Acasă Externe Zelenski, afirmație surprinzătoare în fața miliardarilor și ”elitelor” prezenți la Davos: ”Nu sunt pe deplin sigur că Putin este încă în viață”

Zelenski, afirmație surprinzătoare în fața miliardarilor și ”elitelor” prezenți la Davos: ”Nu sunt pe deplin sigur că Putin este încă în viață”

0
0
202

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmație surprinzătoare în fața miliardarilor și ”elitelor” prezenți la Davos: ”Nu sunt pe deplin sigur că Putin este încă în viață”.

În timpul unui discurs video susținut în Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveția), liderul ucrainean Volodimir Zelenski a suprins în momentul în care a afirmat că nu este sigur dacă Vladimir Putin trăiește.

Nu prea înțeleg cu cine să vorbesc și despre ce. Nu sunt sigur că președintele rus care apare uneori în fața unei `chromakey` într-un studio (fundal verde de studio care permite amplasarea personajului în orice imagine – n.r.) este, de fapt, cel adevărat. Nu prea înțeleg dacă este în viață sau dacă el ia decizii, sau oricine altcineva ia decizii acolo. Ce grup de oameni ar putea lua orice decizie în Rusia? Nu am acest tip de informații”, a transmis Zelenski.

Nu prea înțeleg cum poți să promiți un lucru liderilor europeni, iar a doua zi să lansezi o invazie la scară largă a unei țări. Pur și simplu nu prea înțeleg cu cine avem de-a face. Când spunem ‘negocieri de pace’, nu prea înțeleg cu cine ar trebui să negociem”, a continuat președintele Ucrainei.

Apoi, Zelenski și-a orientat atenția către liderii mondiali prezenți la Davos: ”Știți exact cine sunt eu, iar eu știu exact cine sunteți dumneavoastră. Există martori care atestă faptul că suntem în viață. Și chiar dacă vorbim despre lucruri diferite, putem ajunge la un consens”.

Mi se pare că Rusia ar trebui mai întâi să găsească pe ‘cineva’ și apoi să sugereze ‘ceva’ (Zelenski referindu-se, probabil, la faptul că Putin ar trebui să iasă în față și să accepte condițiile Ucrainei pentru a pune capăt războiului – n.r.)”, a mai susținut șeful de stat.

Președintele Zelenski a subliniat că, Ucraina a făcut totul pentru a-și elibera teritoriile ocupate prin diplomație, iar negocierile de pace nu reprezintă încă pacea în sine.

Starea de sănătate a lui Vladimir Putin a creat multe controverse. Mulți cred că este grav bolnav, în timp ce alții susțin că liderul de la Kremlin ar fi, în realitate, mort. Și Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, pare că este de aceeași părere. Președintele Ucrainei a declarat că nu știe cine conduce Rusia în prezent.

Volodimir Zelenski a vorbit joi, 19 ianuarie, la Danvos, în fața Forumului Economic. Pe lângă discursul său despre război, președintele Ucrainei a făcut o serie de declarații care au stârnit vâlvă. Mai exact, președintele Ucrainei a afirmat că se îndoiește că Vladimir Putin mai este în viață.

Liderul de la Kiev a vorbit despre negocierile de pace, pe care nu este sigur cu cine le va purta. Asta în condițiile în care el crede că Putin ar fi decedat, iar Rusia ar fi condusă de alți oameni.

Nu este prima oară când în mediul public se vorbește de posibila moarte a lui Vladimir Putin. Însă până acum, niciun șef de stat nu și-a mai exprimat opiniile în acest sens.

Teoriile că președintele Rusiei ar fi fost înlocuit cu mai multe ”clone” au apărut de dinainte de izbucnirea războiului, pe 24 februarie 2022. Zvonurile au apărut după ce de-a lungul anilor s-au observat mai multe schimbări în fizionomia lui Putin.

Cea de-a doua variantă ar fi că liderul de la Kremlin este grav bolnav. Posibil cancer în fază terminală sau alte afecțiuni care i-ar pune viața în pericol.

După declarațiile lui Volodimir Zelenski, a venit și prima reacție oficială din partea Rusiei. Kremlinul a luat în derâdere teoria președintelui Ucrainei.

Este clar că Zelenski ar prefera ca nici Rusia și nici Putin să nu existe. Cu cât își dă seama mai repede că Rusia există și va exista în continuare, va fi cu atât mai bine pentru o țară precum Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

De cealaltă parte, aflat în vizită la Sankt Petersburg, Putin a avut și o întâlnire cu muncitorii de la uzina de armament Obukhov. Liderul rus a ținut un discurs în care a declarat că „operațiunea militară specială” din Ucraina se va încheia „inevitabil” cu victoria Rusiei, potrivit Ria Novosti.

Din punct de vedere al rezultatului final și al victoriei, care este inevitabilă, sunt câteva lucruri care nu au dispărut și care vor sta la baza victoriei noastre. Aceasta este unitatea și solidaritatea rușilor și, în general, a poporului rus multinațional – acesta este curajul și eroismul luptătorilor noștri, în cadrul unei operațiuni militare speciale pe linia frontului și, bineînțeles, munca complexului militar-industrial, a întreprinderilor ca aceasta și a oamenilor ca voi și a întregii economii”, a spus Putin.

Încarcă mai mult
Load More In Externe
Comments are closed.

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 88 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…