Tribunalul Iaşi a pronuntat, vineri, primele sentinţe în dosarul „Albumul”, instrumentat de DNA timp de cinci ani.
Judecătorii i-au gasit vinovaţi pe inculpaţi, care au primit pedepse cu executare. Cristian Adomniţei, fost ministru PNL al Educaţiei şi fost şef al Consiliului Judeţean Iaşi în perioada 2012 – 2015, a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de detenţie cu executare.
Adomniţei a fost condamnat pentru fapte comise în timpul mandatului de preşedinte al CJ Iaşi, mai exact, pentru că a favorizat o companie din municipiu.
Au mai primit condamnări Teodora Jinga (4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare), Carmen Irimescu (4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare).
Jinga şi Irimescu au ocupat funcţii de conducere la Consiliul Judeţean Iaşi.
Administratorul firmei favorizate, Letiţia Popa, a primit o pedeapsă de 4 ani şi 7 luni de închisoare cu executare iar firma pe care aceasta o conducea la momentul comiterii faptelor a primit o amendă penală de 105.000 de lei.
Decizia pronunţază vineri de judecători nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.