Acasă Politic CCR decide, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituţională: ”A fost afectată integritatea unui drept legal dobândit”

CCR decide, eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituţională: ”A fost afectată integritatea unui drept legal dobândit”

0
0
133

Curtea Constituţională a decis, marţi, că abrogarea pensiilor foştilor parlamentari este neconstituţională, precizând că, prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită. Astfel, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind principiile statului de drept şi al securităţii juridice, privind neretroactivitatea legii şi dreptul de proprietate privată.

Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor, constituțională doar dacă se aplică pentru viitor, a decis Curtea Constituțională. Parlamentarii cu un mandat complet până la adoptarea legii vor primi în continuare pensii.

Curtea Constituțională subliniază, în comunicatul dat publicității la finalul ședinței de marți, că ”Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă” a foștilor parlamentari.

În şedinţa din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, a decis cu unanimitate de voturi în privinţa pct.1 şi 3, şi cu majoritate de voturi în privinţa pct.2, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deputaţilor/senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023”, anunţă Curtea Constituţională, după şedinţa de mari.

Astfel, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.II din Legea nr.192/2023 sunt neconstituţionale şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.192/2023 este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă.

În esenţă, Curtea a reţinut că abrogarea dispoziţiilor legale care instituiau indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privinţa stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competenţa constituţională de a elimina pentru viitor indemnizaţia pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituţie referitor la mandatul reprezentativ al deputaţilor şi senatorilor nu a fost încălcat”, aratp judecătorii CCR.

În acelaşi timp, Curtea a mai observat că indemnizaţia pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare.

Având în vedere că această indemnizaţie se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reţinut că principiul securităţii juridice protejează dreptul legal al deputaţilor şi senatorilor care au exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizaţia pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, menţionează Curtea.

CCR afirmă că, ”prin retragerea şi eliminarea normativă a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în privinţa acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanţa unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat şi s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securităţii juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei şi nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puţin a unui mandat reprezentativ”.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5) privind principiile statului de drept şi al securităţii juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii şi ale art.44 alin.(1) teza întâi şi alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.”

Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată”, susține Curtea Constituțională.

”Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ”, se mai arată în comunicatul Curții.

În ședința din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:

– Cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și 3, și cu majoritate de voturi în privința pct.2,

1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023.

2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.II din Legea nr.192/2023 sunt neconstituționale.

3. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.192/2023 este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă.

În esență, Curtea a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.

În același timp, Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.

Prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă în privința acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) privind principiile statului de drept și al securității juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii și ale art.44 alin.(1) teza întâi și alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.

Context. Legea care a eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor a fost promulgată în 28 iunie 2023.

Legea pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost votată, în 26 iunie, de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului cu 382 de voturi pentru și trei abțineri.

Amendamentul parlamentarului neafiliat Andrei Lupu, care cerea ca eliminarea pensiilor speciale să se rezume doar la indemnizațiile viitoare a fost respins cu 282 de voturi împotrivă, 41 de voturi pentru și 48 de abțineri.

Încarcă mai mult
Load More In Politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Ostașul lui Iohannis, Nicolae Ciucă, a demisionat de la șefia PNL: ”Dragi români, vă mulțumesc pentru încredere, demisionez din funcția de președinte al PNL”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Ostașul lui Iohannis a demisionat de l…