Anunț cât trei benzi pentru ”România Normală”, țara care se află la coada Europei din punctul de vedere al kilometrilor de autostradă, raportați la suprafața teritoriului. Guvernul Nicolae Ciucă a dat ordin la CNAIR: o autostradă din România trebuie să fie lățită la trei benzi pe sens.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va organiza o licitație pentru realizarea unui studiu de fezabilitate. Este vizată Autostrada A1 București – Pitești, care are o lungime de aproape 110 kilometri.
Autostrada A1 a fost prima construită în România, parte a viitorului Coridor 4 Pan European, autostradă construită în perioada 1967–1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2019.
Pe lângă A1, București – Pitești, drumarii de la CNAIR mai au în plan și lărgirea la trei benzi pe sens a tronsonului București – Fundulea din Autostrada Soarelui (A2) și a tronsonului Moara Vlăsiei – Dumbrava, din Autostrada București – Ploiești (A3). Tronsonul București – Moara Vlăsiei din A3 a fost construit la trei benzi pe sens.
Între timp, lucrările pentru cea mai așteptată autostradă din România, A7, continuă în forță. Dorinel Umbrărescu a promis furnicar pe șantierele din regiunea Moldovei.
De asemenea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a promis că an de an, în țara noastră vor fi dați în folosință minimum 100 de kilometri de mare viteză.
”Având atâtea şantiere deschise şi atâtea contracte în acelaşi timp în execuţie, sunt toate premisele ca pe anii viitori, începând cu acest an, minimul anual, s-ar putea la anul, când este un vârf, să ne ducem pre 150, dar anul acesta vor fi 100 de km”, a afirmat Grindeanu.