Acasă Lifestyle Cam cum arată România in pragul ”stării de urgență”…

Cam cum arată România in pragul ”stării de urgență”…

0
0
1,220

Așa cum m-am încarantinat voluntar în ultimele trei săptămâni (și nu la Vila Lac 1 precum unii privilegiați de cojunctură, cei cu Wernerul în suflet), așa m-am și dezcarantinat, tot voluntar! Că nah, dacă herr president a zis că de luni halt, atunci musai să te pregătești cât de cât…!

Prin oraș, primăvara dă să ne îmbucure din nou, dar anul ăsta nu prea mai găsim timp și pentru ea! În ciuda faptului, că tocmai ce ne-a rânjit prezidentele că de luni o să ne cam ia dracu pe toți, lume puțină, mașini puține, poluare mai puțină (Greta cred că și-a făcut planul pe anul ăsta, musai că e fericită), se circulă destul de lejer chiar dacă e Sâmbătă seara, așa că șoferii de weekend, au acum ocazia să mai ciobească niște stâlpi fără să mai omoare pe nimeni altcineva.

Multe salvări și mașini de poliție, nu știu pe cine și unde cărau, de poliție statică, radare și controale de rutină nici vorbă, la mine în mașină pot să am și febră 40, nu pare să îi pese cuiva! Și totuși, orașul pare mai frumos fără atâta trafic, găsesc o farmacie deschisă și ce să vezi, găsesc și loc de parcare, în fața farmaciei coadă, exact ca pe vremea împușcatului (sper să nu repetăm istoria, dar mai știi, să gândim pozitiv zic?!), se intră doar câte unul odată și pe cum se intră, așa se și iasă, pentru că nu se mai găsește mai nimic, spirt sanitar, vitamine pentru întărirea sistemului imunitar, plicuri de răceală, antivirale, măști, au ras românașii tot, dacă ai proasta inspirație să întrebi și de dezinfectant de mâini…râde, farmacista de tine și postează dup-aia pe facebook, (uite, încă un naiv), așa că renunț la ideea cu farmacia și mă îndrept spre o vulcanizare non stop, să îmi schimb cauciucurile de iarnă cu cele de vară, în speranța cretină și iluzorie, că poate vine într-un final vara, moare ”dihania” și mai ies și eu din casă.

La vulcanizare doar eu, anii trecuți stăteam și câte o oră până îmi venea rândul, băiatu cu caucioacele cum mă vede cum se îmbujorează la față și pe loc se oferă generos să îmi vândă 4 cauciucuri de vară, îi explic că doar anul trecut le-am schimbat și că nu am nevoie, moment în care dă să mă contrazică…parcă mi-e și milă de el, cine știe când o să mai aibe un alt mușteriu. Supărat că l-am refuzat, bombăne îmbufnat în timp ce îmi schimbă roțile…hmmm, sper că mi-a strâns bine prezoanele, nu am verificat, dacă nu mă dovedește coronavirusul…de undeva trebuie să mi se tragă, așa că gândesc din nou pozitiv!

Și uite așa ajung în mall, în sfârșit am bucuria și privilegiul să îmi aleg locul de parcare, de obicei, la această oră Sâmbăta seara era plin, ce loc de parcare, chiar și pe cele destinate persoanelor cu dizabilități stăteau beamveurile în rastel, acum nimic, locul pare desprins din filmele și serialele apocaliptice (vezi The Walking Dead). Vreo doi speriați, la fel ca mine, cu capul înfipt între urechi ca să nu îi găsească coronavirusul, vin și ei grăbiți la cumpărături, probabil! Pentru asta am venit și eu, nu am deloc chef de socializare, nu e momentul, am măscuța la mine dar nu mi-o pun, probabil că ar fugi și cei puțini prezenți, așa că aleg să nu îi panichez mai mult decât sunt deja!

În supermarketul mallului, pustișag total, rafturi goale și dezolare, rămân plăcut surprins că a început să dispară și săpunul, șamponul și pasta de dinți, ori nu prea se mai face aprovizionarea așa cum se făcea, ori în sfărșit am decis că e momentul să ne mai și spălăm, ceea ce e bine! Mă înghesuie curiozitatea și îl întreb pe un nene de la un raion, dacă nu se teme de coronavirus, îmi arată mucalit spre raionul de spirtoase și mi se confesează că s-a ”imunizat” deja, ceea ce e din nou bine, pentru că intenționez să îi urmez exemplu curând!

Sus la baruri și la restaurante, bate vântu, în ritmul în care nu se mai mănâncă în oraș, cred că ăla cu #șîeu o să dea în curând faliment, dar norocul lui că și-a făcut deja un metru de autostradă, bagă taxă de exploatare și uite așa trece prin criză.

Precum am recunoscut deja spășit, intenționez să mă ”imunizez”, așadar mă așez la o masă, pe care desigur o dezinfectez paranoic cu șervețelele umede din dotare și îmi comand ceva! Băiatul care mă servește îmi mărturisește că în ritmul ăsta, în curând vor da faliment, nu prea se mai ”imunizează” nimeni în public zilele astea, el în schimb e ”imunizat” deja, de teamă, sau de plictiseală, el știe! Dar chiar mai contează?

Cinematograful mall-ului e închis, nu îi mai arde nimănui de șpațir la blockbustere în oraș, o ardem pe Netflix acum, e mai safe, de pe net cică nu se ia coronavirusu, încă!

Apropo, de Luni, programul Mall-iurilor din România se va schimba de la h12 la h20, aviz amatorilor de plimbări solitare! So, stay safe, stay home, să ne recitim cu bine!

Încarcă mai mult
Load More In Lifestyle
Comments are closed.

Vezi Și

Consum de droguri pe scena „Beach, please”, rapperul Wiz Khalifa, urmărit penal, ce mesaj transmitea organizatorul Selly înaintea festivalului

Facebook 53 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Consum de droguri pe scena „B…