DNA renunță la urmărirea penală a mituitorilor Sorinei Pintea în cazul presupusei mite de 10.000 de euro: se judecă doar mita de 120.000 de lei.
Procurorii DNA renunță la acuzațiile lansate împotriva celor care i-ar fi dat șpagă fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, potrivit unor surse. În schimb, Pintea a fost trimisă în judecată pentru luare de mită. Anchetatorii argumentează că nu există interes public, iar cheltuielile de judecată în cazul acestora ar fi prea mari, în comparație cu gravitatea urmărilor produse prin săvârșirea infracțiunilor.
Procurorul care se ocupă de dosar a renunțat la acuzația de dare de mită.
”Renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, întrucât apreciez că nu există interes public, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârşită de NICULESCU OCTAVIAN şi HOSPITAL TECHNICAL SOLUTIONS SRL privind suma de 10.000 de euro şi complicitate la dare de mită, faptă prev. de art. 48 alin. 1 CP rap. la art. 290 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârşită de LUCIAN GEORGE TUDOR privind suma de 10.000 de euro”, se arată în ordonanța DNA.
Anchetatorii susțin că procesul penal ar costa prea mult în comparație cu prejudiciul.
”Se are în vedere şi existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi faţă de aceste 3 persoane fizice şi juridice şi gravitatea urmărilor produse de acestea prin săvârşirea infracţiunii”, potrivit sursei citate.
La mijloc este suma de 10.000 de euro.
”Având în vedere toate aceste considerente expuse cu ocazia analizării criteriilor care se iau în calcul la dispunerea unei soluţii de renunţare la urmărire penală, în urmărirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârşită de NICULESCU OCTAVIAN şi HOSPITAL TECHNICAL SOLUTIONS SRL privind suma de 10.000 de euro şi complicitate la dare de mită, faptă prev. de art. 48 alin. 1 CP rap. la art. 290 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 săvârşită de LUCIAN GEORGE TUDOR privind suma de 10.000 de euro, motiv pentru care, fiind incidente dispoziţiile art. 318 alin. 1-2 C.p.p., urmează a se dispune renunţarea la urmărirea penală cu privire la săvârşirea acestor infracţiuni”, potrivit documentului.
Decizia de renunțare la acuzații trebuie, însă, confirmată și de instanță.
În 29 februarie, Sorina Pintea a fost reținută de DNA și apoi menținută în arest preventiv în urma deciziei Tribunalul Bucureşti, însă a fost eliberată din arest în 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În 11 mai, Tribunalul Bucureşti a dispus, în camera de consiliu, revocarea măsurii controlului judiciar, însă DNA a contestat decizia instanței, judecarea contestației urmând să înceapă astăzi, 21 mai, la Curtea de Apel București.