După o zi cu circ, paradă, amenințări și campanie electorală, judecătorii au amânat pronunțarea sentinţei asupra cererii lui Călin Georgescu de revizuire a anulării alegerilor.
”Pacifistul” Călin Georgescu și-a adus susținători la Curtea de Apel, unde a contestat anularea alegerilor, au spus ”Tatăl nostru” și ”Crezul”.
Peste o mie de persoane au protestat luni în fața Curții de Apel București, susținându-l pe Călin Georgescu, în timp ce instanța judecă contestația sa privind anularea alegerilor prezidențiale. Poliţia Capitalei a deschis luni un dosar penal pentru ”ultraj judiciar”, după ce un bărbat a postat pe Facebook ameninţări la adresa judecătoarei dină dosarul lui Călin Georgescu.
O parte dintre susținătorii lui Georgescu au pătruns în sediul instanței, cu vuvuzele, în timp ce mulțimea a scandat lozinci împotriva actualei puteri și a intonat cântece patriotice.
”Justiție, nu corupție” și ”România, trezește-te!”, au fost două dintre lozincile scandate de susținătorii lui Georgescu.
Avocații lui Călin Georgescu au solicitat recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, motivând că aceasta este soția lui Ionuț Ardeleanu, șeful Secției a II-a din DNA, ceea ce, potrivit lor, i-ar afecta imparțialitatea.
Una dintre avocatele prezente în sală, care reprezenta Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept (contestator al deciziei CCR, alături de Călin Georgescu), i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe care au solicitat să o recuzeze, că are ocazia ”să se mântuiască”. Avocata a fost aplaudată de sală. În plus, martorii lui Georgescu au spus ”Tatăl nostru” și ”Crezul” înainte de a intra în sală.
Polițiștii s-au sesizat după ce pe Facebook a fost amenințată judecătoarea din dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.
”GATA CU TRĂDARILE SI TRĂDĂTORII POPORULUI ROMÂN! NU PE BANII ŞI VIAŢA NOASTRĂ! ATENŢIE, JUDECĂTOR CRISTINA ARDELEANU!”, este mesajul postat pe Facebook.
Poliţiştii anunţă că au deschis dosar penal.
”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj judiciar. Faţă de persoana în cauză urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a transmis Poliţia Capitalei.
Judecătorii au amânat pronunțarea sentinţei asupra cererii lui Călin Georgescu de anulare a deciziei BEC prin care au fost anulate alegerile. Verdictul va fi dat abia după soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei Cristina Ardeleanu.
Curtea de Apel București a judecat luni solicitarea depusă de fostul candidat independent Călin Georgescu, care contestă decizia Biroului Electoral Central (BEC) de repetare a alegerilor prezidențiale. Decizia BEC a fost adoptată în urma hotărârii Curții Constituționale a României (CCR), care a anulat scrutinul prezidențial din acest an, invocând ingerințe externe în procesul electoral.
”Am asistat siderat la faptul că niciunul dintre pârâți nu a avut nicio dovadă, niciuna, zero, au declinat orice clauză procedurală, cu alte cuvinte își declină chiar și prezența lor aici. Curtea a decis că în cel mai scurt timp se va da verdictul, într-o dată cât mai apropiată.
Sper într-o justiție profesională și nu într-una politică. Am credința că justiția nu va îngenunchea în fața politicului și va avea tăria ca în acest ultim ceas să constituie bastionul care apără democrația și demnitatea în România„, a declarat Călin Georgescu la ieșirea de la Curtea de Apel.
Potrivit portalului instanței, dosarul vizează anularea deciziei BEC de reluare a alegerilor prezidențiale, decizie pe care Georgescu o consideră nejustificată. Fostul candidat a anunțat încă din 6 decembrie că intenționează să conteste hotărârea BEC la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă această instanță a declinat competența către Curtea de Apel București.
Hotărârea CCR de anulare a alegerilor a fost fundamentată pe desecretizarea unor rapoarte ale serviciilor de informații, care au indicat presupuse ingerințe din partea unui „actor statal străin” în procesul electoral. În urma acestei decizii, BEC a dispus reluarea alegerilor prezidențiale, un demers fără precedent în istoria recentă a României.
Călin Georgescu a ajuns luni dimineață la Curtea de Apel București, pentru a susține contestația depusă împreună cu reprezentanții Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept, și a făcut primele declarații.
”Cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale a României, plus 1, fostul preşedinte al României Klaus Iohannis, au adus ţara în haos. Vorbim de cei care, în mod de drept, trebuiau să apere statul de drept şi Constituţia şi apără doar corupţia. Acesta este primul punct. Al doilea punct este cel legat de faptul că cei care au fost, de ieri începând, la dezbateri, discuţii, cum vreţi să o luaţi, la Palatul Cotroceni, cu o persoană ilegitima, nu au făcut decât să întărească faptul că această haită politică ce a decimat ţara noastră de 35 de ani este, practic, în complot direct şi în combinaţie cu lovitura de stat care a fost dată acum două săptămâni”, a declarat Georgescu înainte să intre în sediul Curţii de Apel Bucureşti.
Liderul mișcării extremei drepte, s-a referit și la formarea noului Guvern al coaliției PSD-PNL-UDMR.
”Datorită faptului că nu mai suntem un stat de drept, începând de ieri, este un stat, practic, stalinist, nu fac decât să îngroaşe corupţia şi să continue pe acest fond total ilegitim pe care astăzi îl trăim în România şi în lipsă de democraţie. Este nu doar aberant, ci şi umilitor pentru poporul român. Eu le spun aşa, vor da de foarte greu. Uniunea Europeană nu mai are bani. Nici măcar să împrumute, nu mai zic să dea. Ţările care sunt membre ale Uniunii Europene, ţări grele, în special Germania, au probleme grave. Nu vor mai fi bani. Şi va fi un uragan economic”, a mai spus Călin Georgescu.
La mijlocul lunii decembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repins ca nefondată excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Statul Major al Apărării şi a admis excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa încât cauza a fost declinată Curţii de Apel Bucureşti.
În acest dosar, Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și Călin Georgescu au calitatea de contestator.
La Intimați figurează:
BIROUL ELECTORAL CENTRAL
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
STATUL MAJOR AL APĂRĂRII ŞI ŞEFUL STATULUI MAJOR AL APĂRĂRII
GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN PRIM-MINISTRU
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CURTEA CONSTTUŢIONALĂ A ROMÂNIEI
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI-KLAUS IOHANNIS
LASCONI ELENA-VALERICA
”Vreau să le mulţumesc românilor care au stat şi aşteptat această decizie de astăzi, care au stat în frig, au răbdat. După 35 de ani, sunt convins că merită ca în România să existe dreptate. Am asistat siderat la faptul că niciunul dintre pârâţi nu a avut niciun fel de dovadă, niciuna, zero. Au declinat orice clauză procedurală, deci declină şi prezenţa lor aici. Dincolo de asta, acum câteva zile, fostul preşedinte Klaus Iohannis a declarat singur că nu există nicio dovadă, există doar suspiciuni. Prin urmare, pe tot ce s-a discutat astăzi, Curtea a decis că, în cel mai scurt timp, se va da verdictul, la o dată pe care o vom avea cât de repede cu putinţă.
Aşteptăm o cauză dreaptă şi precisă pentru demnitatea şi onoarea poporului român. Mulţumesc din suflet pentru tot ce s-a întâmplat până astăzi, mulţumesc poporului român care este prezent în număr atât de mare (…) Deja am făcut istorie, pentru că modul de unitate a poporului român a dovedit asta. Sper într-o justiţie profesională şi nu într-o justiţie politică”, a declarat Georgescu, potrrivit Agerpres.
Avocata lui Georgescu a explicat că instanţa a amânat pronunţarea pe fond, pentru că magistraţii trebuie să dea o soluţie pe mai multe cereri de recuzare a judecătoarei care se ocupă de acest caz, Cristina Ardeleanu.
”Acum 35 de ani, 1.116 tineri au murit pentru un crez, cel mai important – alegeri libere. După 35 de ani, suntem în poziţia de a instaura din nou dictatura. Adică, am fost cunoscuţi acum 35 de ani ca poporul cel mai curajos, care a dat jos o dictatură. După 35 de ani, putem să fim cunoscuţi ca cei care au reinstaurat dictatura. Voinţa poporului român este fermă, este de neclintit şi am credinţa şi tăria să spun că suntem cu toţii într-un suflet şi cel mai important lucru – aceste alegeri nu au fost câştigate de mine, aşa cum am fost acuzat, pe TikTok, ci au fost câştigate printr-un narativ, am fost toţi un suflet şi simţire, am fost uniţi şi pot să afirm că nedreptatea produsă pe 6 decembrie ne-a unit şi mai mult”, a completat Georgescu, care a părăsit cu greu sediul Curţii de Apel prin mulţimea de susţinători.
Poliţia Capitalei a deschis dosar de cercetare penală pentru „ultraj judiciar”, după ce un bărbat a postat pe Facebook ameninţări la adresa judecătorului de Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul lui Călin Georgescu.
”Gata cu trădările și trădătorii poporului român! Atenție, judecător Cristina Ardeleanu!”, este mesajul postat de Cătălin Berenghi pe Facebook.
Poliţiştii anunţă că au deschis dosar penal.
”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj judiciar. Faţă de persoana în cauză urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a transmis Poliţia Capitalei.
Călin Georgescu a instigat pe rețelele sociale la revoltă în rândul susținătorilor săi, cu scopul de a pune presiune pe Justiție și cere anularea hotărârii Biroului Electoral Central din 6 decembrie, care a invalidat procesul electoral și a cerut reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza unei decizii a Curții Constituționale.
Decizia a fost luată în baza documentelor serviciilor secrete care sugerează că Georgescu ar fi încălcat legislația electorală privind finanțarea campaniei sale. Deși a raportat cheltuieli zero la Autoritatea Electorală Permanentă, SRI și MAI au indicat că finanțarea campaniei sale pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peșchir cu un milion de euro.