Acasă Externe Rishi Sunak demisionează din funcţia de lider al conservatorilor şi îşi cere scuze pentru pierderea alegerilor: „V-am auzit furia, dezamăgirea”

Rishi Sunak demisionează din funcţia de lider al conservatorilor şi îşi cere scuze pentru pierderea alegerilor: „V-am auzit furia, dezamăgirea”

0
0
76

Rishi Sunak demisionează din funcţia de lider al conservatorilor şi îşi cere scuze pentru pierderea alegerilor: „V-am auzit furia, dezamăgirea”.

Premierul britanic Rishi Sunak şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de lider al Partidului Conservator, în urma înfrângerii categorice suferite în alegerile legislative desfăşurate joi.

„Îmi pare rău”, a spus Rishi Sunak într-un discurs rostit vineri înainte de a părăsi Downing Street 10, la o zi după victoria zdrobitoare a laburiştilor în alegerile generale.

„Pentru toţi candidaţii conservatori şi militanţii care au muncit neobosit, dar fără succes: îmi pare rău că nu am putut oferi ceea ce meritau eforturile dumneavoastră. Mă doare să mă gândesc câţi colegi buni care au adus contribuţii semnificative comunităţilor lor şi ţării noastre nu vor mai face parte din Camera Comunelor. Le mulţumesc pentru munca lor asiduă şi pentru serviciile lor”, a spus Sunak.

El a precizat că va rămâne lider al conservatorilor până la desemnarea unui succesor. „Este important ca, după 14 ani de guvernare, Partidul Conservator să se reconstruiască, dar şi să îşi asume rolul crucial în opoziţie în mod profesionist şi eficient”, a subliniat liderul demisionar.

În discursul rostit în faţa Downing Street 10, sub privirille soţiei sale, care a stat în spatele lui, Rishi Sunak şi-a cerut scuze pentru pierderea alegerilor. „În curând mă voi întâlni cu Majestatea Sa Regele pentru a-mi prezenta demisia din funcţia de prim-ministru al ţării. Aş dori să spun, în primul rând, că îmi pare rău.

Mi-am dat toată silinţa pentru această funcţie, dar aţi trimis un semnal clar că guvernul Regatului Unit trebuie să se schimbe şi că judecata dumneavoastră este singura care contează. V-am auzit furia, dezamăgirea. Şi îmi asum responsabilitatea pentru această pierdere”, a declarat el adresându-se naţiunii.

Cu fair-play, Sunak i-a urat liderului laburist Keir Starmer, câştigătorul alegerilor, succes în calitate de prim-ministru, spunând că este „un om decent, cu spirit public”.

„Deşi a fost adversarul meu politic, Keir Starmer va deveni în curând prim-ministrul nostru. În această funcţie, succesele sale vor fi succesele noastre şi îi doresc numai bine lui şi familiei sale. Indiferent de dezacordurile noastre din această campanie, el este un om decent, cu spirit public, pe care îl respect. El şi familia sa merită cea mai bună înţelegere din partea noastră pe măsură ce fac tranziţia uriaşă către noile lor vieţi din spatele acestei uşi şi în timp ce va avea de făcut faţă aceastei slujbe extrem de solicitante într-o lume din ce în ce mai instabilă”, a spus Rishi Sunak.

Ajuns în fruntea guvernului britanic în octombrie 2022, după o serie de scandaluri şi paşi greşiţi făcuţi de predecesorii săi conservatori, care deţineau puterea din 2010, Rishi Sunak nu a reuşit să oprească declinul lor accelerat. Totuşi, vineri, el şi-a făcut un bilanţ al activităţii, încercând să scoată în evidenţă reuşitele:

„Când am venit aici pentru prima dată în calitate de prim-ministru, v-am spus că cea mai importantă sarcină a mea era să readuc stabilitatea în economia noastră. Inflaţia a revenit la ţintă, ratele creditelor ipotecare sunt în scădere, iar creşterea economică a revenit.

Ne-am consolidat poziţia în lume, reconstruind relaţiile cu aliaţii, conducând eforturile globale de sprijinire a Ucrainei şi devenind patria noii generaţii de tehnologii transformative. Şi Regatul nostru Unit este mai puternic.

Descentralizarea a fost restabilită în Irlanda de Nord, iar uniunea noastră a fost consolidată. Sunt mândru de aceste realizări. Cred că această ţară este mai sigură, mai puternică şi mai securizată decât era acum 20 de luni. Şi este mai prosperă, mai echitabilă şi mai rezistentă decât era în 2010”, a punctat conservatorul Rishi Sunak.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

România se pregătește să intre într-un Schengen din ce în ce mai restrâns, unde vom putea călători după aderare, după ce mai multe state au reimpus controale

Facebook 88 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email UPDATE: Intrăm în Schengen, dar con…