Ioana Băsescu, pusă sub acuzare, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți în dosarul Nordis, luați cu duba de la sediul DIICOT și duși în arest.
Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost pusă sub acuzare în dosarul Nordis. Acuzația care i se aduce este de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Procurorii DIICOT au făcut, luni, 65 de percheziții în România și Monaco în dosarul Nordis, în care sunt vizați 72 de suspecți, persoane fizice și juridice, fiind vorba despre oameni de afaceri, politicieni, notari, angajați și complici ai acestora.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au ieșit din sediul DIICOT, fără a purta însă cătușe, și au fost duși în duba Poliției. Niciunul nu a dorit să dea declarații.
Procurorii au făcut 65 de percheziţii în dosar, în România şi Principatul Monaco (63 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud şi Prahova), într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
”Cercetările efectuate, până la această dată, vizând 72 de persoane (40 de persoane fizice şi 32 de persoane juridice), au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre acestea ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care ar fi conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare, sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor în urma executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat, ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat”, a transmis anterior DIICOT.
Potrivit procurorilor, fondurile financiare ilicite astfel obţinute ar fi fost supuse procesului de spălarea banilor.
”Din investigaţiile efectuate a rezultat că eşalonul secund al grupării de criminalitate organizată ar fi fost format din persoane apropiate liderilor, (aflate în relaţie de rudenie sau prietenie), care ar fi aderat la grupare şi ar fi sprijinit-o activ, prin diverse modalităţi, sub controlul şi îndrumarea acestora, iar ultimul palier ar fi sprijinit grupul infracţional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuţii de a întocmi documentaţia aferentă operaţiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanţă juridică (notari şi avocaţi) şi de a încasa sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative”, afirmă anchetatorii.
Potrivit acestora, în perioada 2019-2024, liderii grupului infracţional organizat, prin intermediul a 5 societăţi comerciale, ar fi încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări şi mobilier), peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro).
Fondurile astfel constituite ar fi fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracţional organizat, transferuri către persoane juridice, societăţi afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar şi diverse cheltuieli voluptorii, de aproximativ 346.000.000 de lei şi 2.400.000 de euro.
În primele două situaţii, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor ar fi avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparenţa legalităţii operaţiunilor prin care sumele de bani ar fi ieşit din patrimoniul societăţilor (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părţi sociale, respectiv înfiinţarea şi/sau preluarea a zeci de societăţi pentru a simula operaţiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca provenienţă avansurile achitate de către clienţi să poate fi externalizate sub aparenţa unor contracte de prestări servicii sau achiziţii de bunuri).
Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani ar fi urmat aceeaşi destinaţie, conturile membrilor grupării şi retragerea în numerar.
În acelaşi interval de timp, persoanele în cauză ar fi indus în eroare, în urma executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiţionale şi contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidenţiale, mai multe persoane fizice şi juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaţilor societăţilor cu atribuţii în vânzări, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor, către un număr mare de clienţi, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată şi repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realităţii obiective şi prin presarea clienţilor cumpărători să accepte alte termene şi condiţii dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor şi impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la graniţa cu Ucraina).
Manoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienţii ar fi constat şi în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiţionarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligaţii neinserate iniţial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinţei locuinţelor pe o perioadă lungă de timp, intenţia de a folosi apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcţionarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terţe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului, interdicţia notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligaţiei de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relaţiilor contractuale sub sancţiunea plăţii unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienţilor.
Cei în cauză ar fi recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor, pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucţionarea accesului clienţilor în şantiere, pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăţi urmată la scurt timp de rezoluţiunea vânzării, în scopul needificării şi/sau nepunerii la dispoziţia clienţilor a imobilelor contractate.
Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanţiale clienţilor, corelativ cu obţinerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste.
În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat şi la intervale diferite de timp, liderii grupului infracţional ar fi dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operaţiuni fictive de achiziţii, în scopul diminuării bazei impozabile şi deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.
Deocamdată, procurorii nu au dispus vreo măsură preventivă împotriva fiicei fostului președinte Traian Băsescu, potrivit unor surse judiciare.
Care este legătura notăriței Ioana Băsescu cu dosarul Nordis
Notărițele Ioana Băsescu și Andreea Cosma și-au pus semnătura pe mai multe contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente în complexele Nordis, apartamente pe care clienții nu le-au primit niciodată.
Ioana Băsescu are birou notarial din 2008.
În perioada 2008-2010, aceasta a avut birou notarial în comuna Păunești din județul Vrancea, după care, în 2010, și-a deschis birou notarial într-un conac boieresc din București.
În cazul Ioanei Băsescu, jurnaliștii de la Recorder au găsit mai multe situații concrete în care același apartament a fost plătit de două persoane diferite, prima oară prin antecontract și a doua oară prin contract de vânzare-cumpărare. Unul dintre contracte a fost semnat în 2022, pentru un apartament la Nordis Mamaia. Pe toate contractele apare semnătura Ioanei Băsescu.
În decembrie 2022, Andreea Cosma fost deputat PSD în perioada 2016-2020. Fiica fostului baron PSD de Prahova Mircea Cosma, și-a deschis în București un cabinet notarial împreuna cu fosta judecătoare CCR Simona Maya-Teodoriu. Aceasta din urmă a murit în octombrie 2024.
Nici Ioana Băsescu, nici Andreea Cosma nu au dorit în 2024 să ofere declarații pentru jurnaliștii de la Recorder în cadrul amplei anchete pe care aceștia au realizat-o.
Dosar penal în care se fac cercetări vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
Precizările DIICOT cu privire la dosarul Nordis
Cercetările efectuate până la această dată, vizând un număr de 72 de suspecți (40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice) au relevat că, începând cu anul 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat.
Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălarea banilor.Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor ( aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.
Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro). Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro.
În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poate fi externalizate sub aparența unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri). Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar.
În același interval de timp, suspecții au indus în eroare, cu ocazia executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).
Manoperele frauduloase folosite de membrii grupării de criminalitate organizată în raport cu clienții au constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu – pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului , interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.
Suspecții au recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate. Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs pagube materiale substanțiale clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste.
În baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la intervale diferite de timp, liderii grupului infracțional au dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operațiuni fictive de achiziții, în scopul diminuării bazei impozabile și deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.