Acasă Externe Tensiuni la Beirut şi Amman, pro palestinienii au luat cu asalt ambasadele SUA şi Israelului în ”Ziua furiei” la care a îndemnat Hezbollah

Tensiuni la Beirut şi Amman, pro palestinienii au luat cu asalt ambasadele SUA şi Israelului în ”Ziua furiei” la care a îndemnat Hezbollah

0
0
214

Proteste violente au avut loc, în multe orașe din țările musulmane din Orientul Mijlociu și nordul Africii, după ce Hezbollah a decretat ”Ziua Furiei”, ca răspuns la bombardarea spitalului din Gaza, chiar și după ce armata israeliană a susținut, într-o conferință de presă desfășurată în cursul dimineții, că nu Israelul este vinovat pentru cei aproape 500 de morți. ”Nu mai contează cine a distrus acel spital din Gaza. Versiunea oficială, emoțională, e că Israelul a bombardat”.

Ambasada SUA din Beirut a fost incendiată de protestatari luni noaptea și este atacată de militanții pro-palestinieni și la această oră. Personalul ambasadei a fost lăsat să părăsească țara, pentru siguranță, iar Departamentul de stat a emis un avertisment pentru cetățenii SUA, să nu meargă în Liban.

Ambasada SUA din Liban, atacată de mulțimi furioase de protestatari. A fost nevoie de intervenția armatei. Protestele violente au izbucnit după ce autoritățile din Gaza au anunțat că în urma exploziei la un spital din zonă, au murit câteva sute de palestinieni.

Chiar dacă aceasta a fost provocată de Jihadul islamic, din Fâșia Gaza, explozia la Spitalul al-Ahli al-Arabi din Gaza, care a provocat sute de morți, a devenit un catalizator pentru furie în regiune, stârnind proteste în întreaga lume arabă și nu numai, relatează The Guardian. Protestele de amploare au izbucnit în Liban, Iordania, Turcia, Iran sau Cisiordania.

Forțele de securitate libaneze au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a respinge zeci de protestatari care manifestau miercuri în apropierea ambasadei SUA din Beirut împotriva a ceea ce ei au spus că a fost atacul Israelului asupra unui spital din Gaza, care a ucis sute de palestinieni.

Statele Unite au fost ținta criticilor în întreaga regiune pentru că au promis un sprijin de fier pentru Israel în războiul său din Gaza, după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a efectuat un atac mortal transfrontalier în Israel la 7 octombrie.

Demonstranții, care acuză Israelul pentru explozia de marți de la spitalul din Gaza, deși oficialii israelieni spun că a fost o rachetă lansată greșit de un grup palestinian, au fost împiedicați să ajungă la granița ambasadei de baricadele care blochează drumurile la sute de metri de misiune într-o suburbie din nordul Beirutului.

Unii protestatari au fluturat steaguri palestiniene, în timp ce alții au aruncat cu pietre în forțele de securitate, care i-au respins cu tunuri de apă și salve de gaze lacrimogene. Imagini televizate de la fața locului au arătat flăcări care se ridicau de la o clădire din apropierea baricadelor.

Siria a declarat miercuri doliu public pentru o perioadă de trei zile, începând cu 18 octombrie. Egiptul a declarat miercuri stare de doliu general timp de trei zile.

Iranul a declarat marți doliu general în întreaga țară pentru trei zile, ”în onoarea sufletelor nevinovate care au căzut victime ale tăcerii internaționale înainte de a cădea victime ale focului agresiunii barbare„.

În Iran, o mulțime de oameni a mărșăluit pe străzile din Teheran, în toiul nopții, pentru a protesta față de distrugerea spitalului din nordul Fâșiei Gaza. S-au adunat în Piața Palestina și au pornit către ambasadele Franței și Marii Britanii. Au dat foc drapelului israelian în urale puternice. „Moarte Franței și Angliei”, au strigat protestatarii, care au aruncat cu ouă în pereții ambasadei Franței din capitala iraniană.

Iordania a declarat marți trei zile de doliu pentru ”a onora martirii de la Spitalul Baptist Al-Ahli și martirii din Gaza„.

Libanul a anunțat marți că miercuri este zi de doliu național. Mauritania a declarat marți trei zile de doliu național în urma exploziei de la spital și a făcut apel la comunitatea internațională să se asigure că va opri ”imediat” ceea ce a descris drept „genocid” al palestinienilor.

În Liban, protestatari furioși au luat cu asalt ambasada SUA din Beirut. Forțele de ordine au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe demonstranții care încercau să escaladeze gardul.

Suntem aici pentru a spune poporului arab să se trezească. Palestina liberă, la dracu cu Israelul!„, a strigat un protestatar.

În Gaza, președintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat, de asemenea, marți, că vor fi respectate trei zile de doliu pentru victimele exploziei.

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza a declarat că mai mult de 500 de oameni au murit în atacul asupra spitalului din Gaza. Alte sute de persoane au rămas sub dărâmături. Armata israeliană a declarat că nu a lovit spitalul din Fâșia Gaza. Potrivit acesteia, explozia a fost cauzată de un tir de rachetă eșuat al teroriștilor Jihadului Islamic în apropierea spitalului Al-Ahli.

Zeci de persoane au atacat miercuri ambasada SUA din Beirut, capitala Libanului. Atacatorii folosesc pietre și dispozitive improvizate pe care le aruncă în gardurile care împrejmuiesc reprezentanța diplomatică americană. Statele Unite au avertizat cetățenii americani să nu călătorească în Liban după ce protestatarii au încercat să incendieze ambasada.

Membrilor familiilor personalului guvernamental american și personalului neesențial al ambasadei li s-a permis să părăsească Libanul după ce ambasada din Beirut a fost ținta unor protestatari care au provocat un incendiu în complex.

La câteva ore după începerea protestului, Departamentul de Stat a emis un avertisment ”nu călătoriți”, ”din cauza situației imprevizibile de securitate legată de schimburile de rachete, rachete și artilerie între Israel și Hezbollah sau alte facțiuni militante armate”, potrivit avertismentului.

În aviz se menționează că ”au izbucnit demonstrații de amploare în urma violențelor recente din Israel și Gaza”.

Acesta a continuat: ”Cetățenii americani ar trebui să evite demonstrațiile și să manifeste prudență dacă se află în apropierea unor adunări sau proteste mari, deoarece unele dintre acestea au devenit violente.

Mulțimea a aruncat cu pietre şi a pus la pământ gardul din fața ambasadei.

Forțele de securitate au folosit împotriva protestatarilor tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Protestele au izbucnit noaptea trecută, după ce o rachetă a lovit un spital din Fâşia Gaza, omorând sute de civili.

În urma violențelor, soldații au intervenit și au tras focuri de avertisment și cu gaze lacrimogene. Mai multe persoane au fost rănite, însă un bilanț nu au anunțat încă.

Gruparea Hezbollah din Liban a cerut o ”zi de furie” care să coincidă cu sosirea președintelui american Joe Biden la Tel Aviv.

În urma apelului Hezbollah, sute de persoane s-au încăierat cu forțele de securitate libaneze în fața Ambasadei SUA din suburbia Awkar, în afara Beirutului, unde protestatarii au aruncat cu pietre și au incendiat o clădire din apropiere.

Poliția a tras mai multe runde de gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, în timp ce medicii au tratat persoanele afectate de violențe. Protestatarii au scandat ”moarte pentru America” și ”moarte pentru Israel”.

În capitala Iordaniei, Amman, protestatarii au încercat să ia cu asalt ambasada Israelului. Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa câteva mii de manifestanți care au scandat sloganuri în sprijinul Hamas și au cerut guvernului să închidă ambasada și să anuleze un tratat de pace cu Israelul.

Forţele de securitate iordaniene au făcut eforturi pentru a dispersa o mulţime de mii de protestatari care încearcau să ia cu asalt ambasada israeliană din Amman, în semn de protest faţă de războiul din Gaza.

Aproximativ 5.000 de iordanieni au manifestat miercuri în apropierea ambasadei israeliene din Amman, capitala iordaniană, după explozia de la spitalul din Gaza, pentru care israelienii şi palestinienii se acuză reciproc.

Numărul manifestanţilor a crescut în ciuda faptului că drumurile care duc la ambasadă erau blocate de forţele de securitate.

Iordania, care are un tratat de pace cu Israelul, a declarat că Israelul „poartă responsabilitatea pentru acest incident grav„.

Demonstranţii au încercat deja să pătrundă în ambasadă şi noaptea trecută, dar au fost dispersaţi de poliţia iordaniană.

Israelul ar fi evacuat deja ambasada încă de acum câteva zile, potrivit The Times of Israel.

Marţi seară au avut loc mitinguri în masă în Cisiordania, Iordania şi Liban în urma exploziei de la spitalul din Gaza.

La Adana, în Turcia, protestatarii au aruncat marţi seară cu artificii şi cocteiluri Molotov în timp ce scandau „Allahu Akbar”, iar Consulatul SUA din Adana a rămas închis miercuri.

La Teheran, sute de protestatari s-au adunat în fața ambasadelor britanice și franceze la primele ore ale zilei de miercuri. ”Moarte Franței și Angliei”, au strigat protestatarii, aruncând cu ouă în pereții complexului ambasadei Franței din capitala iraniană.

În Libia, sute de demonstranți de toate vârstele, cu steaguri palestiniene și unii acoperindu-și fețele cu kefii palestinieni, au străbătut străzile din Tripoli înainte de a ajunge în Piața Martirilor.

Imaginile de pe televiziuni au arătat, de asemenea, proteste în orașul Taz, din sud-vestul Yemenului, precum și în capitala marocană Rabat, și în capitala Irakului, Bagdad.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că explozia de la spitalul din Gaza a fost ”cel mai recent exemplu de atacuri israeliene lipsite de cele mai elementare valori umane”, în timp ce mulțimi mari de protestatari s-au adunat în fața Ambasadei Israelului din Ankara și a consulatului din Istanbul.

Marți noapte au izbucnit ciocniri cu forțele de securitate palestiniene într-o serie de orașe din Cisiordania, care este condusă de Autoritatea Palestiniană. Forțele de securitate palestiniene din Ramallah au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii care aruncau cu pietre și scandau împotriva președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Abbas s-a întors în Cisiordania după ce a anulat o întâlnire planificată în Iordania cu Biden.

Sute de persoane au murit și alte sute sunt rănite, în urma unei lovituri asupra unui spital din Fâșia Gaza, unde se aflau atât pacienți, cât și persoane care voiau să se adăpostească. Hamas a acuzat Israelul pentru atac, în timp ce Israelul a acuzat o ”lansare eșuată” a unei rachete lansate de gruparea Jihadul Islamic Palestinian. La rândul ei, această grupare a negat și ea responsabilitatea.

Poporul palestinian nu a comis nicio crimă. Ei nu vor nimic. Aceasta este casa lor și nu vor să plece.„, a strigat un protestatar.

Mă aștept de la conducătorii țării mele să sprijine Palestina și poporul palestinian. (Israelienii) ar trebui să fie pedepsiți. Am folosit acest slogan pentru a spune că ceea ce ne dorim cu toții sunt rachete împotriva rachetelor.”, a adăugat altul.

După părerea mea, noi, iranienii, ar trebui să-i ajutăm cât mai mult pe palestinieni. Dacă este necesar, ar trebui să luptăm alături de ei.„, a susținut un alt participant la proteste.

Ambasadele Statelor Unite şi Israelului din Argentina au fost evacuate miercuri în urma a două ameninţări cu bombă primite prin e-mail, au anunţat site-urile locale Clarin şi La Nacion.

La faţa locului au fost desfăşurate echipe de genişti.

Mişcarea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a chemat pentru miercuri la o ”Zi a furiei” musulmane după atacul asupra spitalului, pe care Israelul îl pune pe seama unui tir eronat al mişcării palestiniene Jihadul Islamic.

În Beirut, mulţimea a încercat să dea foc Ambasadei SUA şi aruncat, miercuri, cu cocteiluri Molotov, dar a fost ţinută afară de forţele de ordine, care au recurs la gaze lacrimogene.

Personalul neesenţial al ambasadei a fost evacuat după ce protestele furioase au degenerat în adevărate revolte.

Departamentul de Stat a precizat că Forţele Armate Libaneze au fost deja aduse pentru a reprima eventualele violenţe.

Departamentul de Stat a emis marţi o „recomandare de a nu călători” în Liban, anticipând un nou val furie împotriva SUA, iar civilii au fost avertizaţi să evite zona din jurul ambasadei.

Demonstraţii de amploare au izbucnit în urma violenţelor recente din Israel şi Gaza. Cetăţenii americani ar trebui să evite demonstraţiile şi să manifeste prudenţă dacă se află în apropierea unor adunări sau proteste mari, deoarece unele dintre acestea au devenit violente„, arată avertismentul Departamentului de Stat. „Protestatarii au blocat drumurile principale, inclusiv arterele dintre centrul oraşului Beirut şi zona în care se află Ambasada SUA, precum şi între Beirut şi Aeroportul Internaţional Rafic Hariri din Beirut„, menţionează comunicatul.

Departamentul de Stat a îndemnat oamenii să nu călătorească în această ţară „din cauza situaţiei imprevizibile de securitate legate de schimburile de rachete şi artilerie între Israel şi Hezbollah sau alte facţiuni militante armate„.

Nivelul de avertizare a fost ridicat 4, „Nu călătoriţi”, cel mai înalt nivel, de la nivelul 3, „Reconsideraţi călătoria”. De asemenea, avertismentul emis marţi îndeamnă populaţia să reconsidere călătoriile în Liban „din cauza terorismului, tulburărilor civile, conflictelor armate, criminalităţii, răpirilor” şi a capacităţii limitate a Ambasadei SUA din Beirut de a oferi sprijin cetăţenilor americani.

Departamentul de Stat a autorizat, pe de altă parte, plecarea voluntară şi temporară a membrilor de familie ai personalului guvernamental american şi a unor membri ai personalului care nu se află în situaţii de urgenţă de la Ambasada SUA din Beirut, din cauza situaţiei imprevizibile a securităţii din Liban.

Recomandarea a venit în aceeaşi zi în care s-au intensificat luptele între Hezbollah, un grup militant cu sediul în Liban, de-a lungul graniţei cu Israelul. „Guvernul libanez nu poate garanta protecţia cetăţenilor americani împotriva unor izbucniri bruşte de violenţă”, se arată în avizul diplomaţiei americane. „Disputele de familie, de cartier sau sectare pot escalada rapid şi pot duce la focuri de armă sau alte violenţe fără niciun avertisment. Au avut loc ciocniri armate de-a lungul graniţelor, în Beirut şi în aşezările de refugiaţi„, a explicat Washingtonul.

Armata israeliană a declarat miercuri dimineaţă că are „dovezi” că Jihadul Islamic este responsabil pentru tragedie. Potrivit Tsahal, explozia „a fost provocată de lansarea unei rachete de către gruparea armată palestiniană, care a eşuat„.

Această analiză profesionistă se bazează pe informaţii, sisteme operaţionale şi imagini aeriene, care au fost verificate încrucişat„, a declarat purtătorul de cuvânt militar Daniel Hagari în cadrul unei conferinţe de presă. Armata israeliană a difuzat hărţi şi un fişier audio pe care l-a prezentat ca fiind o conversaţie între doi membri ai Hamas care se referă la responsabilitatea Jihadului Islamic. „Nu a existat niciun tir al armatei de pe uscat, de pe mare sau din aer care să fi lovit spitalul„, a precizat Hagari. „Sistemele noastre radar au localizat rachetele lansate de teroriştii din Gaza în momentul exploziei, iar analiza traiectoriei arată că rachetele au fost lansate în apropierea spitalului„, a explicat purtătorul de cuvânt al armatei.

Şi preşedintele Joe Biden a împărtăşit această opinie şi a spus că are date furnizate de Pentagon.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 69 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…