pentru a nu pierde banii europeni, așa cum a fost înțelegerea atunci când aveam dialog.”, a transmis Nicolae Ciucă, marți seara.

Ciolacu: !Îmi este și jenă să vă răspund”

Răspunsul lui Marcel Ciolacu nu a întârziat să apară. Liderul PSD îl acuză, la rândul său, pe liberal că face un „circ de-a opoziția”, care „nu aută pe nimeni”.

”Domnule Ciucă, pentru prima dată îmi este și jenă să vă răspund. Acest circ de-a opoziția nu ajută pe nimeni. Și nici pe dumneavoastră!

Românii așteaptă altceva de la un om de stat. În primul rând așteaptă asumare. Iar tot ceea ce a invocat Comisia sunt lucruri petrecute în mandatul dumneavoastră.

Din fericire, lucrez foarte bine cu dl ministru Burduja și vom corecta toate nenorocirile făcute în companiile din energie de fostul ministru Virgil Popescu, colegul dvs.

Lucrez foarte bine cu ministrul Transporturilor și probabil că ați sesizat că astăzi un alt coleg al dumneavoastră și-a dat demisia în sfârșit de la Metrorex.

Lucrez foarte bine cu SGG-ul condus de PNL și vom relua cât mai repede procedurile la AMEPIP.

Lucrez foarte bine cu toată lumea, domnule Ciucă, ca să corectăm ceea ce s-a greșit și să nu pierdem niciun euro din PNRR.

Mai rămâne un singur lucru, pe care însă trebuie să-l decidem împreună în Coaliție: care este cea mai bună decizie pentru micii antreprenori, pe care clamați că îi susțineți.

Avem nevoie de asumarea unei decizii politice clare cu privire la pragul pentru microîntreprinderi. Acela pus în PNRR de guvernul de dreapta condus de președintele PNL de la acea vreme- dl. Cîțu!

Oamenii trebuie să știe: avem de ales între a scădea pragul la microîntreprinderi și a lua în jur de 300 de milioane de euro sau a renunța la bani și a păstra cuantumul actual de 500 de mii de euro.

Vreți nu vreți, domnule Ciucă: sunteți parte a deciziei! Asumați-vă!”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Comisia Europeană a aprobat evaluarea preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României, iar șase jaloane au rămas neatinse.

Comisia Europeană (CE) a aprobat marţi o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a treia cereri de plată a României. Astfel, cele şase ţinte şi 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de două miliarde de euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al programului NextGenerationEU, au primit un aviz pozitiv, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, potrivit Agerpres.

Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse şase jaloane, fiind vorba despre reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, precum şi de investiţii din domeniul transporturilor şi de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.

În acest context, Comisia Europeană propune suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR.

„Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau ţintele restante, ele primind totodată o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, precizează Executivul comunitar în comunicat.

Pentru ce vor fi folosiți banii din cea de-a treia cerere de plată

Potrivit sursei citate, cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme şi a 17 investiţii care vor genera schimbări pozitive pentru cetăţenii şi întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziţia verde şi digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale şi de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul şi cultura, asistenţa medicală, reformele sociale, buna guvernanţă, educaţia şi managementul apei, al deşeurilor şi al pădurilor.

Printre măsurile emblematice din prezenta cerere de plată se află stimularea eficienţei energetice în industrie. Astfel, a intrat în vigoare cadrul legislativ care introduce măsuri de facilitare a investiţiilor în eficienţa energetică din industrie. Printre altele, această reformă elimină obstacolele din calea contractelor de performanţă energetică, introduce supravegherea pieţei şi aplicarea standardelor de eficienţă energetică, precum şi noi standarde pentru instrumentele financiare verzi.

De asemenea, în ceea ce priveşte reforma sistemului public de pensii, a intrat în vigoare un nou cadru legislativ care stabileşte că pensiile speciale vor fi calculate pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului aferent veniturilor obţinute. Conform principiului contributivităţii, valoarea pensiilor va depinde de suma contribuţiilor plătite în timpul vieţii profesionale.

În plus, vor fi investiţii pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a parcului imobiliar existent în condiţiile în care au fost semnate contracte de renovare în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice şi contracte de renovare integrată (consolidare seismică şi eficienţă energetică) a clădirilor publice.

România, informată de CE în privința celor 6 jaloane neatinse

Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor şi ţintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic şi financiar (CEF), care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a emite un aviz.

În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiţii şi de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziţie o lună pentru a-i transmite Comisiei observaţiile sale.

„În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă şi după evaluarea observaţiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România. În cazul în care, în urma observaţiilor transmise de România, Comisia îşi confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată. Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei privind suspendările de plăţi (prezentată în anexa II la comunicarea publicată la 21 februarie 2023), care se aplică tuturor statelor membre”, se mai arată în comunicatul CE.

România va avea la dispoziţie şase luni pentru a îndeplini jaloanele restante

Din momentul respectiv, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini jaloanele restante. La sfârşitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea şi va efectua plata cuantumului suspendat, apreciază reprezentanţii CE.

Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reforme. Planul va fi finanţat cu 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ciucă ”Ostașul”, și-a lansat programul prezidențial: ”România are nevoie de un președinte adevărat, nu mai există niciun fel de încredere în PSD”

Facebook 146 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ciucă ”Ostașul”, și-a lansat progr…