Nu e așa mult de atunci, nu e așa de mult de când ”plăcuța suedeză” era aproape pe toate buzele haterilor, nu e așa mult de când președintele ne spunea că înjurătura cu gust de manipulare, este o ”opinie politică” și trebuie tratată ca atare, nu e așa mult de când președintele țării, Klaus Werner Iohannis, împrăștia zilnic ură, vrajbă, ostilitate, aversiune și mesaje de război și distrugere, către guvernul PSD, prim ministrul Viorica Dăncilă, către tot partidul ”ciumei roșii” și către toți simpatizanții și votanții…!
Nu e așa mult, de când același președinte, împărțea rânjit țara, în ”românii mei și pesediștii”, nu e așa mult, de când același bizar președinte, ieșea țanțoș și învărtoșat în geaca roșie ca să asmută și să împuternicească românii lui să se răscoale și să îi servească domniei sale planurilor politice!
Nu e așa mult, de când, să fii pesedist în România, era un afront, erai paria în societate și meritai omorât cu pietre în piața publică, nu e așa mult de când ura propagată constant și peste măsura suporabilului, încolțea muguri otrăviți, sediile PSD la nivel național erau devastate, liderii PSD înfierați și demonizați până la încarcerare, un întreg aparat, o întreagă mașinărie infernală asmuțită la comandă politică!
Brusc și dintr-o dată, ne-am trezit că nu mai suportăm ura, că ne pute vrajba, că ne îngrețoșează critica și ”insulta” politică, la fel de busc și dintr-o dată ne-a lovit solidaritatea, unitatea, pacea, concordia și înțelegerea. Cât de ipocriți suntem, cât de minusculă și subiectivă e percepția noastră. Pot înțelege că memoria națiunii are neuroni puțini și subiectivi, dar totuși, atât de puțini?!
Dubla măsură cu care ne-am obișnuit să filtrăm evenimentele recente, e pandemică, că tot e un cuvânt la modă zilele astea, s-a lipit de noi precum covidul de organismul slăbit, ne e mai confortabil, mai la îndemână așa, ne face mai facilă și mai ușor de digerat, propria superficialitate, propria ignoranță și propria auto suficiență în care ne-am refugiat comod să băltim!
