Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut marți, 1 martie, un discurs în Parlamentul European în care a subliniat că cetățenii ucraineni își dau viața în lupta cu armata rusă pentru dorința de a fi egali cu restul cetățenilor europeni.
Volodomir Zelenski şi-a argumentat marţi cererea de aderare la Uniunea Europeană. ”Sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut aici, de ceea ce am auzit aici. Sunt foarte fericit că simt această atmosferă. Suntem uniţi şi acesta este motivul pentru care sunt fericit acum. Nu am ştiut că acesta este preţul pe care urmează să îl plătim şi este o tragedie. Este un preţ foarte mare pe care trebuie să îl plătim. Sunt mii de oameni care au fost ucişi şi un singur război.”, a declarat Volodomir Zelenski.
”Nu îmi citesc discursul de acum de pe o hârtie pentru că realitatea din ţara noastră este cu totul şi cu totul alta.
Acum, trebuie să facem faţă vieţii reale. Cred că dreptul nostru este să fim egali, la fel cum sunteţi şi dumneavoastră. Suntem cei mai puternici oameni şi cei mai buni oameni. Ucrainienii sunt incredibili. Foarte des ne place să spunem că suntem peste ceilalţi şi ne bucurăm, într-un fel, că puteţi să vedeţi acest lucru. Sunt convins că vedeţi acum direcţia europeană a Ucrainei. Mi-ar plăcea să aud că această opţiune europeană a ucrainienilor pentru dumneavoastră este una care este sprijinită.
Dimineaţa de astăzi a fost una tragică pentru noi. Două rachete au lovit Harkovul. Sunt mulţi ruşi, de asemenea, acolo. Sunt peste 20 de universități acolo, este oraşul care are cele mai multe universităţi din ţara noastră. Sunt oameni deştepţi, sunt oameni inteligenţi, sunt oameni educaţi acolo. Este şi cea mai importantă piaţă acolo, Piaţa Libertăţii şi se spune că este cea mai mare piaţă din Europa. Vă puteţi imagina, în această dimineaţă, două rachete au lovit această Piaţă a Libertăţi şi foarte mulţi oameni au fost ucişi acolo. Este un atac la libertate. Luptăm pentru libertatea noastră.”, a mai spus Volodimir Zelenski, fiind aplaudat la scenă deschisă.
La finalul discursului lui Volodimir Zelenski, parlamentarii europeni s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat pe președintele ucrainean.
Piața cea mai mare din țara noastră, Piața Libertății, e piața cea mai mare din Europa. În această dimineața două rachete au lovit această piață. Zeci au fost omorâți, iar noi am plătit pentru libertate. Continuăm să ne luptăm pentru libertatea noastră în ciuda faptului că toți cetățenii noștri sunt blocați în țară.
Ieri, 16 copii au fost uciși în această invazie. Putin o să spună din nou că a fost o operațiune în care au fost lovite doar infrastructură. Care sunt instalațiile militare de acolo?