În ciuda declarațiilor sforăitoare și complet defazate ale ministrului Cîțu, România e practic îndatorata Europei. N-avem bani de nici unele, nici de majorarea pensiilor și alocațiilor conform cu legea în vigoare promulgată de președintele Iohannis, n-avem bani nici pentru măștile asumate pentru persoanele defavorizate, nici pentru tabletele pentru copii sau pentru taloanele preșcolarilor, în schimb avem fără număr (4 miliarde de euro), pentru rachetele Patriot care se presupune că ar trebui să ne apere de extratereștrii și de invazia rușilor!
Rachetele Patriot, care ar putea fi folosite începând de astăzi, vor acoperi cel puțin parțial problemele pe care România le are în sistemul său de apărare.
În primul rând, aceste arme sofisticate brevetate de americani folosesc un sistem avansat de interceptare a rachetelor plus sisteme radar de înaltă performanță, care pot intercepta avioane și rachete din cele mai sofisticate. Sunt sisteme de apărare antiaeriană la distanță și înălțime mare, care înlocuiesc vechile rachete sovietice pe care le are încă armata în dotare.
Rămân, deocamdată, descoperite zonele joase și cele foarte înalte, unde e nevoie de alte capabilități. Programul de achiziții militare lansat de România cuprinde toate categoriile de apărare antirachetă, spune Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Pentru contracararea unei drone cu încărcătură periculoasă, spre exemplu, care s-ar afla sub comanda unui terorist, ar fi nevoie de sisteme la joasă înălțime, amintește mai departe Chifu.
România se teme de Rusia, dar și de eventuale atacuri teroriste. Fixarea rachetelor Patriot pe litoral reprezintă, însă, o declarație pe care o face România și care urmează logica din Strategia Națională de Apărare, în care se vorbește direct despre ”comportamentul agresiv al Federației Ruse” și despre „acțiunile de militarizare a regiunii Mării Negre și de tip hibrid” desfășurate de Moscova. La inaugurarea primei baterii Patriot, care a avut loc joi la Capul Midia, ambasadorul american la București, Adrian Zuckerman, a punctat în discursul său că „Rusia și China vor să domine Vestul și să destabilizeze ordinea creată”.
Acum două săptămâni și ministrul Apărării din Ucraina, Andriy Taran, a vorbit la București despre agresivitatea Moscovei, despre militarizarea Crimeei și despre faptul că, într-o singură o salvă, Flota Rusă de la Marea Neagră poate trage 84 de rachete Kaliber ce pot lovi ţinte din Europa Centrală şi de Est.
”Kalibr sunt rachete de croaziera subsonice care accelereaza supersonic aproape de tinta”, explică Marius Zgurean, editorul Romania Military. Profilul de zbor al acestora este de la 50 la 150 de metri deasupra solului, si de la 20 de metri deasupra apei. Rachetele Patriot nu sunt configurate pentru astfel de ținte.
De aceea, editorul Romania Military insistă că Bucureștiul ar trebui să grăbească achiziția de sisteme integrate de rachete sol-aer cu bătaie mică și foarte mică, Vshorad si Shorad, pentru a proteja chiar bateriile Patriot. Potrivit unor informații, MApN intenţionează să cumpere 27 de sisteme integrate de apărare antiaeriană SHORAD/VSHORAD pentru care ar fi gata să plătească circa 3 miliarde de dolari.
Rachetele Patriot vor fi amplasate în regiunea Mării Negre, în apropierea Bucureștiului și în alte locuri considerate strategice de militarii români și de cei aliați, cum este, spre exemplu, Scutul de la Deveselu. Marius Zgurean crede că majoritatea rachetelor Patriot ar trebui să fie distribuite în estul țării plus alte două sau trei puncte vitale, între care și Câmpia Turzii, unde se află o bază aeriană în care americanii au investit în ultimii ani mulți bani și care ar putea deveni un loc strategic al Forțelor Aeriene SUA în Europa.
Primul sistem de rachete Patriot care intră în dotarea Forțelor Aeriene Române va fi operaționalizat în cursul anului 2021, după finalizarea programului de instruire, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale:
”Acesta va fi primul dintre cele patru sisteme care vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române, în prima etapă de înzestrare. În cea de a doua etapă sunt prevăzute trei sisteme pentru dotarea Forțelor Terestre, care urmează să fie livrate în perioada 2024-2026”
Principalul avantaj al rachetelor Patriot este că sunt mobile și pot fi mutate rapid dintr-o parte în alta, dacă există drumuri de bună calitate. România va avea șapte sisteme Patriot. Fiecare astfel de sistem conține radare, sisteme de comandă și control, patru vehicule lansatoare de rachete antiaeriene sau interceptori antirachetă. Fiecare astfel de lansator conține 4 sau 12 canistre în care se află rachetele antiaeriene, respectiv interceptorii balistici.
Ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman a subliniat că România este primul partener din zona Mării Negre care găzduiește sistemul Patriot și că generația din care face parte a trăit cu amenințarea dispariției umanității, în perioada în care lumea era împărțită între state capitaliste și state comuniste:
”După terminarea Razboiul Rece, amenințările nu au dispărut. Amenințări de la Nord, Sud, Est si Vest. Rusia și China vor să domine Vestul și să destabilizeze ordinea creată. Europa și România trebuie să ramână puternice pe poziții la amenintarile de securitate si teritoriale. SUA ramane alaturi de Romania, unul dintre cei mai apropiati aliati. O economie puternica duce la o capacitate mare de aparare si o aparare puternica duce la o economie puternica. Romania nu are un aliat mai mare si mai puternic decat SUA„
România a primit cea mai nouă configurație a sistemului Patriot, cea care este folosită în prezent și de armata Statelor Unite. Costul de achiziţie a primului sistem Patriot se ridică la 910,1 milioane de dolari americani, inclusiv TVA. Valoarea totală a contractului este de 3,9 miliarde de euro.
16 state folosesc deja Sistemul Patriot, iar din 2015 până în prezent, peste 100 de rachete balistice tactice au fost interceptate cu succes de acest sistem militar american.
România a semnat contracte de peste 7 miliarde de euro pentru achiziţii de echipamente militare, iar anul acesta primește nu doar sistemul de rachete Patriot, ci şi primul lot de 36 de transportoare Piranha 5, care costă potrivit contractului 1 miliard de euro. România are o escadrilă de avioane F-16, compusă din 17 aparate, cumpărate din Portugalia la mâna a doua cu pentru circa 1 miliard de euro.
Totuși, România se teme de Rusia sau partenerul strategic? De ce s-ar teme România de Rusia? Oricum, cu Patriot sau Patriot…dacă Rusia își propune să ne ”viziteze” din nou meleaurile, o vor face oricum, indiferent cât de ”patrioți” ne-am dovedi!