Acasă Justiție Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut de DNA Timișoara pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut de DNA Timișoara pentru luare de mită şi trafic de influenţă

0
0
239

Florea Dascălu, directorul Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, reţinut pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Un director din cadrul CNAIR a fost reținut și este cercetat într-un dosar de luare de mită și trafic de influență, anunță DNA Timișoara.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara anunță că au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de duminică, a suspectului Florea Dascălu, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Acesta a fost reținut într-un dosar de ”luare de mită, trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale) și permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite ( 5 acte materiale)”.

Potrivit procurorilor ”în perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

Procurorii au mai stabilit că ”pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.”

Duminică, directorul va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 octombrie 2022, a suspectului DASCĂLU FLOREA, director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– luare de mită

– trafic de influență, în formă continuată (7 acte materiale)

– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite ( 5 acte materiale)

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai – 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director anterior menționată, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea a primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

La data de 23 octombrie 2022, Dascălu Florea va fi prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019” anunță DNA.

Florea Dascălu are o vastă experiență în CNAIR, începută în 1999, când era reprezentantul CNAIR în Adunarea Generală a Asociației Române de Standardizare, conform CV-ului publicat pe site, specializarea sa fiind de inginer în Căi Ferate, Drumuri și Poduri (licență luată în 1992).

Jurnalistul Ovidiu Oanță scrie, pe Facebook, că Dascălu era șef în CNAIR încă din 1996, fiind unul dintre cei mai longevivi directori ai Companiei. Se pare că el a fost săltat după o partidă de vânătoare, imediat ce a primit 10.000 de lei șpagă, conform acuzațiilor, de la directorul companiei de deszăpezire și întreținere a drumurilor.

Încarcă mai mult
Load More In Justiție
Comments are closed.

Vezi Și

Cu 24 de ore înainte de alegeri, folosind aceeași unealtă a sensibilizării, AUR țipă că, se ”pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

Facebook 37 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Cu 24 de ore înainte de alegeri, fo…