Elveția. Cetățenii care își încălzesc locuința la mai mult de 19 grade Celsius ar putea face până la 3 ani de închisoare. Caloriferele electrice ar putea fi, de asemenea, interzise în țara cantoanelor.
Pe fondul unei ”crize energetice” reale sau inventate, în plină expansiune în Europa, autoritățile din Elveția spun că o să-i pedepsească pe cetățenii care nu respectă noile reguli impuse pentru a reglementa utilizarea gazelor în această iarnă în cazul unei penurii grave de energie.
Persoanele care încalcă noile reglementări ar putea risca amenzi sau chiar închisoare de până la trei ani, potrivit unui raport al cotidianului elvețian Blick.
Conform noilor reguli ale Elveției, temperaturile din clădirile cu sisteme de încălzire pe gaz pot fi crescute la maximum 19 grade Celsius (66,2 grade Fahrenheit), iar apa poate fi încălzită până la 60 de grade Celsius (140 grade Fahrenheit). De asemenea, caloriferele electrice ar putea fi interzise, în timp ce saunele și piscinele trebuie să rămână reci.
Aceste dispoziții fac parte din măsurile prevăzute în Legea federală privind aprovizionarea economică națională, la care Departamentul Federal de Afaceri Economice (DEAE) se referă în mod explicit într-un document oficial.
Markus Sporndli, un purtător de cuvânt al Departamentului Federal de Finanțe, a declarat pentru Blick că rata zilnică a amenzilor ar putea fi de cel puțin 30 de franci elvețieni (30 de dolari) și de maximum 3.000 de franci elvețieni.
Companiile de utilități ar putea fi, de asemenea, sancționate dacă își depășesc în mod deliberat cotele de gaz.
În ciuda restricțiilor nespus de autoritare, ministrul Economiei, Guy Parmelin, a afirmat: ”Nu suntem un stat polițienesc”, deși a recunoscut că poliția va efectua ”verificări la fața locului” pentru a încerca să prindă infractorii, a spus el, potrivit newswars.
Fredy Fassler, un ofițer superior de poliție, a cerut guvernului ”să dispună doar măsuri care pot fi implementate și, mai presus de toate, controlate”.
Fassler a spus că nu dorește ca poliția să meargă din ușă în ușă, cerând ca liniile directoare să fie implementate.
El a citat experiențe din pandemia de COVID-19, spunând că a existat o anumită „cultură a denunțului” în timpul acelei crize.
Ar fi recomandabil să discutăm dacă, în loc de proceduri penale costisitoare, amenzile administrative simple ar putea fi o soluție mai bună, a spus oficialul, conform AA.com.
Miercuri Guvernul a lansat campania intitulată ”Energia este puțină, să nu o risipim”, împreună cu formarea unei Alianțe pentru Economisirea Energiei. Planurile sunt susținute de cantoane, asociații de afaceri, companii și grupuri ale societății civile.
”Trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că avem suficientă energie în Elveția”, a spus ministrul Economiei Guy Parmelin. ”Fiecare kilowatt-oră contează.”
Gospodăriile sunt rugate să reducă încălzirea, să folosească mai puțină apă caldă, să oprească dispozitivele electrice și luminile nefolosite și să utilizeze mai puțină energie în timp ce gătesc.
Furnizorii de energie electrică au anunțat creșteri mari ale prețurilor în următoarele luni. De exemplu, grupul Romande Energie, care acoperă vestul Elveției, a spus că majoritatea clienților vor plăti cu 49% mai mult pentru electricitatea lor anul viitor.
Reducerea rezervelor de gaz din Rusia și capacitatea redusă la centralele nucleare franceze sunt principalele cauze ale crizei energetice așteptate din această iarnă.
Săptămâna trecută, guvernul a introdus o schemă voluntară de economisire a gazelor care speră că va reduce cererea din partea gospodăriilor și a industriei cu 15%. De asemenea, sunt în curs de desfășurare măsuri pentru creșterea rezervelor de apă la hidrocentrale și pentru creșterea instalațiilor de stocare a gazelor din țară, conform Swwissinfo.ch.