Aurelian Bădulescu a depus o plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan. Primarul Capitalei este acuzat de abuz în serviciu și trafic de influență.
Mai exact, acuzațiile vizează modul în care edilul a prelungit contractul de asociere cu McDonald’s. Inițial, contractul a fost semnat în anul 1995 și vizează folosirea terenurilor din jurul a două restaurante.
Fostul viceprimar al capitalei acuză că Nicușor Dan ar fi semnat un act adițional pentru prelungirea contractului, fără să-l supună votului Consiliului General. Astfel a încălcat atribuțiile reglementate de Codul administrativ.
”Nicușor Dan, care pentru moment ocupă funcția de primar general, în baza unei rezoluții comune cu grupurile politice care formează majoritatea PLN – USR au înteles să încalce legea și, fără niciun mandat din partea Consiliului General al Municipiului București, să încheie un contract prin care prelungea nimic altceva decât închirierea domeniului public unor firme care își desfășoară activitatea în domeniul resaurantelor”, a explicat Aurelian Bădulescu.
Acele companii datorează municipalității, adică bucureștenilor, suma de două milioane de euro. Imaginați-vă că dumneavoastră aveți un contract cu noi, Municipiul București, dar, în ciuda faptului că aveți niște datorii de două milioane, vine domnul Nicușor, împreună cu majoritatea PNL – USR și vă înțelegeți să încheiați, să prelungească acele contracte contra legii, care este foarte clară în acest sens”, a adăugat acesta.
Bădulescu afirmă că s-a lovit și el de astfel de propunerii, dar nu le-a acceptat: ”cetățenii trebuie să înțeleagă că eu am avut în perioada mandatului meu solicitare de la acest grup de restaurante să prelungesc acest contract. Am refuzat, deoarece am văzut că aceste societăți aveau datorii la bugetul Municipiului București”.