Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, a scăpat definitiv de dosarul în care a fost arestată de procurorii anticoruptei Kovesi, după procese ce au durat şapte ani. Lia Olguţa Vasilescu a declarat, că va cere despăgubiri de zeci de mii de euro de la denunţător, banii reprezentând onorariul plătit avocaţilor în aceşti ani.
„Acest dosar a trecut prin nu mai puţin de zece instanţe până în acest moment. Am câştigat la toate şi s-a stabilit nu doar că nu existau probe pe corupţie, ci şi că mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
În primul rând, vreau să cer onorariile avocaţilor pentru această perioadă de şapte ani. De asemenea, voi cere plata pentru perioada în care am fost suspendată din funcţia de primar şi nu numai pentru aceasta, ci şi în anul 2020, când eu am câştigat alegerile la Primăria Craiova. Am fost ultimul primar din România investit.
Acest individ m-a hărţuit în instanţă şi a atacat validarea alegerii mele în contencios administrativ, iar timp de o lună şi jumătate, deşi eram aleasă, nu am putut să îmi exercit mandatul de primar„, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu (PSD), a anunțat pe pagina sa de Facebook că dosarul penal care s-a întins pe 7 ani de zile a fost definitiv închis. Ea a adăugat ulterior, că se va îndrepta în instanță împotriva denunțătorului.
”Dosarul „Fațada” este închis definitiv! Mulțumiri celor 10 instanțe care s-au pronunțat pe el și au avut curaj să scrie negru pe alb în motivări nu doar că nu există probe, dar și că mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, jurnaliștilor de curaj care mi-au luat apărarea, precum și avocaților care m-au reprezentat în acest proces care a durat șapte ani: Radu Marinescu, Alice Drăghici, Gheorghe Florea și Alexandru Chiciu!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.
”Ma voi indreapta impotriva denuntatorului din dosar, acest individ nu numai ca a facut denuntul respectiv, dar din momentul in care DNA a clasat dosarul acum doi ani a continuat sa atace in instanta clasarea si acum decizia e definitiva. Vreau sa cer onorariile avocatilor pe acesti 7 ani de zile pe care i-am platit, zeci de mii de euro, voi cere plata si pentru perioada suspendata din functia de primar”.
Lia Olguţa Vasilescu fusese trimisă în judecată pe 19 iulie 2016, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni). În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Radu Cosmin Preda, fost administrator public al Craiovei, pentru complicitate la luare de mită (două infracţiuni) şi instigare la spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, la data faptelor preşedinta Asociaţiei Pro Craiova, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Direcţia Naţională Anticorupţie a urmărit-o penal pe Olguţa Vasilescu sub acuzația că le-ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu primăria, să facă sponsorizări către o asociaţie non-profit pentru reabilitarea faţadelor blocurilor din centrul Craiovei, dar şi pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru obţinerea unor sume de bani pentru campania electorală din 2012.
În martie 2016, în perioada de precampanie electorală, chiar după ce s-a aflat că Olguţa Vasilescu voia să candideze pentru un nou mandat la primăria Craiova, procurorul DNA Claudia Roşu a dispus reţinerea pentru 24 de ore a vicepreşedintei PSD de la acea vreme şi defilarea acesteia în cătuşe în faţa presei.
Acuzaţiile s-au dovedit şubrede încă de la început, când judecătorii au respins cererea DNA de arestare preventivă, dar şi celelalte măsuri preventive, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
În ianuarie 2017, judecătorii au dispus definitiv restituirea rechizitoriului la DNA, din cauza unor nereguli grave din actul de acuzare. În decembrie 2020, procurorul Ştefăniţa Stroie a emis ordonanţa de clasare, care acum a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti.