Acasă Opinie Operațiunea ”sparanghelul” continuă

Operațiunea ”sparanghelul” continuă

0
0
772

În timp ce România de mâna a doua, stătea cuminte, docilă, umilită, frustrată și resemnată în izolare, departe de văzul prostimii, se desfășura o operațiune amplă, coordonată, concertată și atent supravegheată, cu ”binecuvântarea” autorităților și a instituților la cel mai înalt nivel! Altfel, nu se explică, cum persoane venite din zone carntinate, multe dintre ele încarantinate, cu interdicția de a își părăsi propriile domicilii, autocare întregi de oameni, au reușit să traverseze țara, de la un capăt la celălalt, fără să fie oprite, legitimate, întoarse din drum! De ce asta? Poate tocmai pentru că exista un consemn, o coordonare, un culoar elibrat de sub bocancul și menghina ordonanțelor militare?!

Dincolo de gargara ipocrită și ticăloasă a autorităților, dincolo de recomandări, de interdicții, și de ordonanțe, 90.000 de români au fost introduși pe un culoar liber de deplasare, liber de coronavirus, liber să plece sclavi pe plantația mai marilor Europei, acolo une viața, economia încep să își reia funcțiile complete, acolo unde suveranitatea e de a stăpâni și nu aservirea și poziția ghiocelului de colonie obedientă!

Când porunca ca opincile românilor să se prezinte pe plantația stăpânilor a fost dată, nimic nu a mai contat, toate ”astrele” politice și locale, s-au aliniat obedient, ca să răspundă chemării și nevoilor stăpânului, nu a mai contat nici carantina, nici izolarea, nici cum vor procesa românii rămași batjocura, nici urmările, nici potențialele vieți pierdute din cauza pierderii de încredere, nici premisa de prelungire a interdicțiilor pe perioadă nedeterminată, nici premisa de a colapsa până la faliment economia națională, nu a mai contat nimic, un singul cuvânt a contat ”sparanghel”!

Nu am mai văzut avioane sub culoarul de zbor unde mă aflu izolat, de mai bine de 4 săptămâni, pentru că evident, spațiul de zbor românesc a fost închis, închis pentru românii de mâna a doua, e prima dată în ultimele săptămâni, când am început să văd pe cerul de un albastru ireal zilele astea, avioane zburând, bine cunoscutele jeturi albe la 9000 de metri altitudine, dar doar într-un singur sens, spre Europa de Vest, am știut de ce au început să zboare din nou avioane, de acum pe culoarul de zbor dedicat, numit ”sparanghelul”, era evident, doar dus, spre iluzia unei pâini mai bune!

Aşadar, în timp ce mesajul către toţi românii era ”să nu ne întîlnim cu persoane, să evităm contactul fizic, să ne izolăm, să ieșim din casă numai atunci cînd trebuie”, deja se pregătea derularea ”Operaţiunii Sparanghelul” ce avea să înceapă doar peste cîteva ore, cu zeci de autocare pline ochi cu oameni pentru a ajunge la Cluj şi de acolo în Germania!

Unde este ”stricteţea” de care vorbea Klaus Iohannis cu cîteva ore înainte de pornirea convoaielor spre Germania? De ce nu a scos o vorbă despre această „operaţiune”? Nu ştia Klaus Iohannis sau nu trebuia ca noi să aflăm? Doar nu-şi imaginează cineva că Lucovic Orban ar fi derulat de capul lui o asemenea operaţiune de anvergură, ştiind că Ioahnnis tocmai vorbise de ”stricteţe”!

Lucrurile sunt clare: ”Operaţiunea Sparanghelul” a fost de la început ”negociată” la nivelul Preşedintelui, una despre care ştia şi pe care a dispus-o către toate structurile statului. Altfel nu se putea derula! Marea problemă este de ce nu a fost făcută publică, doar nu era vorba despre mari secrete de stat, ci de trimiterea în străinătate, la muncă, a 90.000 de români, nu despre trimiterea unor ”trupe militare” într-un teatru de război.

Este o afacere sau doar o formă de slugărnicie faţă de Germania? Poate părea ciudat, dar ”Sparanghelul” este pentru Germania o chestiune serioasă, din moment ce şi în anii trecuţi s-a derulat, dar nu oricum, ci cu ajutor de la stat pentru firmele germane care angajau sezonieri! Iată ce scria Hotnews în 3 mai 2009: ”Patronii fermelor agricole care angajează sezonieri sînt subventionaţi şi de statul german. Astfel, la salariul tarifar se mai adaugă cca 30%, deci lunar, un sezonier poate cîştiga pe o normă de lucru legală, pînă la 800 de euro”.

Deci, în timp ce Germania oferă subvenţii pentru cultivatorii de sparanghel, preşedintele României este dispus să dea şi el o mână de ajutor Germaniei, fiind de acord cu ”Operaţiunea Sparanghelul”, împotriva propriilor decizii care se adresează românilor, prin care sunt îndemnaţi ”să respecte cu sfinţenie” Ordonanţele militare, încălcate însă de autocarele care se plimbau ca Vodă prin lobodă prin toată ţara, în miez de noapte, pentru a duce muncitorii la cules de sparanghel în Germania! Are astfel de obligaţii în caietul de sarcini Preşedintele României faţă de Germania?

După cum se ştie, nu există nici măcar o prevedere în Ordonanţele militare sau în discursul Preşedintelui despre libertatea românilor de a merge la muncă în fermele din România, pe cîmpurile unde acum se derulează muncile de primăvară, pe care ar putea să muncească şi ”diaspora”, mai ales că ”diaspora” este cea care a adus Coronavirusul în ţară, iar acum ar avea nevoie de un loc de muncă.

Cineva trebuie să ne dea răspunsuri la toate aceste semne de întrebare. Dacă este o afacere, a cui este? Dacă este altceva, cine a negociat-o, cu cine şi de ce s-a făcut în acest fel, folosindu-se de toate instituţiile statului?

Românii plecați la cules de sparanghel îndură condiții dure. Aceștia ar fi ținuți în barăci din care nu au voie să iasă. Dezvăluirea a fost făcută de Deutsche Welle.

O primă tranșă de români a ajuns în Germania, spre bucuria fermierilor germani. Muncitorii ce ajung pe aeroporturile din Germania sunt îndrumați la aterizare într-un coridor special de securitate. Sunt investigați din punct de vedere al sănătății.

Niciun român nu a trebuit întors pentru că ar fi avut simptome de boală. După investigație, sunt suiți în autocarele fermelor și sunt duși acolo.

Acolo este o semi-carantină și stau blocați 14 zile. Le sunt asigurate hrana și necesitățile lor.

Încarcă mai mult
Load More In Opinie
Comments are closed.

Vezi Și

Festivalul ”Arad Open Air”, sau ”AOA” și strămutarea cenzurii, mârlănelii, derizoriului, mediocrității și a incompetenței crase, de la un proprietar la altul

Facebook 54 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Festivalul ”Arad Open Air”, sau ”AO…