Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a votat vineri pentru un raport de adoptare a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
Deputaţii jurişti au dat undă verde pentru desfiinţarea Secţiei Speciale. Au fost 18 voturi ”pentru” şi 7 voturi ”împotrivă”.
Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede că se desfiinţează SIIJ, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând a fi instrumentate de procurori anume desemnaţi.
Au fost adoptate doar câteva amendamente tehnice propuse de PSD, iar cele ale USR şi AUR au fost respinse.
Unul dintre amendamentele adoptate, propus de deputatul PSD Steluţa Cătăniciu, introduce sub incidenţa acestei legi judecătorii de la Curtea Constituţională şi magistraţii asistenţi.
Proiectul urmează să intre săptămâna viitoare la dezbateri şi vot în plenul Camerei Deputaţilor.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu: Desfiinţarea Secţiei Speciale ar putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen.
Ministrul Justiţiei a afirmat, în şedinţa comisiei juridice, că există cel puţin trei avize, emise de Comisia de la Veneţia, pe acest subiect al desfiinţării SIIJ, el răspunzând criticilor venite din partea reprezentanţilor USR, care au şi cerut în comisie amânarea dezbaterii proiectului de lege.
”Ministerul Justiţiei va participal acest consultări. Nu numai că va participa dar le va fi organiza. Noi am fost în contact cu Comisia de la Veneţia şi am fost întrebaţi dacă dorim să le organizăm şi evident am răspuns afirmativ. Am trimis invitaţiile la foarte multe instituţii”, a spus ministrul, precizând că nu vede nicio incompatibilitate în a demara, în paralel, o dezbatere în Parlamentul României.
Cătălin Predoiu a răspuns şi acuzaţiilor că Ministerul Justiţiei s-a grăbit să îşi îndeplinească obiectivele din Programul de guvernare.
”Înţeleg că e o culpă dacă un minister trece imediat la treabă, şi nu aşteaptă luni de zile pentru a rata obiectiv după obiectiv şi a critica, după aceea, pe alţii că nu le îndeplinesc”, a mai spus el, adăugând că ”se află, astăzi, aici, pentru că acest obiectiv a fost ratat lamentabil în 2021”.
Predoiu a arătat că desfiinţarea Secţiei Speciale din Justiţie este obiectiv în cadrul MCV.
”Desfiinţarea Secţiei Speciale are putea avea un impact în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen. După cum e cunoscut, România e pregătită din punct de vedere tehnic de aderare la Spaţiul Schengen încă din 2010, şi menţinerea ei în afara acestui spaţiu afectează grav interesele economice ale companiilor româneşti şi ale cetăţenilor”, a spus Cătălin Predoiu.